Doar oficialitățile au participat în Şprenghi la sărbătorirea Zilei Armatei României

Doar oficialitățile au participat în Şprenghi la sărbătorirea Zilei Armatei României

2 179

Ieri la Monumentul Eroilor din Şprenghi a avut loc o ceremonie militară şi religioasă prilejuită de sărbătorirea Zilei Armatei României. Aceasta s-a făcut fără public, singurii ,,civili” prezenți fiind   alături de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, Primăriei Municipiului Braşov, comandanţi de unităţi militare, reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista” dar și prefectul judeţului Braşov, Mihai Cătălin Văsii. Motivul a fost contextul epidemiologic actual, de aceea ceremonia s-a desfăşurat cu un număr redus de participanţi şi fără prezenţa publicului.
Prefectul spune că au fost respectate toate măsurile de protecţie sanitară impuse pentru deja ultracunoscuta ,,prevenire şi limitarea a răspândirii noului coronavirus”.
„Onorăm astăzi (ieri, n.r.) Armata României şi memoria celor care şi-au jertfit viaţa pentru apărarea ţării şi pentru dăinuirea neamului românesc, atât de greu încercat de istorie. Ne plecăm cu gratitudine şi respect în faţa eroilor, iar lecţia lor de sacrificiu, patriotism, dăruire şi solidaritate se cuvine să ne-o însuşim cu toţii, pentru că numai astfel vom putea birui, la rândul nostru, încercările prezentului şi viitorului. La mulţi ani, Armatei noastre şi militarilor ei, din toate armele! La mulţi ani, România!”, a transmis prefectul Mihai Cătălin Văsii.

I.R.

COMENTARII

  1. Care armată? Aia care a luat bătaie în ambele războaie mondiale sau aia care ia banii degeaba de 75 de ani? Ori aia a generalilor HOprea, și Năstase cu Dinu?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.