Guvernanții știu, pot, dar… nu vor să oprescă lipsa de medici!

Guvernanții știu, pot, dar… nu vor să oprescă lipsa de medici!

2 98

Pe lângă multe alte probleme ale societății românești, se mai adaugă una: lipsa de medici din spitale. Din această pricina, unele linii de gardă nu pot fi asigurate în anumite unități medicale, cu efecte grave asupra serviciilor de specialitate de care au nevoie pacienții.
De asemenea, România nu poate asigura medici în sute de comune și în mii de unități școlare, cu efecte greu de cuantificat pentru sănătatea publică. De pregătit medici prin finanțare de la Buget, pregătim în fiecare an de ordinul miilor. Pe tot traseul de pregatire-licenta, rezidențiat, doctorat, derulat pe o perioadă de cca.10 ani, statul român cheltuie puțin peste 100.000 de euro pentru fiecare medic.
Cu toate acestea, absolvenții nu au niciun fel de obligație contractuală cu statul român, fiind liberi să facă ce vor. Multi dintre medici aleg să plece „afară”, unde beneficiază de alte condiții de muncă față cu cele din tara.
Țările primitoare îi preiau gata școliți și îi pun la treabă cu cheltuieli minime. Germania, de pilda, găzduiește cea mai mare comunitate de medici români,formată din ceva mai bine de 2.600 de persoane.
În mod evident, ceva nu este în ordine.
Ministerul Învățământului din România, de comun acord cu cel al Sănătății, ar cam trebui să facă, în regim de urgență, demersurile legislative necesare introducerii contractelor pe o perioadă determinată pentru absolvenții de Medicină pregătiți pe bani publici. Dupa trecerea perioadei contractuale, medicii pot pleca oriunde, fără restricții.
In cazul in care nu vor să semneze un contract de muncă cu statul român pentru o perioadă determinată, medicii tineri ar trebui obligați sa plateasca statului român cheltuielile cu școlarizarea.
Dacă nu va pune piciorul în prag, societatea românească nu va fi in stare să rezolve problema lipsei tot mai accentuate a cadrelor de specialitate din rețeaua unităților prestatoare de servicii medicale, atât în urban, cât și în rural…
Nu cred ca ne mai putem permite să toleram „hemoragia” specialiștilor din țară! Fără aceștia, pentru formarea cărora România cheltuie sume astronomice, calitatea vietii românilor se duce la vale fără întoarcere…
De ce nu văd guvernanții o astfel de anomalie?

Toma Pirau

COMENTARII

    • Viermuș, nu legați ci puși să dea statului înapoi tot ce s-a cheltuit cu ei pentru a-i face oameni, nu vite rumegătoare ca tine!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.