Evaluare: Fitch – o agentie bizara !

Evaluare: Fitch – o agentie bizara !

0 314

Decizia agentiei de rating Fitch de a descalifica Romania este considerata de analistii bancari ca fiind ciudata, tinand cont de evolutiile de pe piata romaneasca.
“Decizia Fitch de a cobori ratingul Romaniei este cel putin bizara, ca de altfel si atitudinea Standard & Pours. Sper ca agentiile de rating sa-si asume responsabilitatea pentru rapoartele pe care le fac, fiindca sunt agentii independente si nu actioneaza sub presiunea cuiva”, a declarat, luni, economistul sef al BRD, Florian Libocor, la o reuniune a Asociatiei Analistilor Financiar Bancari din Romania.
Membrii Asociatiei , economisti sefi in principalele banci comerciale au apreciat ca analizele agentiilor de rating privind Romania sunt incorecte si acestea ar trebui sa-si revizuiasca rolul.
“Rolul Agentiilor de rating trebuie regandit. Au gresit si investitorii care s-au bazat prea mult pe acestea. Va dau un exemplu al agentiei de evaluare Arthur Andersen, care nici nu mai este in piata”, a spus economistul sef al BCR, Lucian Anghel.
Participantii au explicat ca deciziile Agentiilor de rating sunt corecte pe jumatate, iar Florian Libocor a subliniat ca, in ceea ce priveste deficitul de cont curent, agentiile Fitch si S&P au gresit .
“Este bizar sa observi cum Romania este singura tara membra a Uniunii Europene al carei rating este coborat. In ce priveste deficitul fiscal nu cred ca este greu sa vezi ca Romania a urmat si respectat criteriile de la Maastricht, in ceea ce priveste deficitul de cont curent cred ca era bine ca agentiile sa vorbeasca despre acesta la trecut si sa spuna ca a fost mare, nu ca este”, a subliniat reprezentantul BRD.
Florian Libocor si Ilie Florin, directorul ING Securities, considera ca Romania are toate motivele sa fie o tara de investment grade (atragatoare pentru investitii).
‘In mod real, Romania este in categoria investment grade si nu spun asta pentru ca sunt roman, ci pentru ca iau in calcul elementele economice si ma refer la deficitul de cont curent’, a subliniat Libocor.
Vorbind despre evolutia actiunilor la bursa, presedintele Inter Capital, Razvan Pasol considera ca valoarea acestora va creste, ca trendul crescator isi va reveni si ca trebuie asteptat momentul favorabil pentru noi investitii pe bursa. Dar, in opinia sa, pietele nu isi vor reveni mai devreme de 2009-2010.
Ilie Florin a apreciat ca economia americana va fi prima care isi va reveni dupa criza.
“Cu siguranta, America isi va reveni inaintea Romaniei, si dupa ea va urma si Europa”, a spus Ilie Florin.
Specialistii bancari au participat luni la o dezbatere pe tema “Impactul crizei financiare globale asupra Romaniei”, organizata de Asociatia Analistilor Financiar Bancari (AAFBR).

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.