Greva alegătorilor! Știm noi să intrăm în grevă ?

Greva alegătorilor! Știm noi să intrăm în grevă ?

1 117

Un lucru mă surprinde nemaipomenit – aș spune chiar că mă stupefiază- și anume, că la ora la care scriu, după nenumărate experiențe, după scandaluri zilnice, mai poate exista în scumpa noastră Franță (cum spun cei de la Comisia bugetară),  un alegător, un singur alegător, acest animal irațional, inorganic, halucinant, care să consimtă să se dearnjeze de la treburile sale, de la visele sau plăcerile sale, pentru a vota în favoarea cuiva sau a ceva. Dacă reflectăm doar o clipă, acest fenomen surprinzător nu este oare făcut pentru a deruta filozofiile cele mai subtile și pentru a face confunză rațiunea ? Unde este oare Balzac, pentru a ne reda psihologia alegătorului modern ? Și Charcot pentru a ne explica anatomia și mentalitatea acestui incurabil dement ? Îl așteptăm.

Înțeleg că un escroc găsește întotdeauna acționari, Cenzura pe apărătorii ei, Opera-Comică pe diletanții ei, Constituționalul pe abonații săi, M.Carnot pe pictorii care-i celebrează intrarea triumfală și rigidă într-o citatdelă languedociană; îl înțeleg pe M. Chantavoine care se încăpățânează să găsească rime; înțeleg totul.
Dar că un deputat, sau un senator, sau un președinte de Republică, sau oricare dintre cei mai stranii farsori care există, să-și găsească un alegător, adică ființa de nevisat, martirul improbabil, care vă hrănește cu pâinea lui, vă îmbracă cu lâna lui, vă îngrașă cu carnea lui, vă îmbogățește cu banii lui, cu singura perspectivă de a primi, în schimbul acestor bogății, lovituri de măciucă în ceafă,  șpițuri în fund, atunci când nu sunt chiar lovituri de glonț în piept, într-adevăr, aceasta depășește noțiunile cele mai pesimiste pe care mi le-am făcut despre prostia omenească, în general, și despre prostia franceză în particular, scumpa și nemuritoarea noastră prostie, o porc șovin ce ești !

Bineînțeles, vorbesc aici despre alegătorul informat, convins, de alegătorul teoretician, de cel ce-și imaginează, bietul diavol, că face dovadă de un act cetățenesc liber, că-și arață suveranitatea, că-și exprimă opiniile, că impune – oh, admirabilă și deconcertantă nebunie – programele politice și revendicările sociale ; și deloc despre alegătorul  „care o cunoaște” și care o ia în derâdere, de cel care nu vede în „rezultatele puterii sale” decât un chef cu mezeluri monarhiste, sau o beție cu vin republican. Suveranitatea acestuia este de a se îmbăta pe cheltuiala sufragiului universal. El este cel ce are dreptate, căci doar asta-l interesează, restul nu-l interesează. El știe ce face. Dar ceilalți ?

Ah ! da, ceilalți!  Cei serioși, cei austeri, poporul suveran, aceștia care simt cuprinși de beție când se privesc și își spun: „Eu sunt un alegător! Nimic nu se face decât prin mine. Eu sunt la baza societății moderne. Prin voința mea, Floquet face legile pe care trebuie să le respecte 36 de milioane de oameni, și Baugry d Asson și Pierre Alype de asemnenea.” Cum pot exista încă oameni de teapa asta ? Cum se poate ca așa încăpățânați, așa orgolioși, așa paradoxali ca și ei nu sunt încă descurajați și nu le este rușine de opera lor ? Cum este posibil ca să se întâlneacă încă, în fundul cel mai îndepărtat al Bretaniei, chair și în cele mai inaccesibile grote din Munții Ceveni și Pirinei, un personaj atât de stupid și de nerezonabil, atât de orb la ceea ce se vede, atât de surd la ceea ce se spune, pentru a vota albastru, alb, roșu, fără ca nimic să-l oblige, fără a fi plătit sau mituit ?

Cărui sentiment baroc, cărei misterioase sugestii se supune acest biped gânditor, dotat cu o voință, după cum se pretinde, și care merge, mândru de dreptul său, sigur de el că îndeplinește o datorie, să depună în urma electorală un oarecare bulletin, fără să aibă importanță numele care este scris pe el ?
Ce trebuie să-și spună el, în interiorul său, care să justifice sau doar să explice acest act extravagant? Ce speră el ? Căci, pentru a consimți să se dea unor stăpâni avizi care îl jecmănesc și care-l doboară, trebuie să-și spună și să spere ceva extraordinar ce noi nici nu bănuim.
Trebuie ca, prin niște deviații cerebrale puternice, ideile de deputat să corespundă în sinea lui, ideilor de știință, de justiție, de dăruire, de muncă și de probitate morală; trebuie ca în numele de BARBE ȘI Bihaut, și nu mai puțin în cele de Bouvier și de Wilson, să descopere o magie specială și că, printr-un miraj special, să vadă înflorind și împlinindu-se în Vergoin și Hubbard promisiunile unei fericiri viitoare și a unei ușurări imediate. Și acesta este ceea ce-i cu adevărat înfricoșător. Nimic nu i-a servit ca lecție, nici comediile cele mai burlești, nici tragediile cel mai sinistre.

Iată totuși, că lumea durează de secole, că societățile se derulează și se succed, unele la fel ca altele, că un fapt unic domină toată istoria : protejarea celor mari și zdrobirea celor mici. Nu poate înțelege că rațiunea sa istorică de a exista, este de a plăti pentru o grămadă de lucruri de care ne se va bucura niciodată, și de a muri pentru combinații politice care nu-l privesc in nici un chip.

Ce importanță are că este Petru sau Ion cel ce-i cer banii și-i ia viața, din moment ce-i obligat să renunțe la unul pentru a-i da celuilat. ? Ei bine, nu ! Între hoții și călăii săi, el are preferințe, și el votează pentru cei mai rapace sau cei mai feroce. A votat ieri, va vota mâine, va vota întotdeauna. Oile merg la abator. Ele insă, nu-și spun nimic și nu speră nimic. Dar cel puțin ele nu votează pentru măcelarul care le va înjunghia și nici pentru burghezul care le va mânca. Mai vită decât vitele, mai oaie decât oile, alegătorul își desemnează măcelarul și își alege burghezul. A făcut Revoluții pentru a cuceri acest drept.

Oh, bun alegător, inexprimabil imbecil, sărac om nenorocit, dacă în loc de a te lăsa prins în același refren absurd pe care ți-l debitează, în fiecare dimineață, pentru o lețcaie, ziarele mari sau mici, albastre sau roșii, albe sau negre, și care sunt plătite pentru a-ți lua pielea ; dacă în loc de a crede în flatările himerice cu care ți se mângâie vanitatea, cu care este înconjurată lamentabila ta suveraneitate fără nici o valoare, dacă în loc să te oprești, etern gură-cască, în fața înșelătoriilor programelor, dacă ai citi câteodată, la gura sobei, Schopenhauer și Max Nordau, doi fiosofi care știu multe despre stăpâni și despre tine, poate vei învăța și tu lucruri extraordinare și utile. Poate, de aseamenea, după ce le vei fi citit, vei fi mai puțin grăbit să-ți iei aerul tău grav și frumoasa ta redingotă, să fugi spre urnele omicide, unde, oricare nume ai alege, vei alege numele celui mai mortal inamic. Aceștia îți vor spune, ca și cunoscători ai umanității, că politica este o minciună abominabilă, că totul este inversul bunului simț, al justiției și dreptului, și că tu n-ai ce vedea acolo, tu a cărui cont este reglat în marea carte a destinelor umane.

Visează la asta, dacă vrei, la paradise de lumină și parfumuri, la fraternități imposibile, la fericiri ireale. Este bine să visezi, căci asta calmează suferința. Dar nu-l amesteca niciodată pe om în visul tău, căci acolo unde este omul, acolo este durerea, ura și crima. Mai ales, adu-ți aminte că omul care solicită sufragiile, este, din această cauză, un om necinstit, căci în schimbul  situației și averii spre care tu-l împingi, el îți promite o grămadă de lucruri minunate pe care nu ți le va da și care nu stau în puterea lui să ți le dea. Omul pe care tu-l ridici nu reprezintă nici mizeria ta, nici aspirațiile tale, nici nimic din tine ; el nu reprezintă decât propriile lui  pasiuni și propriile lui interese, care sunt contrare celor ale tale. Pentru a te reconforta și a reanima speranțe care vor fi rapid decepționate, nu-ți imagina că spectacolul dezolant la care asiști astăzi este particular pentru o epocă sau un regim și că va trece. Toate epocile sunt echivalente, și toate regimurile, adică, nu valorează nimic. Deci, du-te acasă, om bun, și fă greva sufragiului universal. N-ai nimic de pierdut, ti-o spun eu ; și asta te va putea amuza o vreme. De pe pragul ușii tale, închisă pentru cerșetorii de pomeni politice, vei privi cum defilează încăierarea, fumând în tăcere din pipa ta.

Și dacă există într-un loc pe care- ignorăm, un om cinstit capabil să te guverneze și să te iubească, să nu regreți. Acesta ar ține prea mult la demnitatea lui pentru a se amesteca în lupta infectă a partidelor, prea mândru pentru a avea de la tine un mandat pe care nu-l acorzi niciodată decât îndrăznelii cinice, insultei și minciunii.
Ți-am spus-o, om bun, du-te acasă și fă grevă.

Octave Mirabeau (1888)
Publicat în ziarul Le Figaro în anul 1888

Notă: Scriitorul Octave Mirabeau (1848-1917) ne oferă aici o analiză nemiloasă a șaradei cunoscute sub numele de „alegeri politice”.
Faptul incredibil este că această impostură continuă și în prezent. Așa că, citiți și recitiți acest text absolut necesar pentru cei ce doresc să se întoarcă, in sfârșit, la rațiune.

COMENTARII

  1. Ticăloasă abordare. Să faci „grevă”. De ce să faci grevă de la exercitarea drepturilor? Dacă tot este să faci grevă, faci grevă de la plata taxelor și impozitelor. Grevă de la plata accizelor.
    A face grevă de la exercitarea dreptului la vot nu înseamnă decât a permite perpetuarea puterii în mâna celor care o au în momentul respectiv.
    Ceea ce spune despre politicieni este perfect adevărat dar altele trebuie să fie mijloacele de luptă împotriva politicienilor neserioși, nu „greva” la vot.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.