Ecce Homo! Dar care: Iisus sau Isus?
Pasca, drob, friptura de miel, oua rosii. Dar si Sinedriu, Cruce, Ghetsimani, Via Dolorosa, Rastignire, Mirungere. In vocabularul crestin din care credinciosii imprumuta conversatia in aceste zile, termeni plebei si sintagme ecleziastice se amesteca cu naturalete. Numele Mantuitorului este invocat mai mult decat in zilele de peste an. Cu evlavie curata sau cu habotnicie mulata pe ocazie, crestinii il pomenesc drept Hristos, Cristos sau Christos, cu aceeasi nonsalanta lingvistica cu care spun fara discernamant Iisus si Isus.
Pentru ca se cuvenea ca in acest mic babel pascal cineva sa puna putina randuiala, un prelat a facut-o in paginile unui cotidian national de mare tiraj. Un articol gazduit de sectiunea dedicata Pastelui contine explicatia fetei bisericesti pentru aceasta confuzie onomastica. Acuma, ori ca popa se grabea sa-si spovedeasca oile din turma, ori ca redactorul ziarului cu pricina i-a trunchiat explicatiile savante, raspunsul aparut in ziar se lafaieste la limita ignorantei. Cuviosia sa incearca sa ne convinga de faptul ca – n-o sa citez exact – grafia Iisus s-a folosit in Scripturi pentru a-L deosebi pe Fiul Domnului de celelalte personaje cu numele Isus ce apar in Vechiul si Noul Testament. Si ca ar fi, prin urmare, corecta doar forma Iisus Hristos, in semn de respect pentru etimonul grecesc.
Am gasit nesatisfacatoare – daca nu chiar eronata si obtuza – explicatia popii. Drept pentru care am facut un efort de memorie, nu ca sa-mi amintesc cum se spune corect, ci unde anume am citit despre cum se spune corect. Asta este, de altfel unul din beneficiile memoriei: daca nu iti permite sa reconstitui intocmai cele lecturate, macar conserva un indiciu de localizare a sursei.
Si am gasit-o. Cea pe care o cunosc eu este un articol semnat Eugen Munteanu intr-un numar din 2005 al revistei mensuale „Idei in dialog”. Grafia incerta a numelui Mantuitorului este considerata de autor un caz de inconsecventa ortografica cu motivatie confesionala. Urmeaza apoi sinteza celor trei variante ortografice principale aflate in circulatie: optiunea traditional-ortodoxa Iisus Hristos, justificata de principiul traditiei si impusa in tipariturile oficiale ale Bisericii Ortodoxe Romane; optiunea fonetic-pragmatica Isus Cristos, preferata de catolici si protestanti; in fine, optiunea savanta Iisus Christos, intrebuintata de filologi clasici sau de autori cu instructie clasic-umanista, care este sugerata de imaginea grafica a etimonului grecesc originar.
Tot autorul considera ca fonetismul ortografiei romanesti si tendinta actuala a limbii ar justifica forma Isus Cristos. Formula Iisus Hristos ar satisface etimonul real greco-slavon si traditia si ar putea fi o solutie de adoptat si de catre catolicii si protestantii romani, care folosesc termeni si sintagme ortodoxe la origine precum Sfantul Duh, pocainta, mantuire, ispita, devenite ecumenice prin intrebuintare. Cele mai putine argumente pot fi invocate in sprijinul variantei Iisus Christos; prea intelectualista si „emfatic-erudita” are neajunsul de a contraveni principiului central al scrierii numelor proprii straine in ortografia actuala, care ne permite sa scriem ca in limba de origine doar acele nume proprii pentru care nu exista in uzul literar romanesc o forma deja adaptata.
Pe scurt, spune autorul, fie Iisus Hristos, fie Isus Cristos. In nici un caz combinatii hibride de tipul Iisus Cristos, Isus Hristos, Isus Christos, etc, care par permise doar pentru ca indreptarele ortografice ale Academiei nu stabilesc reguli clare.
Vifor Rotar
