Detalii privind sistemul de teleasistență pentru persoanele vârstnice

Detalii privind sistemul de teleasistență pentru persoanele vârstnice

0 237

Direcția de Asistență Socială Brașov continuă distribuirea kit-urilor în cadrul proiectului „Bunicii în siguranță – Sistem de teleasistență” către persoanele vârstnice din municipiul Brașov. Beneficiarii direcți ai proiectului sunt persoanele vârstnice ( persoanele care au vârsta de 63 de ani în cazul femeilor și 65 de ani în cazul bărbaților, împliniți în anul calendaristic în curs), dar există și beneficiari indirecți ai proiectului – aparținătorii persoanei vârstnice, cât și comunitatea în general.

În ultimele 3 luni au fost raportate din partea dispeceratului care asigură intervenția de specialitate în cadrul proiectului 507 solicitări ale beneficiarilor. Dintre acestea 6 solicitări au fost de tip cod roșu – urgență cod 0, respectiv necesitatea intervenției de maximă urgență din partea echipei SMURD.

Reamintim că proiectul își propune să acorde fiecărei persoane vârstnice vulnerabile certitudinea că oricând este în siguranță, prin simpla apăsare a unui buton atașat unei brățări tip ceas putând apela în orice situație de risc la ajutorul oferit de personal specializat.Semnalul emis de brățară este automat către dispecerat, iar în funcție de complexitatea și gravitatea situației semnalate acesta va iniția protocol medical ce va indica acțiunile ce se impun a fi întreprinse (consiliere, apelare serviciul Ambulanță, aparținător sau personalul de îngrijire în evidența căruia se află). Dispeceratul ne-a relatat că situațiile în care beneficiarii apasă butonul de panică sunt dintre cele mai diverse. Câteva exemple: solicitarea ambulanței; beneficiar care s-a închis în dormitor după ce în locuință a intrat o persoană prin efracție, a apăsat butonul de panică, iar dispeceratul a alertat Poliția; beneficiar care a făcut un atac de panică după o ceartă cu vecinul său care i-a rupt poarta, iar în urma apăsării butonului de panică și a discuției purtate cu dispeceratul a depășit momentul nedorit, etc.

Fiecare dintre beneficiarii proiectului primește în mod gratuit un kit care conține un telefon cu taste mari, o brățară din silicon medical dotată cu un buton roșu de panică, rezistentă la apă și contact wireless la telefon. De asemenea se asigură plata unui abonament de telefonie mobilă și un abonament de teleasistență (prin care se asigură accesul permanent și direct la serviciile de dispecerat).

Pentru a beneficia de sistemul de teleasistență, persoana vârstnică sau aparținătorii acesteia pot contacta Direcția de Asistență Socială Brașov la numerele de telefon 0770736790/ 0770 725765.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.