Gazele cu efect de sera afecteaza viata subacvatica

Gazele cu efect de sera afecteaza viata subacvatica

0 252

Gazele cu efect de sera cresc nivelul aciditatii oceanelor, contribuind astfel la marirea vitezei de propagare a sunetelor in apa si perturband comunicarea intre mamiferele marine, potrivit unui studiu prezentat de International Fund for Animal Welfare (IFAW) la Roma.
Institutul de cercetari oceanologice afiliat bazei marine Aquarium Monterey Bay din California a masurat nivelul aciditatii in apele oceanice. Cercetatorii au descoperit ca un nivel ridicat al aciditatii are ca efect „o propagare pe o distanta mai mare a sunetelor in apa”, mai ales a sunetelor cu o frecventa joasa, folosite de mamiferele marine pentru a se localiza si imperechea.
Capacitatea balenelor de a comunica intre ele a fost redusa cu 90% intr-un interval de 40 de ani, pe masura ce „vacarmul” provocat de oameni in apele oceanice a crescut, a declarat Veronica Frank, unul din specialistii IFAW.
„Cresterea aciditatii apei marilor si oceanelor este un fenomen nou, insolit si perturbator pentru o serie intreaga de animale marine”, a declarat Mark Simmonds, directorul stiintific al Societatii pentru Conservarea Balenelor si Delfinilor, cu ocazia celei de-a IX-a conferinte a tarilor membre semnatare ale Conventiei ONU despre conservarea speciilor animale migratoare.
„Activitatile umane, precum transportul de marfuri, exploatarile petroliere sau sonarele navelor si submarinelor militare, produc o adevarata «ceata acustica», care impiedica balenele sa mentina relatiile de grup sau chiar sa se gaseasca intre ele pentru a migra in zonele de hrana”, a explicat Simmonds.
In cursul ultimilor 40 de ani, zgomotul din oceane s-a dublat la fiecare 10 ani, iar acest fenomen va creste in intensitate, a afirmat Veronica Franks.
Cercetatorii vor propune celor 110 state aderente la aceasta Conventie ONU sa adopte o rezolutie pentru a reduce impactul zgomotului din oceane asupra speciilor marine mai vulnerabile, pentru a studia impactul asupra mediului al activitatilor submarine zgomotoase si pentru a reduce folosirea sonarelor, atunci cand acestea deranjeaza mamiferele marine.
Potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de Programul Natiunilor Unite pentru Mediu, zgomotul provocat de puternicele tunuri cu aer comprimat folosite in anumite cercetari submarine din domeniul seismologiei poate fi auzit pana la o distanta de 3.000 de kilometri.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.