Eroul Liviu Cornel Babeș a fost comemorat și în acest an

Eroul Liviu Cornel Babeș a fost comemorat și în acest an

1 520

Acum 32 de ani, pe pârtia Bradul din Poiana Brașov, Liviu Cornel Babeș a recurs la sacrificiul suprem, în semn de protest față de regimul totalitar comunist.

În memoria sa, Asociația Luptătorilor, Răniților și Urmașilor Eroilor „Brașov – Decembrie 1989” și Asociația „15 Noiembrie 1987” – Brașov au organizat și în acest an un eveniment de comemorare a eroului-martir Liviu Cornel Babeș, desfășurat la Crucea de pe pârtia Bradul și urmat, la Biserica Sf. Ioan Botezătorul, de un ceremonial religios și de depuneri de coroane.

Reprezentanții autorităților publice locale și județene au onorat prin prezența lor memoria eroului-martir al Brașovului.  

Se împlinesc 32 de ani de la martiriul lui Liviu Cornel Babeş, în numele libertăţii. Îl comemorăm astăzi pe eroul braşovean care a ales sacrificiul suprem în locul unei vieţi sufocate de oprimarea regimului comunist. Gestul său dramatic, menit să atragă atenţia întregii lumi asupra măsurilor represive ale sistemului totalitar din România, nu poate şi nu trebuie să fie uitat. Avem datoria să învăţăm din lecţiile trecutului şi niciodată să nu mai permitem ca un regim abuziv să ne fure libertatea şi drepturile fundamentale”, a menționat președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea.

Primăria Brașov va organiza anul acesta concursuri de proiecte pentru a construi toate monumentele cu care municipalitatea le-a rămas datoare celor care au luptat împotriva comunismului. Primarul Allen Coliban a participat, alături de Etelka Babeș, soția eroului L.C. Babeș, reprezentanții Asociației Luptătorilor Răniților și Urmașilor Eroilor din Decembrie 1989, cei ai Asociației 15 Noiembrie 1987,  prefectul Cătălin Văsii și președintele Consiliului Județean, Adrian Veștea, la comemorarea celor 32 de ani de la gestul suprem al lui Liviu Cornel Babeș, brașoveanul care și-a dat foc pe pârtia Bradul pentru a atrage atenția Occidentului asupra regimului ceaușist din România.

Avem planul de a face toate monumentele cu care Brașovul le este dator eroilor săi, atât pentru 1987, cât și pentru Liviu Cornel Babeș, pentru 1989, și o nouă față, cred, pentru ceea ce a însemnat lupta împotriva comunismului. Avem, anul acesta, prinsă în proiectul de buget intenția aceasta, și urmează să găsim cele mai bune locații din Brașov pentru asemenea monumente. Pe de altă parte, cu privire la felul în care vor arăta aceste monumente, cred că este absolut necesar să facem un concurs de soluții, astfel încât partea estetică să fie garantată de oamenii care cu asta se ocupă: de artiști, de sculptori, de cei care fac astfel de monumente“, a declarat primarul Coliban.

 „Eu sunt recunoscătoare pentru comemorarea care se organizează an de an, începând chiar din 1990. Pentru noi, familia, este greu, pentru că tot timpul te întrebi de ce a făcut asta. Asta a fost dorința lui, asta a fost mintea lui. Și tablourile lui au arătat lucrul acesta, dar fără a-și da seama cineva, eu nu m-aș fi gândit la așa ceva nici în ruptul capului! Nu pot să zic decât să-l odihnească Dumnezeu și să avem și noi parte de sănătate și să mergem în continuare, că viața merge înainte“, a spus Etelka Babeș, văduva lui Liviu-Cornel Babeș.

Liviu Cornel Babeș a pus din nou Brașovul pe harta lumii prin curajul și sacrificiul său. În 1987, Brașovul a intrat iremediabil pe harta contestatarilor regimului comunist, a venit apoi primăvara anului 1989, când, din nou, un brașovean s-a ridicat și a dat un semnal lumii că Brașovul nu mai suportă regimul comunist, și apoi a venit revoluția din 1989, când Brașovul s-a remarcat ca oraș martir, având multe victime care s-au ridicat împotriva regimului. Îl comemorăm astăzi, suntem alături de familie, îl vom păstra totdeauna în memoria noastră, și Dumnezeu să-l ierte!“ – Cătălin Văsii, prefectul județului Brașov.

Este extraordinar curajul pe care l-a avut Liviu Cornel Babeș. În 1969, Jan Palach și-a dat foc în semn de protest în Cehoslovacia, și iată că pe 2 martie 1989 apare Liviu Cornel Babeș, pe care, prin gestul lui, putem să-l numim «torța vie a României». Gestul lui a fost extraordinar, a fost sacrificiul suprem, pentru libertate și pentru democrație“, a spus Marius Boeriu, președintele Asociației 15 Noiembrie 1987.

Comemorarea a fost organizată de Asociația Luptătorilor, Răniților și Urmașilor Eroilor din Decembrie 1989 și Asociația 15 Noiembrie 1987, cu sprijinul Primăriei Brașov, și a avut loc la crucea care marchează locul martiriului lui Liviu Cornel Babeș, de la baza pârtiei Bradul, dar și la placa comemorativă din curtea bisericii de lemn din Poiană. Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Bogdan Ciprian Oancea. Astăzi, 2 martie, se împlinesc 32 de ani de la gestul suprem pe care pictorul brașovean Liviu-Cornel Babeș l-a făcut pentru a atrage atenția Occidentului asupra ororilor comunismului.

Eveniment comemorativ, on-line, la Filarmonică

Filarmonica va transmite de trei ori, la orele 18.00, 19.15 și 20.30, pe pagina de Facebook, canalul de Youtube și pe pagina instituției, un concert memorial Liviu – Cornel Babeș. Concertul cuprinde părțile 1 și 2 din Cvartetul de coarde opus 132 de Ludwig van Beethoven și un montaj cu imagini ale lucrărilor artistice ale lui Liviu Cornel Babeș, precum și imagini de la evenimente comemorative anterioare.

D.D.

COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Gelulache Anuleaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.