Gazul de pe teava noastra

Gazul de pe teava noastra

0 152

Vestea buna este – conform incadrarii in Legea Ghise-Funar – ca ANR a anuntat aprobarea scumpirii gazului metan cu doar circa jumatate din cat au cerut cei doi mari furnizori din nordul si sudul Romaniei, adica doar 12,5% fata de circa 24%. Pe undeva era si normal, pentru ca si anul 2008 este doar la jumatatea vietii sale.
Ca prin aceasta se declanseaza lantul scumpirilor nu mai conteaza pentru marii furnizori, ci doar pentru buzunarele noastre.
Cei care furnizeaza gazul nostru cel de toate zilele motiveaza cererea de scumpire prin faptul ca fenomenul se petrece pe plan mondial, conform previziunilor, la aceasta adaugandu-se incapacitatea depozitarii inca din vara, cand gazul este mai ieftin, a unei cantitati suficiente pentru perioada rece a anului, actualele depozite fiind mici si nemodernizate.
Dar la cati bani ni se “colecteaza” din buzunar, de ce nu sunt aduse aceste depozite la capacitate si calitate optime? Caci societatile furnizoare tot nu incearca o cale a reducerii costurilor de productie, avand in vedere ca, din total consum, doar o treime provine din import.
Absurde par si pretentiile societatilor de transport si distributie, referitor la marirea tarifului.
Ca urmare se scumpeste si energia electrica, insa doar cu 4,4%.
Mai dureros este insa efectul asupra preturilor la produsele alimentare de baza. Astfel se prevede o scumpire a carnii si produselor derivate cu 8-10%, a laptelui si lactatelor cu 5-10%, a painii cu 5-10% – asta si in raport de recolta de grau din anul acesta si de calitatea sa – a zaharului cu 10-15% si asa inainte.
Este drept ca aceste scumpiri la alimente se vor petrece abia in toamna, dupa epuizarea actualelor stocuri, dar asta nu tine de cald cand si asa este vipie pe afara si prin economia casnica.
Tot de la 1 iulie si tot la gaze trebuie amintit ca se trece la sistemul de facturare pe kw/h, adica pe unitati de putere calorica, astfel consumatorul putandu-si alege felul de energie (gaz sau electricitate) care ii convine cel mai mult. Se introduce in calcul parametrul calitate, deoarece nu in toate zonele aceasta este aceeasi, deci puterea calorica a metrului cub de gaz. Si urmeaza si alte explicatii, fara rost insa pentru consumatorul de rand, care, in majoritate, tot nu le intelege, el stiind ca pe contorul care se invarte scrie doar cati metri cubi ii sunt necesari sa-si fiarba fasolea, fara sa poata ghici valoarea calorica si toate alelalte.
In orice caz, stimati cititori, urmeaza o toamna foarte fierbinte, caci ANR nu a anuntat cu cat se vor mari veniturile noastre.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.