Gunoaie din FIER pe centura Brasovului

Gunoaie din FIER pe centura Brasovului

0 134

Soseaua de centura a Brasovului a devenit centrul de colectare a zecilor si sutelor de gunoaie de fier care au fost depozitate aici in ultimele luni.
Aceasta este o adevarata comoara pentru cei mai saraci dintre brasoveni care vin aici si valorifica gunoiul de fier, vanzandu-l catre centrele de colectare din Brasov.
Oamenii vin zilnic aici, ca la serviciu, dupa ce firmele care se ocupa de demolarea halelor fostelor uzine din oras s-au apucat sa care molozul in noua rampa de gunoi formata in locul unde nu demult era un teren agricol.
Cautatorii de fier vechi isi iau munca in serios si incearca sa gaseasca astfel o metda de supravietuire acum in vremuri de criza economica. Cum nici ajutorul social nu-l mai primesc de la Primarie, oamenii si-au gasit de lucru ad-hoc la rampa de fier vechi de la marginea orasului.
„Domne, n-avem ce face si trebe sa traim din asta! Am lucrat in constructii si s-a dus totu’ de rapa. Vreau, nu vreau, trebe sa fac ceva, ca nimeni nu-mi da bani de pomana”, se plange un tanar de 28, cautator de fier vechi, citat de ziarul Adevarul.
Cele mai de pret bucati sunt cele de cupru si aluminiu pentru ca sunt mult mai bine platite decat altele din fier pentru care se plateste doar 5 lei pe cateva kilograme bune.
Autoritatile locale din comuna Sanpetru, de care apartine respectivul teren, au explicat ca noua rampa de gunoi s-a format dupa ce firma care a construit ocolitoarea a sapat niste gropi pentru a lua pamant, iar acum este necesara umplerea lor.
„Situatia este cunoscuta si am sesizat chiar si Garda de Mediu. Respectivele terenuri sunt particulare si am discutat si cu proprietarii, dar, acum, trebuie umplute gropile”, a declarat Ioan Rusu, primarul comunei Sanpetru, citat de aceeasi sursa.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.