GESTA SICULORUM (II) de Adrian Hamzea Dupa dezastrul de la Mohacs…

GESTA SICULORUM (II) de Adrian Hamzea Dupa dezastrul de la Mohacs…

0 836

Aşezâmîntul miliţiilor „confinarlii” are un trecut mai vechi decît domnia împărătesei Maria Terezia (1740—1780), perioadă cînd în Transilvania au fost con­stituite regimentele de graniţa româneşti şi secu­ieşti.
Incă dupa dezastrul maghiar din 1526, de la Mohacs, (cand practic din Ungaria mai ramasese doar… Pashalicul de la BUDA), Curtea de la Viena înfiinţase asemenea regimente în Dalmaţia, Croaţia şi Slovenia — pînă în părţile bănăţene. Ex­perienţa pe care Cancelaria aulica şi comandamen­tele militare o făcuseră vreme de atîtea decenii cu aceste trupe croate şi sîrbeşti — disciplinate, bine instruite şi putînd să cheme sub arme cîte 4.000 de ostaşi fiecare! — condusese şi la concluzia că în timp de război, ele serveau drept ideale unităţi de linia întîi.
In cea de a doua jumătate a secolului XVIII, si­tuaţia politico-militară a eterogenului Imperiu habsburgic se prezenta întrucîtva precară: oştirea, care trecuse prin încercările a două lungi confruntări („Războiul pentru succesiunea la tronul Austriei” şi „Războiul de şapte ani”) trebuia reorganizată şi întărită, iar visteria statului, sleită, cerea grabnice şi radicale măsuri de revigorare.
Pe de altă parte, toate puterile europene intraseră într-un adevărat carusel al răsturnării alianţelor — cele mai multe, conjuncturale — tinzînd să-şi reorienteze busola po­litică. In pofida alianţei cu Franţa (împărăteasa Maria Terezia devenise soacra viitorului Ludovic al XVI-lea — „Felix Austria nube”…), arca Imperiului habsburgic era ameninţată de o adevărată maree tulbure.
Prusia se afla angajată din plin pe calea dobîndirii supremaţiei efective în lumea germană: Friedrich al ll-lea — voltaire-ianul — se străduia să obţină alianţa Porţii otomane şi, mai cu seamă să pună în mişcare către fruntariile Austriei, puhoiul tătarilor din Crimeea. In aceasta situaţie, Viena decide să creeze noi unitaţi militare la hotarele de est şi sud ale Ardea­lului, alcătuite majoritar, din români şi secui. Militarizarea acestor zone cu populatii bine stabilzate a constituit un proces dificil, complex şi de­seori dureros, cu meandre în parte asemănătoare.
Din capul locului se impune să facem cîteva sublinieri.Astfel, covîrşitoarea parte a românilor din Principatul Transilvan se zbătea în chingile sclaviei – să-i zicem moderne , iobăgind pe moşiile latifundiarilor un­guri sau ale cetăţilor săseşti – „Fundus regius” – ori pe domeniile regelui, (conf. „Regimentele gră­nicereşti din Transilvania”, de Carol Gollner). Nu vom zăbovi asupra detaliilor privitoare la nenumă­ratele zile de robotă şi noianul dărilor care îi stri­veau pe iobagi, învecinîndu-le viaţa cu imagini de infern; lucrurile sînt prea cunoscute. Nu vom stă­rui nici în dreptul nu­meroaselor răscoale ori băjeniri peste munţi, în Mol­dova şi Muntenia. Vom invoca, însă, mărturia lui losif al ll-lea pe care împărăteasa Maria Terezia îi asociase ia tron.
Iosif ţinea sa treacă, dacă nu să fie aievea, drept un suveran luminat, ocrotitor al celor obidiţi… lată ce scrie, corect, acesta ma­mei sale, cu prilejul unei călătorii întreprinse în Transilvania:
„îmi fac datoria de conştiinţa din a arăta ca aceasta ţară, Transilvania, e buna şi frumoasa, însă are nevoie de grabnic ajutor, de reforme radicale,intrucît simple îmbunătăţirii nu mai ajung, mentali­tatea nobililor fiind cu totul viciata… Toti caută doar să-şi păstreze privilegiile şi sa facă ce poftesc cu supuşii lor… Nobilimea maghiara nu se teme de nimic mai mult pe lume decît de ceea ce i-ar putea micşora veniturile sau î-ar limita privilegiile pe care şi Ie extinde (cu drept sau fără drept) atit de de­parte,cat poate ca sa-i exploateze pe iobagii su­puşi ei. Iobagul este un fel de rob al domnului său; el nu are pe nimeni care să-l apere şi nici un mijloc de sustinere. De aceea sate întregi sînt pe cale să emigreze în Moldova !”. ( în 1780, Iosif al II – lea — influenţat întrucîtva de spiritul enciclope­dist şi înclinat catre unele reforme — face o prima demonstraţie, refuzînd sa se încoroneze şi ca Rege al Ungarie)i.
Un monarh fără coroana? Oligarhia maghiară îl va batjocori mereu, poreclindu-l „A kalapos kiráiy” — regele cu pălărie).
La randul sau, Timón Ákos, un competent comen­tator al sălbaticelor legiuiri ale lui Verboczy, ne spune răspicat: „Naţiunea, în sens politic, adică «populus» era formata din nobilime, opusa «piebs» – uiui alcătuit din populaţia exclusa de la orice drep­turi politice”, (conf. „Magyar Alkotmány — és jog torténet” — „Constituţie maghiară şi istorie a drep­tului” — Budapest, 1903, p. 552).
 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.