Fără reforme, doar politizare la TVR și SRR. Cum se împart cele...

Fără reforme, doar politizare la TVR și SRR. Cum se împart cele patru funcții de conducere

0 206

Coaliția de guvernare a stabilit, de principiu, că toate cele patru funcții din fruntea televiziunii și radioului public să fie politice.
Parlamentul va vota Consiliul de Administrație (CA) pentru cele două instituții media de stat , iar acesta va desemna președintele CA și directorul general.

Reforma în fruntea TVR și SRR a fost abandonată de actuala Coaliție de guvernare (o altă promisiune electorală pierdută pe drumul materializării). Divizarea funcției de președinte director general în cea de președinte al Consiliului de Administrație și de director general a avut doar o miză politică. PNL, USR-PLUS și UDMR vor avea de împărțit patru funcții, nu doar două, cum este în prezent.
Deci depolitizarea conducerii celor două instituții nu se va realiza. Parlamentul va vota Consiliului de Administrație pentru TVR, dar și pentru Radioul Public. Membrii Consiliului de Administrație vor alege prin vot președintele dar și directorul general. Și acesta este membru al Consiliului de Administrație, deci tot o funcție care a trecut prin filtrul politic, fără vreun concurs.
„Aceasta este formula agreată în Coaliție”, au spus surse participante la discuție. Formula din prezent este că Parlamentul votează Consiliul de Administrație, care alege un președinte director general.

Cele trei scenarii de pe masa Coaliției
Liderii partidelor din Coaliție au avut pe masă trei scenarii propuse de grupul tehnic din Parlament care s-a ocupat de TVR și SRR.

  • Prima opțiune era ca toate cele patru funcții să fie stabilite pe baza criteriului politic.
  • A doua variantă de lucru era ca postul de președinte al Consiliului de Administrație să fie politic, în timp ce poziția de director general să fie scoasă la concurs. În acest context, puteau apărea și alte persoane interesate să obțină funcția de conducere în TVR și SRR.
  • A treia posibilitate era ca președintele CA să fie desemnat politic, iar directorul general să fie ales pe baza depunerii unui dosar. Și această variantă implica o tentă politică, dar putea să fie o persoană care nu a fost votată de Parlament.

Promisiunea privind depolitizarea a fost abandonată
Membrii Coaliției de guvernare au promis în timpul campaniei electorale depolitizare TVR și a SRR și schimbare din funcție a Doinei Gradea (TVR) și a lui Georgică Severin (SRR). Aceștia au fost acuzați de partizanat politic cu PSD, ținând cont de faptul că au obținut funcțiile în timpul când social-democrații aveau majoritatea în Parlament.
După mai multe runde de discuție în cadrul Coaliției, s-a discutat despre separarea funcției de președinte al Consiliului de Administrație de cea de director general.
Surse politice din Coaliție susțin că USR-PLUS a încercat să impună soluția ca funcția de director general să fie aleasă prin concurs, dar propunerea a fost respinsă de UDMR și PNL.
Conform algoritmului politic, liberalii ar avea două din cele patru funcții, în timp ce USR-PLUS și UDMR câte una.

Sursa: europalibera.org

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.