Grupul Rompetrol sub presiunea ANAF

Grupul Rompetrol sub presiunea ANAF

0 76

ANAF a instituit sechestru asigurator asupra unor terenuri si instalatii ale Rompetrol Rafinare si asupra participatiilor in filialele sale, in contul datoriilor pe care compania kazaha le are la statul roman, anunta Grupul Rompetrol, intr-un comunicat de presa. Compania sustine ca se afla in fata unor decizii abuzive, concertate si premeditate, si ameninta ca se va adresa instantelor internationale.
Un nou termen in dosarul Rompetrol este prevazut vineri, 17 septembrie, la Tribunalul Bucuresti, Sectia Penala. Pe banca acuzatilor se afla Dinu Patriciu, Sorin Rosca Stanescu, Sorin Pantis si Petrica Grama.
Sechestrul consta in interdictia de a instraina activele vizate. Grupul Rompetrol isi exprima surprinderea fata de decizia ANAF, comunicata in 10 iunie, si afirma ca nu intentioneaza sa instraineze aceste active.
„In perioada 2007-2010, programul de investitii in Grupul Rompetrol se ridica la peste 1 miliard dolari, pe baza finantarii a nu mai putin de 1,8 miliarde dolari acordate in aceeasi perioada de actionarul majoritar KazMunayGas. Actiunea ANAF nu afecteaza operatiunile Rompetrol Rafinare dar creeaza un important prejudiciu de imagine pentru Rompetrol Rafinare si Grupul Rompetrol”, sustine compania.
Grupul Rompetrol apreciaza ca decizia ANAF „ignora prevederi legale si contractuale ai caror termeni sunt extrem de clari, fiind cea mai recenta dintr-o serie de actiuni ale unor autoritati publice avand ca subiect obligatiunile emise de Rompetrol Rafinare”.
„Prin decizie sunt indisponibilizate active, pentru o suma de bani pe care Rompetrol Rafinare nu o datoreaza si nici nu o va datora vreodata bugetului de stat, contrar celor pretinse de ANAF”, se arata in comunicatul transmis HotNews.ro.
Compania sustine ca „Rompetrol Rafinare a emis obligatiuni care au fost achizitionate de statul roman in contul unor datorii si dobanzi acumulate de societate in procent semnificativ inainte de privatizare”, or, potrivit O.U.G. 118/2003 si Conventiei de Emisiune, la optiunea Rompetrol Rafinare, obligatiunile ramase nerascumparate sunt convertibile in actiuni la data de 30 septembrie 2010. „Aceasta operatiune a fost aprobata de Parlament prin Legea 89/2005 si validata de Consiliul Concurentei, fiind ulterior promulgata de Presedintele Romaniei”.

Grupul precizeaza ca fostul ministru de Finante a „recunoscut in data de 29 iunie 2010 ca ‘Daca (actionarul majoritar) KazMunaiGaz va plati 100 de milioane de dolari, statul va prelua peste 40% din actiunile Rompetrol, iar kazahii raman majoritari. Potrivit legii, ce nu se plateste se converteste in actiuni. Nu sunt de acord, dar asta spune legea. Nu am facut eu legea'”.
Compania precizeaza ca a convocat adunarea generala extraordinara a actionarilor pentru a aproba conversia in actiuni a tuturor obligatiunilor ramase nerascumparate iar Rompetrol Rafinare a transmis din timp Ministerului Finantelor Publice toate informatiile relevante referitoare la conversia in actiuni a obligatiunilor.
„Platile efectuate de Rompetrol Rafinare catre Ministerul Finantelor Publice in baza Conventiei de Emisiune vor atinge la 30 septembrie peste 310 milioane USD. Precizam ca aproape 40% din valoarea totala a obligatiunilor o reprezinta dobanzi si penalitati calculate in 2003, compania platind astfel pe parcursul celor 7 ani dobanda la dobanda”.

Grupul Rompetrol afirma ca decizia ANAF, „exercitata pentru o datorie comerciala nescadenta si pentru stingerea careia la scadenta Ministerul Finantelor va primi in mod cert actiuni, astfel cum a fost aprobat prin lege de catre Parlamentul Romaniei, reprezinta o masura in afara competentelor legale conferite ANAF, nejustificata si abuziva, contrara atat principiilor de transparenta si buna credinta cat si obligatiilor asumate de statul roman la nivel international pentru asigurarea unui tratament just si echitabil investitiilor straine in Romania”.
„Atingand punctul culminant prin decizia de sechestru, actiunile indreptate impotriva Rompetrol Rafinare de catre unele autoritati publice apar astazi ca fiind concertate si premeditate. In masura in care Ministerul Finantelor Publice va da in continuare dovada lipsei oricarui interes real de a ajunge la un acord pe calea dialogului, Grupul Rompetrol se va vedea pus in situatia de a se adresa forurilor internationale pentru actiunile abuzive care tind spre exproprierea investitiilor realizate in Romania, incluzand Curtea de Arbitraj International de la Washington (ICSID)”, se arata in incheierea comunicatului

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.