Echipele de junioare II şi III de la clubul Corona Braşov au avut o comportare foarte bună la turneul „Fun Sports”, competiţie care s-a desfăşurat week-end-ul trecut la Braşov şi la care au participat, la junioare II, cinci echipe: Corona Braşov, National Sports Academy of Macedonia, CSŞ Hunedoara, ACS Transilvania Braşov şi CSŞ Dinamo Braşov, iar la junioare III: ACS Corona , CS Buhuşi, CS Handbal Art Galaţi, Sport School 2 Tarpan (Republica Moldova), CSM Bucureşti.

Echipa de junioare II antrenată de Mariana Tîrcă şi Eugen Ciulei a obţinut următoarele rezultate:

Corona – Dinamo Braşov 32 – 20

Corona – ACS Transilvania Braşov 33-14

Corona – National Sports (Macedonia) 28-11

Corona – CSŞ Hunedoara 33-14

Finala: Corona – National Sports (Macedonia) 28-19

Clasament:

  1. Corona Braşov
  2. National Sports (Macedonia)
  3. ACS Transilvania Braşov
  4. CSŞ Hunedoara
  5. CSŞ Dinamo Braşov

Premii speciale:

Cea mai bună jucătoare a turneului: Sorina Tîrcă (Corona Braşov)

Cel mai bun portar: Izabela Tamaş (Corona Braşov)

Golgheter: Ioana Bălăceanu (ACS Transilvania Braşov)

Rezultate echipă Corona junioare III – antrenori Alin Bondar şi Eugen Ciulei:

Corona – CS Buhuşi 28 – 23

Corona – Sport Tarpan (Moldova) 10 – 0 (meci cîştigat de Corona la masa verde după o accidentare a unei jucătoare de la Sport Tarpan)

Corona – ACS Transilvania 19-18

Corona – CSM Bucureşti 19-18

Corona – Art Galaţi 26-21

Finala: Corona – Art Galaţi 16 – 17

 

Clasament:

  1. Art Galaţi
  2. Corona Braşov
  3. CS Transilvania Braşov
  4. CSM Bucureşti
  5. CSŞ Dinamo Braşov

 

Premii speciale:

Cea mai bună jucătoare a turneului: Claudia Dima (Art Galaţi)

Cel mai bun portar: Evelin Kicsi (ACS Transilvania Braşov)

Golgheter: Ioana Bălăceanu (ACS Transilvania Braşov)

 

Declaraţii:

Mariana Tîrcă (antrenor junioare II Corona Braşov): „A fost un turneu foarte util pentru noi înaintea startului de campionat, mai ales că am avut posibilitatea ca în aceste meciuri să rulăm întreg lotul. Mă bucur că echipa a jucat foarte bine în fiecare meci şi pentru asta le felicit pe fete şi întreg colectivul de antrenori de la centru de junioare, unde se vede că se lucrează foarte bine, drept dovadă că şi rezultatele sunt pe măsură. De asemenea, îl felicit pe antrenorul Eugen Ciulei, cel care lucrează cu portarii de la toate grupele de vârstă, pentru că aproape la fiecare competiţie la care participăm, portarii de la noi se fac remarcaţi, iar asta nu poate decât să ne bucure.”

Alin Bondar (antrenor junioare III Corona Braşov): „Sunt foarte bucuros de felul în care s-a comportat echipa în această competiţie. Fetele au arătat ambiţie, plăcerea de a juca handbal şi asta ne dă încredere că suntem pe drumul cel bun. Avem în echipă jucătoare talentate care cu siguranţă se vor face remarcate în sezonul competiţional care bate la uşă„.

COMENTARII

  1. foarte util doamna Tarca in meciuri unde ati castigat la o diferenta foarte mare de scor…….

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.