Furt la Harman

Furt la Harman

0 213

Se stie ca in zona Harman se cultiva intens cartofi, care, anul acesta, au prezentat o recolta bogata. Se cunoaste si intinderea fostelor IAS-uri din acea zona, ferme care au fost preluate de intreprinzatori care au stiut sa gospodareasca bine suprafetele si, spre binele lor si al consumatorilor, sa obtina an de an rezultate demne de remarcat. dar si cartofii nu pot fi dusi direct pe piete, ci trebuiesc si ei sortati si dichisiti, pentru a putea fi apoi vanduti la preturi in raport de categoria marfii. Iar pentru asa ceva si la cantitatea rulata intr-o asemenea ferma mai sunt necesare si diferite utilaje, printre care si benzi transportoare.
Si iata cum, manat de ganduri necurate, un tanar a patruns in incinta unei asemenea societati cultivatoare de cartofi din Harman si a furat – ciudat, nu cartofi, caci sacii ar fi fost cam grei si incomozi la dus – ci patru motoare electrice de la o banda de transportat cartofi, atunci cand ei sunt sortati si dusi la locul de depozitare.
Angajatii firmei au descoperit furtul dupa ce s-au dus sa verifice banda, care nu vroia sa porneasca si sa functioneze ca pana atunci.
Politistii au pornit ancheta, iar in scurt timp l-au gasit pe hot si au recuperat prejudiciul, in valoare de aproximativ 10.000 de lei.
Tanarul este cercetat pentru furt calificat si va fi prezentat in fata instantei – care instanta, ca judecatorii sunt in protest! – cu propunere de arestare preventiva. Daca este gasit vinovat – iarasi o formula-tip ciudata, caci daca-l gasesti pe Grivei cu rata-n gura, cine mai poate spune ca nu fura? – riscã o pedeapsa cu inchisoarea de pana la 15 ani. Dar sunt sigur ca, in acest caz, nu va lua mai mult de patru ani, patru ani si jumatate.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.