Deșeuri sortate și prelucrate pe linie de partid și la Brașov

Deșeuri sortate și prelucrate pe linie de partid și la Brașov

0 348

Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor, abreviat SMID, ia contur în județul Brașov prin inițiativa liberală de a crea o stație de colectare, sortare, prelucrare și transfer, de tratare mecanico-biologică a respectivelor deșeuri menajere și/sau industriale, și diminuarea cu 10% a cantităților aferente depozitului ecologic.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu Brașov, abreviat prescurtat ADI, este denumirea noii structuri care va gestiona activitatea SMID.
Pentru acest deziderat menajer este în plan accesarea a 100 de milioane de euro fonduri europene, a declarat ADI Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, care este o componentă a SMID, alături de toate localitățile județului. Chiar și consumatori casnici sunt îndemnați să colecteze individual și să transfere deșeurile către stații de colectare locale.

Aleșii deșeurilor menajere sunt preponderent liberali
Bineînțeles, a venit și vremea alegerilor conducerii ADI și implementării pe linie de partid a politicii de gestionare a deșeurilor județene care musai trebuie să fie liberală, ca o contrapondere la politica progresistă a pluseriștilor conduși de primarul Allen Coliban, care-și aplică politica verde în domeniul deșeurilor prin Fin-Eco, „firma italiană” ce deține depozitul ecologic al orașului.
Fericiții câștigători ai alegerilor care au desemnat conducerea conglomeratului nou-născut au fost incredibil tot liberali, cu mici excepții. Astfel președintele ADI-ISO Mediu Brașov va fi primarul liberal al Râșnovului, Liviu Călin Butnariu, succesorul lui ADI Veștea la primăria Râșnovului.
Alți membri ai Consiliului de Conducere vor fi Severius Beșchea, primarul liberal al Tărlungeniului, Sebastian Rusu, viceprimarul liberal al Brașovului, Alexandru Opriș, primarul liberal al orașului Rupea, alți primari liberali, dar și Marian Arhire, primarul userist al Sânpetrului și Mihai Câmpean, primarul pesedist al orașului Codlea.
În perioada următoare urmează să fie aleși doi vicepreședinți ai ADI, unul liberal și unul pesedist, în niciun caz unul userist, că ei au ideile lor verzi care nu se asortează cu cele liberale de aceeași culoare, mai nou.

Libiu Mateescu

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.