„Dragnea omnule, o fi furat ceva! Hai să vedem ce-am furat”!

„Dragnea omnule, o fi furat ceva! Hai să vedem ce-am furat”!

0 139

Partidele au intrat în campanie electorală, premergătoare Alegerilor europarlamentare din 26 mai. Vom supune atenției cititorilor noștri discursurile, mai interesante, ale liderilor politici din care se pot desluși elementele definitorii (obiective, programe etc.) ale campaniei.
Iată discursul susținut de Liviu Dragnea, președintele PSD, la Suceva.
Am avut multe idei cum să încep discuția de astăzi, aș începe cu „Onorată instanță” – tocmai spuneam luni acest lucru. Din păcate, nu am spus-o numai eu. Când vorbești așa, de instanță, spui, „Domnule, o fi furat ceva!” Hai să vedem ce-am furat.

Păi cred că am furat noroiul de pe ulițe și am început să ne modernizăm, cred că am început să furăm roșiile otrăvite din rafturi și am început să punem roșii sănătoase de la noi, am furat boscheți și am început să punem spații verzi bine amenajate, am furat batjocura la adresa medicilor și am început să le dăm salarii bune, salarii decente, am început să furăm lipsurile din spitale și acum le dotăm, am furat lacătele de la spitale și am început să le deschidem, am furat birocrația și lenea și am început să dăm subvenții în avans, subvenții la timp, pentru ca fermierii noștri să înceapă să fie mai bogați, mai bine ajutați și am reușit să avem o agricultură care este pe calea bună, am furat producțiile proaste de pe vremea când erau ceilalți la guvernare, inclusiv Cioloș, și am avut doi ani la rând primele producții din Europa la porumb și floarea-soarelui, am început să furăm rușinea și să redăm mândria de a fi român. Aceasta este vina mea și vina noastră, stimați colegi! De aceea trebuie să fim noi pedepsiți, pentru că am început să spunem milioane de adevăruri. Am început să furăm din abuzuri și să începem încet-încet să punem ordine. Am furat lipsa de speranță, am furat supărarea, am furat resemnarea și am început să redăm speranța românilor. Nu este ușor, pentru că nu ne luptăm cu niște copii, cu niște mucoși, ne luptăm cu niște perverși cum această țară n-a avut, oameni care urăsc România, oameni care au vândut bucăți din această țară. De aceea suntem noi hăituiți. Da, Codrin, eu sunt ținta lor, trag în mine din toate părțile. N-au reușit decât să mă lovească puțin la coloană, dar tot dreaptă rămâne. Poate uneori în viață, dacă te mai faci ca ghiocelul, scapi. Eu nu pot să mă fac, n-am cum, nici dumneavoastră nu vă faceți! Credeți că mie nu mi-ar fi plăcut să fac ca unii care au plecat de la noi, nici nu cred că au fost vreodată la noi cu sufletul, unul care a plecat chiar de aici și care vă datora tot, inclusiv ultimul post pe care nu-l merită? Putem și eu să fac așa. Să stau așa, ca ghiocelul, să stau acasă liniștit cu Irina, să ne uităm la televizor, să mâncăm popcorn și să vând și eu acest partid la bucată sau, de fapt, să nu-l vând, să zic, „Luați-l, fraților, e al vostru! Luați-l direct la SRI, la DNA, la Cotroceni, la Iohannis. Ce să faceți cu el? Ce vreți voi!” Nu mai facem PNDL, nu mai ridicăm satul românesc, nu mai ajutăm fermierii, că se supără străinii, că toate aceste producții ale noastre care-s mai bune ca ale lor intră pe piață și ies ale lor. Ies ale lor, pierd bani. Ce credeți, sunt bucuroși? Nu-s bucuroși.

Acestea sunt unele dintre puținele motive pentru care noi suntem hăituiți. Domnule primar, eu sunt convins că Partidul Social Democrat va merge până la capăt. Ce vreau eu să vă spun: capătul nu va fi unde zic ei, capătul va fi eliberarea acestei țări de ceea ce este mai rău, de răul aproape absolut pe care-l reprezintă Iohannis, clica lui și slugile lui. Acest om, gașca lui nu pot fi lăsați de Dumnezeu să ducă această țară înapoi. S-a pornit un val pe care nu-l mai pot opri. Ce trebuie să faceți fiecare dintre dumneavoastră este să spuneți adevărul  în fiecare zi, pentru că noi nu avem în față un plan de a spune minciună pentru a acoperi ce n-am făcut. Noi avem cea mai mare provocare pe care a putut-o avea vreun partid vreodată. Am făcut atât de multe lucruri, încât ne este foarte greu să le spunem pe toate odată. De fapt, este imposibil. O să primiți toți în foarte scurt timp o broșurică. Am zis să facem pentru toți membrii de partid ca să poată vorbi cu oamenii ce a făcut PSD. M-am uitat și eu pe ea alaltăieri și încă nu-s trecute toate. Nu există domeniu din viața socială, din viața economică a acestei țări care să nu fie prins în programul de guvernare și pentru care să nu fi făcut ceva bun și temeinic. Aceasta este, de fapt, cea mai mare luptă a noastră, pentru că noi avem aici ce-am făcut în agricultură, în sănătate, în educație, pentru pensii, pentru salarii, pentru copii, pentru mame, pentru familii, pentru infrastructură, pentru cercetare, pentru tot ceea ce este important în această țară. De cealaltă parte ce avem? Ce spunea primarul: minciunile acestor perverși. „Ciuma roșie” – noi suntem ciuma roșie?! Noi am tăiat salariile? Nu! Ei îl au în frunte pe cel care a furat șase case de la statul român și nu vrea să dea banii înapoi acum. El e cel care vorbește de corupție? Ceilalți din jurul lui? Răzvan Cuc n-are timp acum, dar eu îl îndemn să spună în aceste zile ce a fost pe vremea lui Orban la Ministerul Transporturilor. Poate, totuși, acel jandarm de la poartă are curaj și spune când a ieșit din minister cum i-au sărit din geantă câteva zeci de mii de euro! Poate are curaj și spune omul, dacă nu, nu-l condamn, pentru că poate să îi fie frică. Ei vorbesc despre acest lucru. Poate spune cineva, în patru ani și jumătate, Iohannis a făcut vreun lucru bun care să rămână, domnule, unul singur? Un lucru bun pentru români, că pentru el a făcut, în afară de ură, dezbinare, incitare la proteste și vorbit de rău propria-i țară atunci când vorbește. Atunci când merge afară, el nu vorbește, tace, ascultă, își notează și execută. Acesta-i cel care e președintele României, cel care ar fi trebuit să ne apere țara și să ne ajute țara. Nu-l bagă nimeni în seamă, nimeni!

Acum suntem în fața unor alegeri europarlamentare. De ce trebuie să fim noi interesați de aceste alegeri europarlamentare? Ați văzut la televizor în ultima perioadă cum tot felul de indivizi, tot felul de oameni din alte țări se înghesuiau să înjure România. A fost vreunul dintre ei aici, în România? Știe vreunul dintre ei ce se întâmplă în realitate aici, în România? Domnule primar, a venit vreunul la Dumbrăveni? Eu cred că n-a venit. A venit vreunul la Fălticeni, la Rădăuți? N-a venit. A venit vreunul la Alexandria, la Bistrița? N-a venit niciunul, dar ei vorbesc despre România. Ei trebuie să condamne România. România trebuie să facă, România trebuie să dreagă, dar de ce, fraților? Voi vorbiți de corupție la noi? Care corupție? Că au fost îndemnați oamenii la vot la referendum să-l dea jos pe instrumentul vostru, Băsescu, și trebuia să fie cineva condamnat? Dar miliardele furate în țările lor, dovedite, ce s-a întâmplat cu ele? N-a pățit nimeni nimic acolo și ne dau nouă lecții, ne spun nouă cum să facem, cum să nu facem și când vrem să adoptăm niște măsuri care să ne ajute, vin și spun, „Nu, domnule, infringement, n-aveți voie așa!” Adică au vrut de exemplu acum, pentru următoarea perioadă, să se limiteze subvențiile, să se plafoneze. Ce-au zis? „E pericol cu România”. Unde e pământ mai bogat ca în România. Sigur că au fost supărați că noi am venit cu un program pentru lână, de exemplu, din zecile de programe pe care le avem. Sigur că lor le-ar fi convenit ca lâna să se ardă în continuare. Acum am început, încet-încet, s-o depozităm, s-o prelucrăm, avem un program foarte serios. Îi deranjează? Normal că îi deranjează. Ar trebui să stăm indiferenți când la supermarketuri – am vorbit la Giurgiu săptămâna trecută cu primarii, cu fermierii de-acolo, și spuneau, „Domnule, cum să avem noi vreo șansă când în parcarea la un hypermarket o sută de tiruri erau străine și trei românești, de la noi?” Cam aceasta e proporția în țara noastră azi. Și noi ce să facem? Să punem mâinile pe piept, să vorbim frumos ca să dăm bine și lună de lună, an de an, să ne ducem mai jos, să ajungem la un moment dat ori să lăsăm pământul plin de bălării, ori să-l vindem lor, să nu mai facem nimic. Sigur că noi nu ne lăsăm și noi continuăm.

Ce pot face niște europarlamentari hotărâți, deștepți, curajoși și patrioți în Europa? Să se bată pentru România. Eu voi depune în săptămânile următoare în Parlament o lege care să pedepsească calitatea dublă: dacă cineva își va mai permite să aducă în România produse care sunt de calitate mai slabă decât la ei în țară, să plătească și să îi scoatem magazinele din țară. Prea mult timp s-au învățat că România trebuie să accepte orice, să înghită orice, să vândă orice pe nimic, că resursele noastre sunt de fapt ale altora. Adică noi suntem niște fricoși, niște momâi? De ce? Că ne sperie cu niște procese, cu niște dosare? Cine ne sperie? Unii care erau complici cu torționarii și care primesc premii de la anumite ONG care spuneau că sunt anticomuniste. Eu n-am fost membru de partid la Partidul Comunist, eu n-am spus că era rău sau bine. Iohannis spunea că e anticomunist. De ce nu-l schimbă pe Lazăr? De frică, pentru că e șantajat. Nu dumneavoastră aveți la Parchetul General dosarul cu casele furate, ci familia lui are. De aceea n-o face, de frică – acesta e anticomunistul Iohannis. Câtă neobrăzare poți să ai să critici PSD pentru sănătate, când ai tăi au închis spitalele? Noi deschidem spital după spital, modernizăm spital după spital, am mărit salariile medicilor, am dotat toate spitalele județene și continuăm să le dotăm. De aceea, revin și spun, oameni buni, trebuie să vorbiți cu oamenii, eu am vorbit cu mulți oameni, colegi de-ai mei au vorbit cu mulți oameni și unii știți ce spun? „Eu sunt pensionar, da, mi-ai mărit pensia, se vede, o să o mărești în continuare, dar e mai mare inflația”. Acum se pricep toți la inflație. Problema e că noi am mărit pensia atât, iar inflația e atât. Dacă nu eram noi, pensia era și mai jos, inflația era aceeași. Oricum e mai mult, trebuie să le spuneți oamenilor acest lucru, să le spuneți clar că vor fi bani în continuare și de pensii, și de salarii. De ce? Pentru că noi tot timpul am știut și acum știm mult mai bine cum să facem ca România să aibă mai mulți bani. Ieșea Iohannis în 2017 și spunea că nu se poate să micșorezi taxele, dar să mărești salariile. Ba se poate, frate! Nu se poate dacă ești prost și nu-nțelegi, dar dacă știi, poți s-o faci, pentru că averea României, adică Produsul Intern Brut, a crescut cu o treime în doi ani. Nicăieri n-a mai crescut niciodată într-un termen atât de scurt. Înseamnă că au crescut și veniturile. Au apărut sute de mii de noi locuri de muncă. Așa crește România și noi știm s-o facem să crească. Trebuie să vă luptați cu minciuna. Aveți un mare avantaj, pentru că aveți de partea dumneavoastră adevărul.

Câteva lucruri pentru primarii de aici, din Suceava, câteva cuvinte. Sper să mai fie în sală câțiva primari, nu știu câți, dintre cei cu care ne-am văzut în 2013, când eram viceprim-ministru și vorbeam despre acest program care acum este o certitudine și un mare succes. Mi-aduc aminte cum majoritatea dintre primari erau neîncrezători, pe bună dreptate. Mai venea unul din Guvern și le spunea, „Domnule, ce program am eu, să vezi ce bine o să fie”. Cred că niciunul nu credea, de fapt, absolut nimic. Cu răbdare, am ajuns astăzi să avem aproape 13 mii de proiecte de dezvoltare locală în România. Niciodată n-a mai fost așa ceva. Vorbim de 47 de miliarde de lei, dintre care 1,4-1,5 miliarde sunt în județul Suceava. Și tot nu ajunge! Vreau să vă spun acest lucru ca să înțelegeți ce s-a întâmplat în 30 de ani. 30 de ani de zile au fost lăsate de izbeliște satele românești. Mi-aduc aminte când am venit eu cu acest program în 2013. Erau unii colegi cu mine în Guvern atunci, acum au fugit, au fugit în brațele stăpânilor lor. Spuneau, „Cum să aruncăm noi banii la sate, îi aruncăm degeaba! Ce să facă cu ei?” Pentru mulți șmecheri de la București, nu cetățeni din București, un șmecher cu funcții de la București, dumneavoastră nu contați. Adică ce e la țară, ce e în provincie, hai să stăm noi aici, să împărțim banii pe tot felul de șmecherii”. Așa s-a născut acest program, așa s-a mărit acest program, s-a dublat acest program și se va tripla. Va veni și componenta care știu că vă interesează și e normal să vă intereseze, cea de rețele de gaze naturale. Spun de aici, de la Dumbrăveni, din Suceava, îl rog pe domnul Sterian de la Transgaz să nu mai blocheze extinderea rețelelor de gaze naturale în România. Îi cer și domnului ministru Bădălău să ia foarte în serios această chestiune. Economia din România are nevoie de surse de energie ca să se dezvolte și vă rog să nu vă jucați cu această chestiune. Să nu credeți că dacă sunteți înconjurat de opt sau nouă foști generali SRI drept consilieri puteți să faceți ce vreți cu averea României. O spun de aici, de la Dumbrăveni. De asemenea, îl rog pe domnul ministru Teodorovici să repare cât de repede o nedreptate pentru comunitățile locale din județul Suceava, indiferent de culoarea politică, și anume la rectificare trebuie să se aprobe sprijinul financiar pentru comunitățile locale care au fost prinse în programul vechi de utilități și mediu. Nu este vina comunităților locale de aici că atunci Guvernul respectiv a aprobat acest sprijin financiar. Noi ce facem acum? Le lăsăm de izbeliște? Aici nu e vorba de primari, că-s PSD, PNL sau din altă parte. Vorbim de comunitățile locale, pentru că dacă noi nu-i ajutăm și nu vă ajutăm, n-o să mai puteți folosi banii pentru treburile curente zi de zi. Bun, acum aveți PNDL, discutăm de milioane de euro care se derulează în fiecare localitate, dar nu este un moft, nu înseamnă că nu trebuie să funcționeze și celelalte lucruri dintr-o administrație.

Am fost, de asemenea, foarte atent la ce-a spus domnul ministru Cuc și am ținut să spună aici, în fața mea și în fața dumneavoastră, sunt dispus să pierd pariul cu el, se va găsi cineva din Suceava care să mă ajute să țin acest pariu, chiar dacă-l pierd, important e să se realizeze aceste lucrări de infrastructură în județul Suceava: centura Sucevei – câte minciuni au spus de-a lungul anilor, cum se lăudau ei cu centura Sucevei? A inițiat-o în 2017, se termină. Cu Rădăuții la fel, drum expres. În schimb, Răzvan, eu m-am uitat pe hârtiile pe care mi le-ați dat, sunt vreo 190 de kilometri de drumuri naționale unde s-au alocat bani pentru reabilitare. Îi spui domnului de la regionala de drumuri Iași că ori se trezește din lene și lucrează și folosește banii, ori poate îl trimiți la odihnă. Aici trebuie să fie cineva care trebuie să înțeleagă că România nu poate aștepta. Este vorba de orice funcționar din orice post. Programul nostru de guvernare nu e făcut pentru puturoși, ci pentru oameni care vor să muncească, care se trezesc dimineața știind exact ce au de făcut.

În final – am  putea discuta până dimineață, dar a zis Nelu că nu știu ce are pregătit pentru dumneavoastră după întâlnire! –, vreau să vă spun că eu sunt foarte mulțumit de parlamentarii PSD din Suceava. Așa cum ați văzut, în Parlamentul României nu e ușor. Noi acolo nu ne luptăm cu niște parlamentari, ne luptăm cu orice, numai parlamentari nu le poți spune. Acești oameni, ca și ceilalți colegi ai mei, au rezistat, cu o excepție pe care toți dumneavoastră l-ați făcut ce-a fost, la toate presiunile și la toate mizeriile, înjurăturile, violențele – chiar și fizice câteodată – ca să adoptăm legile de care România are nevoie. Pentru acest lucru, în fața dumneavoastră, eu le mulțumesc!

Într-adevăr, în finalul finalului, vreau să-l felicit pe domnul Ioan Stan pentru faptul că, în sfârșit, a fost ales președinte. S-a tot amânat această conferință, prima dată când a fost programată de Codrin, am anulat-o că mi-a zis Viorica, doamna prim-ministru, să merg la Madrid să mă văd cu niște oficiali europeni. M-am văzut, am fost degeaba! Am amânat-o. A pus-o a doua oară, s-a însurat Claudiu cu Olguța! E un om care are capacitatea să vă unească, să vă conducă spre un rezultat foarte bun la alegerile europarlamentare și, dacă țineți neapărat, și la cele prezidențiale!
Vă mulțumesc și Doamne-ajută!

Horia D.R.

Sursa: Site PSD

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.