Desi veniturile au scazut dramatic, valoarea platilor cu cardul a crescut cu...

Desi veniturile au scazut dramatic, valoarea platilor cu cardul a crescut cu 7,2 la suta

0 180

Datele BNR publicate astazi arata ca, la sfarsitul lunii martie, numarul total al cardurilor valide aflate in circulatie era de 12.527.052, dintre care 10.581.368 aveau functie de debit, iar 1.941.240 aveau functie de credit. Daca discutam despre bani, valoarea retragerilor din ATM-uri a fost de 21,36 miliarde lei in primele trei luni din acest an, cu 5,4% (1 mld lei) mai mult decat in primele trei luni din 2010, iar valoarea platilor la POS a fost de 3 miliarde lei, in crestere cu 7,2% fata de 2010.
De asemenea, au crescut semnificativ si tranzactiile realizate in strainatate cu carduri emise in tara, aceste tranzactii fiind realizate mai ales de turistii romani care viziteaza alte tari.
In primul trimestru, valoarea retragerilor de la ATM-urile din strainatate a fost de 364,2 milioane lei (echivalent), in crestere cu 28% (!!) fata de 2010, iar platile la POS au insumat aproape 900 milioane lei, cu 20% mai mult decat in perioada corespunzatoare a anului anterior.

Per total, in 2011, valoarea retragerilor si a platilor realizate atat in tara, cat si in strainatate cu carduri emise in tara a insumat 25,61 miliarde lei, in crestere cu 1,6 miliarde lei fata de 2010, in conditiile in care, cel putin din punct de vedere oficial, numarul celor care au ramas fara loc de munca in aceasta perioada a fost de aproximativ 200.000.
Sa nu uitam si ca salariile bugetarilor au scazut semnificativ. Cu toate acestea, retragerile si platile realizate cu cardul au crescut cu aproape 400 milioane euro.
Numarul ATM-urilor a ajuns la 10.173, in crestere cu 349 in ultimul an. Numarul POS a fost de 108.381, in crestere cu 9.561 unitati; numarul tranzactiilor de retragere de numerar a fost de 50,28 milioane in 2011, in crestere cu 0,24 milioane fata de 2010, iar numarul platilor la POS a fost de 24,24 milioane, in crestere cu 3,5 milioane fata de 2010; valoarea retragerilor si a platilor efectuate in tara cu carduri emise in afara tarii a scazut de la 775 milioane lei in 2010, la 718 milioane lei in 2011. Aceste tranzactii sunt efectuate atat de catre strainii care viziteaza Romania, cat si de catre muncitorii romani din strainatate veniti temporar in tara.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.