„Democrația liberală” atacă frontal creștinismul (1)

Principalul obstacol pentru instaurarea Noii Orânduiri Mondiale se dovedește a fi creștinismul. Distrugerea Bisericii a devenit un obiectiv esențial pentru politica mondialistă de astăzi, victimele din prima linie fiind chiar reprezentanții clerului, dar și vocile conservatoare din politică sau presă, gânditori independenți, ba chiar și medicii, dar atacul vizează întreaga comunitate creștină și suma valorilor civilizației iudeo-creștine.
Intoleranța față de creștini în țări precum Uganda, Sudan, Egipt, Irak, Republica Democrată Congo, Nigeria, Pakistan, Indonezia etc, nu mai reprezintă nici o noutate!
Nici faptul că aici creștinii sunt răpiți, uciși cu brutalitate, că sunt persecutați sau că nu li se permite accesul în biserici.
Dar nu despre atrocitățile musulmane este vorba aici, ci despre un inamic mult mai perfid al creștinismului: liberalismul!

Ideologic, stăm bine!
Bernard-Henri Lévy (BHL, vizitând Ucraina, cu mult înaintea liderilor europeni) scria recent despre ceea ce se petrece în Ucraina că „pentru cei care mai au vreo îndoială cu privire la afilierea celor din [Batalionul] Azov, ei sunt evrei mândri. Tendințele de extremă dreapta sunt o poveste veche, curățată încă de când batalionul a fost integrat în armata ucraineană”.
Cantitatea covârșitoare de dovezi ce contrazic cele afirmate de BHL nu ar trebui să mire pe nimeni! Propagandiștii stângii (sau mai exact ai extremei stângi) și-au făcut un titlu de glorie din integrarea unor asemenea elemente de extremă dreapta în rândul grupărilor „acceptabile” pentru flancul luxuriant al stângii „progresiste” tot mai năucitoare în abordări și atitudini.
Cum au alunecat naziștii din zona „celor răi” în zona „celor buni” ne poate explica Hannah Arendt, recitirea textelor semnate de ea fiind oricând o cale către limpezirea eventualelor dileme. Arendt, în prefața semnată pentru ediția din 1950 a lucrării privind totalitarismul, definește această sintagmă ca fiind „nu tocmai dictatură” sau nu întru totul dictatură, adică un soi de dictatură „soft”, dar care are puterea de „a distruge toate tradițiile sociale, juridice și politice ale țării”. Adică, exact ceea ce este Uniunea Europeană!

Față de 1950, când Hannah Arendt scria acestea, ne aflăm la momentul „cuceririi globale” pe care autoarea o identifică cu ținta pe care și-a propus-o totalitarismul și care „poate coincide cu distrugerea umanității”. Iată că ceea ce scria Arendt în urmă cu șapte decenii, devine realitate chiar sub privirile nepăsătoare ale societății de astăzi.
Hannah Arendt susține că legătura dintre nazism și comunism rezidă în totalitarismul ambelor, iar „totalitarismul diferă esențial de alte forme de opresiune politică”.

Mai exact, Arendt șterge din ecuație dihotomia stânga/dreapta, astfel că, nemaifiind pusă această împărțire în discuție, vedem că în UE (dar nu numai) fascismul liberal se adaugă aripii de stânga a spectrului politic (căreia în mod ușuratic ne-am obișnuit să-i spunem neomarxism).

Asistăm la etichetarea oricui rămas neînregimentat în „batalionul” progresist cu termenul de „extremist de dreapta” (Orban, Le Pen, Salvini, Babis, Morawiecki, Abascal, Bolsonaro, Trump etc.) în timp ce,  întregul discurs „conservator” și de dreapta a ajuns să fie examinat în prezent numai și numai sub aspectul acestui continuum fals care se întinde de la „conservator” la extrema dreaptă, dar din care neonazismul afiliat stângii (în Ucraina, în SUA etc.) este eliminat în mod convenabil.
Revenind la Bernard-Henri Lévy, odinioară un critic al marxismului „corupt”, vedem că are acum o apetență pentru „noul marxism” de tip Davos, mai adaptat grupării „Noilor filozofi”, ce devine mult mai prizabil când în discuție îi avem pe neonaziștii ucraineni afiliați stângii europene. Atât de admirative sunt aserțiunile lui BHL pentru aceste grupări extremiste încât cineva l-a numit, pe Twitter, un „criminal de război de salon”.
„Acuză cealaltă parte de ceea ce ești vinovat.” A spus-o Joseph Goebbels? Nu, cum să spună șeful propagandei naziste una ca asta, în 1934, se ridică imediat un întreg cor!? „Ministerul Adevărului” de pe Facebook consideră asta „fake news”! Suntem însă cât se poate de siguri că ideea a fost reluată și de Karl Marx: „Acuză-ți inamicul de ceea ce faci, așa cum o faci, pentru a crea confuzie”. Sau de Saul Alinsky: „Acuză cealaltă parte de ceea ce ești vinovat”. Textual, prima variantă!
Iată de ce Polonia sau Ungaria sunt astăzi, chipurile, regimuri totalitare, iar liderii politici polonezi sau maghiari sunt cel puțin dictatori, extremiști de dreapta, lideri autoritari etc.
Pentru ce luptă acești „lideri autoritari”, acești „dictatori”? Pentru dreptul copiilor de a nu fi îndoctrinați de la vârste fragede cu ideologie LGBTQ? Pentru a nu fi îndoctrinați cu idei stupide despre așa-zisele genuri și schimbări de sex la vârste la care nici măcar nu au cum să înțeleagă ce înseamnă așa ceva? Pentru că nu vor să glorifice avorturile? Sau că Orban nu vrea să participe la un război?
Homosexualitatea, avortul, omorul, sunt considerate de Scriptură ca fiind păcate. Ceea ce conduce ușor la concluzia că vizată este în primul rând Biblia și Biserica, iar mai puțin Orban sau Morawiecki. Bătălia a rămas aceeași, de la Arendt încoace, totalitarismul se opune „opiului maselor”.
Dacă am lămurit-o ideologic, să vedem cum se reflectă în „lumea civilizată”, occidentală, „progresistă” această bătălie, cine sunt victimele, afară de populația care, pe zi ce trece, este obligată să trăiască într-o lume tot mai violentă, tot mai lipsită de credință, de libertate și de valori.

Paștele, Crăciunul, carnavalul – profund „ofensatoare”
Pomii de Crăciun nu mai sunt la modă și chiar devin „simboluri ale intoleranței”, se consideră că ar jigni sufletele sensibile ale musulmanilor care au migrat în Europa. Crucea, la fel, îi ofensează. De prisos să ne gândim la târgurile de Crăciun care au generat deja carnagii (la Berlin, Viena, Strasbourg) sau la carnavalul ce marchează sfârșitul iernii în lumea catolică și protestantă. Celebrele carnavaluri de la Veneția sau Köln, trebuie acum să țină cont și de posibilele „ofense” pe care le-ar putea resimți migranții! (în foto jos atacul terorist la târgul de Crăciun de la Berlin, 2016 / Foto: Twitter)

Principalii campioni progresiști ai „toleranței” luptă pentru a reprima simbolurile creștine cu zelul secretarilor de partid comuniști din trecut. Bolșevicii de odinioară, mai șovăitori decât progresiștii de astăzi, au căutat calea către desființarea definitivă a trecutului, prin îndepărtarea simbolurilor creștine, efort în mare măsură eșuat. Crăciunul a supraviețuit și sângerosului secol al XX-lea!
Problema este acum abordată mai amănunțit, ca în cazul Curții Europene a Drepturilor Omului, care a decis împotriva legii italiene, veche de secole, conform căreia este obligatorie punerea unei cruci pe pereții școlii. Ei bine, de acum înainte nu doar că nu va mai fi obligatoriu, ci va fi, de fapt, interzis pentru că „încalcă drepturile tinerilor la libertatea religioasă”.
În context, primarul din Bordeaux a interzis ridicarea unui brad de Crăciun, iar scena Nașterii Domnului a fost abandonată la Cremona și interzisă printr-o hotărâre judecătorească în Béziers, Franța. Motivul este întotdeauna similar: apariția în public a simbolurilor asociate cu creștinismul îi jignește pe musulmani. ( În foto jos nu se mai pot concepe evenimente publice cu temă religioasă fără pază militarizată, stîlpi și cuburi de beton care să asigure protecția participanților)

Nici știința medicală nu scapă de ideologia extremei stângi!
În 2018, Daily Mail publica un articol „în ton cu muzica” propagandiștilor din „lumea civilizată”. Era vorba acolo despre medicii creștini, care în exercitarea profesiei lor nu au dorit să deroge de la normalitate de dragul ideologiei, sau poate din cauza convingerilor creștine pe care le împărtășeau. Mai exact, problema cu medicii creștini viza faptul că nu puteau fi convertiți la noile ideologii de gen, motiv pentru care afirmau fără echivoc faptul că o persoană nu poate să aleagă pur și simplu dacă vrea să fie bărbat sau femeie (sau ceva bizar).
Mai mult, fideli credinței creștine, unii au preferat să fie concediați decât să dea curs concesiilor solicitate. Mult mai trist, colegii lor, tot medici, au refuzat să îi sprijine pe cei care susțineau că nu există alte genuri decât cele două cunoscute și acceptate și medical.

Comisia Europeană propune sancționarea șefului Bisericii Ortodoxe Ruse
Patriarhul Kirill, al Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost trecut pe lista persoanelor sancționate de UE ca răspuns la faptul că ar fi „un susținător al agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei”. Este un gest simbolic, așa-zisele sancțiuni se referă la înghețarea unor posibile „active” deținute de patriarh în UE (ceea ce nu este cazul) și interzicerea accesului său în spațiul Uniunii Europene. Sancțiunile ar trebui să fie aprobate de toate statele membre!
„​Posibila includere a Patriarhului Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii pe lista sancțiunilor UE nu are nimic de-a face cu bunul simț”, a declarat ulterior șeful Departamentului sinodal al Patriarhiei Moscovei pentru relațiile dintre Biserică, societate și mass-media, Vladimir Legoida.
„Nu vom permite ca lideri ai bisericii să fie incluși pe lista de sancțiuni”, a spus apoi premierul maghiar Viktor Orbán, care a relatat că a primit o scrisoare de la comunitatea ortodoxă maghiară în care i s-a cerut să blocheze adoptarea unor astfel de măsuri „europene”. Orbán a mai afirmat că problema libertății religioase este „sacră și inviolabilă” în Ungaria. Și, a lăsat să se înțeleagă că la fel ar trebui să fie și în UE.
Lăsând la o parte demersurile politice, ar mai fi de menționat valul de dejecții vărsate de media corporatistă asupra șefului Bisericii Ortodoxe Ruse, toate insinuările și injuriile pornind de la surse obscure și interesate. Chiar și presa din România a savurat momentul, catalogându-l pe patriarhul rus în fel și chip și preluând elucubrații privind presupusele averi de miliarde de dolari pe care acesta le-ar deține, avioane, ceasuri etc.
S-a afirmat fără pic de reținere că întreaga Biserică Ortodoxă ar fi în impas din cauza patriarhului, teza bazându-se pe faptul că preotul de la o biserică ortodoxă din Amsterdam nu mai vrea să colaboreze cu Kirill, iar câțiva preoți ucraineni au încetat să-l mai menționeze pe Kirill în serviciul divin.
Cea mai mare „crimă” a patriarhului pare să fie linia „conservatoare” și faptul că nu se dezice de Vladimir Putin. Apoi, i se impută – de parcă ar fi vreo anormalitate – și faptul că s-ar fi rugat pentru soldații țării sale și pentru apărarea granițelor Rusiei. Să nu uităm, întregul conflict militar a demarat cu împingerea granițelor NATO până în proximitatea Rusiei și amenințarea instalării la granițe de armament nuclear capabil să lovească Moscova în mai puțin de 5 minute.
Cât despre Viktor Orban, de prisos să spunem că a fost din nou catalogat „om al lui Putin” sau „dictator”, că s-a cerut eliminarea Ungariei din comunitatea europeană. „Analiștii” au uitat, desigur, episodul survenit în Ungaria îndată după Primul Război Mondial, în timpul republicii bolșevice ce împărtășea idei similare cu cele propagate astăzi. Este vorba despre epoca guvernului condus de Béla Kun (Cohen), unde Georg Lukács era ministru al culturii (1918 – 1919) și urmărea distrugerea societății prin atacarea bazelor ei: unitatea familiei și moralitatea sexuală. Ca atare, Lukács (reprezentant al Școlii de la Frankfurt) a implementat o politică pe care a denumit-o pur si simplu „terorism cultural”, ce se baza pe respingerea  moralei creștine și pe conduita sexuală promiscuă. A fost una din cele mai negre epoci din istoria Ungariei.

O altă „religie”, liberalismul, subminează fundația Bisericii Ortodoxe
Patriarhul Bartolomeu, al Constantinopolului, se consideră de ceva timp „primul dintre egali”, visul său fiind odinioară acela de a deveni un soi de papă al ortodoxiei. Ca atare, a dus o politică ce garanta diverse autonomii, dintre cele mai celebre fiind acordarea autonomiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene (condusă de Filaret Denisenko) față de Biserica Ucraineană Ortodoxă (ordinea cuvintelor fiind inversată).
Denisenko, spera să ajungă odinioară Patriarh al Moscovei, dar și-a văzut visele spulberate. Demersurile sale schismatice (inclusiv față de ortodoxia rusească) au fost susținute nu doar de Occident, ci și de guvernul ucrainean și, după cum spuneam, chiar de către Bartolomeu al Constantinopolului. În mod evident, asta a dus la o ruptură și între Moscova și Constantinopol!
Tot Bartolomeu a susținut și despărțirea Bisericii Ortodoxe a Macedoniei de Biserica Ortodoxă Sârbă, uzând de aceeași acordare a autonomiei.
Dar, același Bartolomeu pare să fie un adevărat luptător pe frontul ideologic al extremei stângi din politica internațională globalistă, susținând migrația către Europa, guvernul de la Kiev sau agenda „verde”.
Dacă tot am ajuns aici, frapant este și cazul Mitropolitului Ilarion, fostul purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, cel care a declarat că cei care nu se vaccinează împotriva Covid sunt păcătoși, susținând pe față agenda Forumului Economic de la Davos și agenda corporațiilor BigPharma.

Tot el militează și pentru constituirea unei religii mondiale, în numele „ecumenismului”, ceea ce, dincolo de conceptul inițial, ar însemna acum o uniune între islam, iudaism și creștinism, în baza valorilor comune, liberale. Din cauza pozițiilor sale radicale, Ilarion a fost expediat în Ungaria, de unde influența lui asupra Bisericii Ortodoxe Ruse este nesemnificativă.

House of One
La 10 ani de la conceperea proiectului „House of One”, Rabinul Andreas Nachama, pastorul Gregor Hohberg, imamul Kadir Sanci (cei trei mușchetari ai multoconfesianismului multireligios globalsit de la Berlin ), au participat la demararea lucrărilor de construcție a edificiului inter-religios din centrul Berlinului.
Moscheea, sinagoga și biserica protestantă – care compun cele trei segmente ale edificiului – vor fi legate între ele printr-o mare sală comună dedicată evenimentelor și festivalurilor unde se prezumă că evreii, musulmanii și protestanții creștini își vor petrece timpul împreună.

Primarul Berlinului, Michael Müller, a denunțat într-un energic discurs rostit în timpul ceremoniei „ura, violența, antisemitismul și islamofobia, rasismul și incitarea la ura rasială” care „nu își au locul în societatea noastră”.
Proiectul, estimat la 47 de milioane de arginți (sau euro), este parțial finanțat de statul german și primăria din Berlin.
S-a vorbit imens despre un „proiect unic”, pace și alte prostii! O astfel de enormitate nici n-ar putea fi decât unică! Nici chiar baletul falselor pudori progresiste nu poate să pună în aceeași lumină populația majoritar creștină a Germaniei, cu cca. 7% populație musulmană și un procent nesemnificativ de evrei (în total 225.000 în toată țara, față de cca. 7 milioane de musulmani).
Așadar, nu nevoia de iubire frățească a stat la baza proiectului, ci „ecumenismul”! Falsul ecumenism, pentru că, oricine ar căuta o definiție a termenului, ar afla că ecumenismul înseamnă promovarea unității sau a cooperării între grupuri religioase distincte sau confesiuni ale creștinismului. Nimic altceva!
Dacă inițial mișcarea desemna o cale către unitatea tuturor creștinilor, în timp, totul s-a metamorfozat într-o utopie politico-religioasă ce a pornit de la celebra „unitate în diversitate” și a sfârșit prin a fi ridiculizată de ortodocși ca fiind un pseudo-creștinism. A urmat grija față de cei săraci și dezavantajați, zonă din care o ușoară alunecare a dus la „minorități”. Iar dacă vorbim despre minorități, de ce n-ar fi cele sexuale?
Fără a intra în vasta chestiune a ecumenismului, merită remarcat doar faptul că toată lumea cade de acord că epoca actuală reprezintă o „iarnă a ecumenismului”, în care orice efort în vederea reunificării creștine a încetat.
Procentul de adulți (18 ani și peste) care se descriu ca fiind creștini a scăzut cu opt puncte procentuale din 2015, față de un raport similar din 2007. Apoi, atunci când sunt întrebați despre afiliația lor religioasă, cei care se declară neafiliați religios (adică nefăcând parte din nici o confesiune creștină) a crescut de la 16,1% la 22,8% în aceeași perioadă, în timp ce numărul milennialilor (cu vârste între 18 și 24 de ani) a crescut la 36%.
Căutând răspunsuri pentru a soluționa problema, unii au găsit o scurtătură: creștinismul multiconfesional. Un soi de nouă denominație ce aduce laolaltă catolici, luterani, prezbiterieni, calviniști, baptiști etc. Adică, presupuși creștini care nu optează în mod deschis pentru o confesiune sau alta. Cu atât mai mult cu cât, eludând textele biblice, tot mai mulți văd astăzi creștinismul instituțional ca fiind pur și simplu irelevant.
O mișcare similară s-a petrecut și în comunitățile evreiești! Multi-denominaționalismul nu este doar toleranță sau acceptare a diferențelor, ci mai degrabă este „angajamentul energic de a explora și înțelege aceste diferențe”, chipurile, necesară pentru „dezvoltarea propriei înțelegeri personale, a diferitelor alegeri religioase”.
Dacă date despre islamism nu prea există, cert rămâne doar că de la această etalare a deferitelor credințe multiconfesionale, s-a ajuns la concluzia că: „Multiconfesional înseamnă multi-religios.”
Iată-ne, așadar, la demersuri precum House of One, pe pragul religiei universale, în care fiecare poate să creadă fix ce vrea, „eliberat” de „constrângerile” Scripturii! Cu un drum, fiecare poate să fie adeptul „Forumului Ecumenic de la Davos” care propovăduiește o non-religie universală pentru toți.
Din acest punct, orice poate fi posibil! Interzicerea participării la serviciul religios pe caz de Covid, elaborarea de legislații care să interzică „discursul urii” promovat de Biblie etc. Cei care nu au citit vreodată Biblia, adică majoritatea creștinilor, pot extrem de ușor cădea în astfel de capcane. Trăind într-o societate secularizată și hedonistă, abandonarea credinței devine tot mai facilă.

Va urma

Autor: Ambrus Béla
Sursa: samizdatul.wordpress.com

Share on Facebook

Tweet

Follow us