Generalul premier, Nicolae Ciucă, dă semnalul trecerii PNL la naționalism-suveranism

Generalul premier, Nicolae Ciucă, dă semnalul trecerii PNL la naționalism-suveranism

1 29

Pentru că se poartă prin Europa și prin lume, chiar și la noi, naționalism-suveranismul pare să-i fi vrăjit și pe liberali care au virat deja spre noul curent. Acum doar la nivel de discurs. Nu unul oarecare ci chiar al președintelui PNL, generalul cu multe stele Nicolae Ciucă. Nu trebuie să fii mare specialist și analist politic să vezi în cuvântarea liderului liberal tocmai lângă cel mai distrugator lagăr-pușcărie Sighet, altceva decât o schimbare radicală de mesaj. Atenție, în tezele prezentate în față unui auditor ce ar trebui să reprezinte viitorul partidului, s-au strecurat principiile prezentate de ceva vreme de prof. univ. Adrei Marga.

Discursul lui Ciucă, la Școala tinerilor liberali de la Sighet:
„Ştiu că sunt discuţii privind identitatea noastră şi şansele electorale a alegerilor din anul 2024. Dar trebuie să înţelegem cu toţii că ar fi fost greu să guvernăm România într-un mediu politic profund conflictual, predispus la populism şi orientat exclusiv electoral(…)
”PNL are datoria să definească pe termen mediu și lung modul în care trebuie să arate România, care sunt restanțele economice, politice și instituționale la 30 de ani de la Revoluție, respectiv ce obiective ne propunem pentru a le depăși. Această abordare are și o componentă ideologică. Trebuie să redefinim un liberalism adaptat acestor provocări, care să fie capabil să producă un proiect și o viziune asupra viitorului României”.
”Sunt voci care spun că României îi lipsește în acest moment un proiect de țară, așa cum a fost integrare în NATO și UE în primele două decenii de după Revoluție”.
”Poate că este momentul să reluăm ideea unei dezbateri naționale în jurul proiectului de țară, iar PNL să fie catalizatorul unei asemenea dezbateri, care să definească și să ierarhizeze problemele cu care se confruntă România și să încerce să găsească răspunsuri”.
”Și ideologia noastră trebuie să se adapteze acestor provocări și obiectivelor de țară. Cu alte cuvinte trebuie să reinventăm liberalismul pentru această etapă de evoluție istorică. Și aici avem un mare avantaj, deoarece liberalismul s-a dovedit a fi cel mai permeabil la adaptare, chiar dacă fundamentul valoric care ne definește ideologic și care ține de individ, libertate, democrație a rămas unul constant. Mai mult, pe măsură ce lumea se polarizează, este tot mai evident că lumea prosperă, respectiv statele avansate se fundamentează pe aceste valori. Ceea ce se schimbă, iar PNL trebuie să preia și să-și asume această schimbare, sunt metodele și politicile de natură liberală. Acestea trebuie să fie mereu readaptate la contextul prin care trecem”.
”Este necesar, așadar, să venim cu soluții și răspunsuri liberale la actuala conjunctură politică și economică internațională. Avem obligația și chiar misiunea să insistăm pe acest set de soluții ale liberalismului în contextul în care dihotomia stânga-dreapta a rămas specifică secolului trecut, iar pe agendă au apărut noi teme de dezbatere politică, cum ar fi cele legate de valori – valori conservatoare vs. valori liberale, democrație vs. suveranism sau de raportul dintre suveranitate și integrare”.
”Nu trebuie să ne fie frică de dezbaterea doctrinară. Până la urmă, doctrinele politice se validează în raport cu realitățile.”
”Intenționez ca la viitorul Consiliu Național să propun partidului constituirea unui grup de lucru care să fundamenteze un nou program politic, care să încerce să dea răspunsuri întrebărilor pe care le-am formulat anterior”.
”Și în fine, mă mai frământă o chestiune: cum devine PNL un element decisiv, un factor al schimbării către o societate bazată pe o ordine valorică adecvată? Tema ordinii valorice este una foarte importantă deoarece ea afectează toate țesuturile sociale și poate fi o piedică în dezvoltarea noastră ca societate. Atunci când competența e înlocuită cu incompetența, integritatea cu hoția, responsabilitatea și pragmatismul cu demagogia, politicile publice cu populismul se produce o inversare de valori. Lumea simte degradarea ordinii valorice. Iată de ce, una din direcțiile de acțiune va fi să generăm ideea unei societăți care să proiecteze o ordine valorică adecvată”.
”Ca să schimbăm societatea trebuie să ne schimbăm pe noi, ca partid și ca mod de funcționare. Avem nevoie de acest proces de reflecție și de introspecție pentru a vedea dacă putem oferi un model de practici politice sau, dimpotrivă, oferim contra-modele de conduită”.
”Tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, a scos în evidență și o anumită criză a leadership-ului și a elitelor politice. Nu doar în România, ci și in alte țări. Reconstrucția elitei politice liberale românești este o misiune pe care trebuie să ne-o asumăm ca partid, mi-o asum ca lider de partid”.
”În încheiere, doresc să fac un apel simplu, un apel de a privi cu optimism, optimismul acela moderat, așezat, echilibrat spre viitor și să avem avem încrederă că ”Prin noi înșine” este mai valabil ca oricând!”.

Nimic nu este întâmplător cu virajul liberalilor și PSD-ul și-a tras de ceva vreme haina naționalism-suveranistă, fără însă să fie prea convigători.
Liberalii, deși au luat startul mai târziu, pot da lovitura prin asumarea și propulsarea drept candidat prezidențial al lor pe Andrei Marga. Va dați seama ce dialog s-ar putea purta între prof. Marga și falsul bărbos Ciolacu.

Vlad T.

COMENTARII

  1. maCiuca o stii pe aia: TOATE partidele aceeasi MIZERIE? Asa ca ciocul mic, vorba unui presedinte, ca te-ai facu destul de rahat!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.