Fiecare sat isi are prostul lui

Fiecare sat isi are prostul lui

0 239

Acesta veche vorba din batrani isi gaseste tot mai des corespondente in viata actuala a politicii romanesti. In fiecare partid exista cate o oaie neagra sau gri, care, parca intentionat face totul pe dos. Acum nu stim daca acestea sunt directivele de partid, dar imi este greu sa cred ca sunt persoane care isi doresc sa aiba rating politic numai prin scandaluri. Si pentru a nu mai discuta fara adresa, „prostul” la care fac referire este nimeni altul decat Marian „care este” Vanghelie. Inainte de toate va spun ca atributul „prost” nu se refera la inteligenta respectivului, desi si ea a fost de multe ori pusa la indoiala, ci la scandalurile in care acesta intra neincetat.


Pe lista preopinentilor sai au fost, pe rand, Traian Basescu, Calin Popescu Tariceanu, Adrean Videanu, Victor Ponta, Dumitru Dragomir si multi altii. Marian Vanghelie nu a tinut cont de culoarea parlamentara a persoanelor impotriva carora si-a indreptat tirul replicilor dure. Ultimul pe lista „domnului Economat” este presedintele Partidului Social Democrat, seful lui Vanghelie, Mircea Geoana. Faptul ca se leaga de un coleg de partid, cu atat mai mult de seful sau, nu este o problema. Dilema noastra a fos provocata de cearta care a pornit de la faptul ca Marian este unul dintre cei mai infocati aparatori ai lui Ion Iliescu, care este, momentan, la cutite cu Mircea Geoana. Fostul presedinte PSD si actualul se razboiesc pe tema respingerii motiunii de cenzura la adresa guvernului Tariceanu, motiune propusa de Geoana si respinsa de Iliescu. Pana aici, ceva normal in politica romaneasca. „Greul” abia acum incepe, prin aparitia in scena a lui Marian Vanghelie care sare ca un adevarat scutier in apararea lui Iliescu, persoana pe care pana nu demult o critica la foc automat si cerea in gura mare excluderea lui din partid. La reuniunea de partid de la Brasov, reuniune unde subiectul tabu a fost excluderea lui Iliescu din partid, Vanghelie a fost cel care, spun gurile rele, a facut ca mult asteptatul subiect de discutie sa nu mai aiba loc si cu ajutorul caruia ceea ce se anunta un uragan in sanul PSD a ajuns sa fie doar o ploaie racoritoare de vara.


Acum, daca a facut acest lucru pentru binele partidului sau dupa dictonul „interesul poarta fesul”, nu se stie, cert este ca prin acest curaj de a se lua la „tranta” cu oricine, Marian Vanghelie arata ca, de multe ori, oaia neagra poate sa ajunga cea mai importanta din turma, trebuie doar „sa se dea bine” pe langa cioban.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.