„Democrația” în care poporul nu are nimic de spus

Am scris de multe ori că sunt împotriva UE și împotriva NATO.
Am arătat că sunt împotriva UE fiindcă în viziunea mea (și am motivat de ce) este o organizație suprastatală cu caracter mafiot, anticreștin și antieuropean, care urmărește imbecilizarea și subjugarea unei jumătăți de miliard de oameni, distrugerea identității naționale, interzicerea sub amenințarea închisorii (sub pretextul corectitudinii politice sau al luptei contra antisemitismului) a adevărului, jefuirea cetățenilor în interesul băncilor și marilor companii occidentale.
Am arătat că sunt împotriva NATO fiindcă în viziunea mea (și am motivat de ce) este o organizație teroristă de tip fascist.
Și am mai scris că în noaptea de 22 decembrie 1989, printre împușcăturile din fața CC-ului, într-un mod poate absurd, eu mă gândeam la ce ar fi bine să urmeze. Printre acestea, era și gândul că a venit timpul să fie desființate atât NATO, cât și Tratatul de la Varșovia.
În lume se desfăşurau evenimente de care noi nu știam (iar unii nu le știu nici acum). Îmi este greu să spun dacă Gorbaciov a fost ucenicul vrăjitor care a deschis cutia Pandorei sau a fost complice la un plan monstruos. Îi dau credit și zic și eu că a fost păcălit de Bush și Kohl.
Conform înțelegerilor dintre marile puteri, România a fost dată (ca întotdeauna) cuiva – de data asta, i se hărăzise din nou să rămână în sfera de influență a URSS. Dar în urma puciului de la Moscova (19 aug. 1991) URSS s-a desființat. Conducătorii României s-au orientat rapid și, fără să consulte poporul, au hotărât ca România să se mute cu arme și bagaje în tabăra UE și NATO.

După decembrie 1989, când așa cum spune o vorbă la modă, „a fost necesar să moară oameni”, Petre Roman l-a numit în fruntea CIE (fost DIE, actual SIE) pe Mihai Caraman, spionul care a dat cea mai grea lovitură NATO.
„În anul 1992, Manfred Wörner, secretarul general de atunci al NATO, a anunțat că nu va vizita Bucureștiul atât timp cât Caraman va conduce SIE, deoarece considera că o persoană care a spionat împotriva NATO este incompatibilă cu funcția de șef al serviciului de spionaj al unei țări care făcea demersuri de aderare la NATO.”
Așa am aflat, cu surprindere, că țara mea, fără să mă întrebe pe mine, dar nici pe ceilalți români, face demersuri de aderare la NATO.
Ca să facem parte din clubul criminalilor selecți ai lumii, am cumpărat bunăvoința acestora. Și le-am oferit totul – țara cu totul, economia națională, pământul țării, bogățiile subsolului, utilitățile, chiar și pe români.

Despre jefuirea României am scris zeci de articole (în presa tipărită până în 2005, în cea on-line după 2015).
Unitățile economice, care ne ajutaseră ca în 1989 să scăpăm de datoria externă, au fost cedate vestului pe doi bani, au fost încheiate contracte total în defavoarea României, încălcarea obligațiilor asumate de investitori nu a interesat pe nimeni dintre cei obligați să o facă – au fost falimentate, utilajele vândute, clădirile demolate iar terenurile puse la dispoziția așa-zișilor dezvoltatori imobiliari. Unele au ajuns pe mâinile unor escroci – cei de la SIE (care de fapt nu prea știu ce fac pentru banii primiți) nu s-au preocupat să le verifice bonitatea.

Am scris și am tot scris, presa main-stream a trecut cu vederea. Am acționat pe plan juridic urmărind să apăr economia țării (sau ce mai rămăsese din ea) – caracatița mafiotă acaparase deja justiția. O să dau doar câteva exemple:

• 1998 – IMGB, mândrie a industriei românești, este vândut pe 1 $ (!) firmei Kvaerner din Norvegia (stat membru NATO), care în 2006 o revinde unor sud-coreeni (parteneri strategici ai SUA) cu 26 mil. $. Astăzi, pe cele 54 de hectare se construiesc clădiri de locuințe și de birouri.
• 1998 – „Romtelecom” este vândut firmei „OTEROM”, un pui off-shore al firmei „OTE” din Grecia (stat membru NATO și UE), off-shore înființat în Cipru cu câteva zile înainte de încheierea contractului și care avea un capital social de 10 mil. $. Sunt multe, foarte multe de spus și am tot scris despre asta. Contractul s-a încheiat cu încălcarea în trei rânduri a Constituției.

Pentru 35% din acțiuni, s-a ajuns la un preț de 750 mil. $. Aceasta, în urma evaluării făcute de firma Goldman Sachs, rezulta o valoare totală de cca. 2,14 mlrd. $ pentru întregul patrimoniu al Romtelecom.
În timp ce polonezii scoteau la vânzare Polski Telekom la valoarea de 18 mlrd. $. Pentru faptul că au subevaluat (după aprecierile mele) Romtelecomul de cca. 7 ori, în afara onorariului, Goldman Sachs a primit și un onorariu de succes de aproape 10 mil. $.
România a fost și mai darnică – deși grecii cumpăraseră doar 35% din acțiuni, statul le-a mai acordat uzufructul pentru încă 16% din acțiuni astfel încât le-a oferit majoritatea în consiliul de administrație, și în plus le-a oferit cadou releul de retransmisie de la Cheia, care ne aducea bani buni de la țările vecine.
Dar noi nu am primit 750 mil. $, ci doar 675 mil. Întrucât, conform contractului, 10% reprezentau comisionul (adică șpaga) primită de cei 7 membri ai comisiei de privatizare în frunte cu Radu Vasile, Valeriu Stoica și Sorin Pantiș.
Sorin Pantiș, ca să asigure profit maxim grecilor, a instituit avansul spre decontare (plata în avans a două abonamente) iar prin O.U.G. nr.25/1998 a scos „Romtelecom” de sub controlul Oficiului Concurenței.
În sfârşit, Sorin Pantiș ne-a liniștit că în urma privatizării tarifele vor scădea – dar, evident, au explodat. Am reacționat cum am putut.
Am redactat o interpelare pe care am dat-o senatorilor Niculae Cerveni și Corneliu Gavaliugov. În urma citirii acesteia, în senat s-a constituit comisia de anchetă a privatizării Romtelecom. Am fost chemat la comisie de Șerban Săndulescu (președinte) și Corneliu Gavaliugov (vicepreședinte) care mi-au cerut să le fac un plan de anchetă și mi-au propus să fiu expertul comisiei. Le-am dat planul de anchetă, după care în locul meu au fost numite experte trei puștoaice, iar din planul de anchetă s-a ales praful – nu s-au atins de ce era mai important.
Împreună cu prietenii Constantin Calancea, Ion Gâtlan, Claudiu Iordache, Nica Leon și Nicu Stăncescu, grupați în „Acțiunea pentru idealurile revoluției”, am cerut Senatului respingerea OUG nr. 25/1998 – și a fost respinsă.
Scumpirile enorme de tarife la „Romtelecom” nu au fost unicele. În interesul firmelor vestice, s-au scumpit toate tarifele la utilități.

Cu prietenii Constantin Calancea, Claudiu Iordache și dr. Horia Radu Pascu (fost deputat PNL-CD) am dat în judecată Guvernul României apărând dreptul constituțional al poporului român la un nivel de trai decent.
Ni s-au alăturat prin cereri de intervenție alți prieteni (Ion Gâtlan cu partidul lui – Uniunea Democrat Creștină, Niculae Cerveni cu partidul lui – la acel moment devenit Partidul Liberal, Ștefan Cucu cu asociația lui – Asociația veteranilor de război și a urmașilor veteranilor, care reunea veteranii trimiși în gulag, Marius Boeriu cu asociația lui – Asociația „15 noiembrie 1987 Brașov” și alții, în total, 50.000 de români).
Au refuzat să ni se alăture marile centrale sindicale, pensionarii, studenții și mulți alții pe care i-am chemat lângă noi. Presa, invitată la proces, nu a scris niciun cuvânt. Am pierdut procesul.
Pe 6 decembrie 2004 am depus la PNA (actualul DNA) cererea de cercetare pentru luare de mită a celor 7 demnitari care s-au bucurat de șpaga de 75 mil. $ de la privatizarea Romtelecom.

Infractoarea Laura Codruța Kovesi, apărătoarea mafiei internaționale, după ce inițial a îngropat dosarul, s-a luptat până în pânzele albe întru apărarea mafioților. Când am obținut o hotărâre judecătorească prin care era obligată să cerceteze sesizarea mea, a cerut anularea hotărârii, să nu cerceteze șpaga! După 4 ani de luptă, am fost înfrânt de mafia de la Î.C.C.J.
Tot în 1998, ARO – Câmpulung Muscel, care exporta autoturisme de teren pe toate continentele, este cumpărat de aventurierul John Perez, cubanez refugiat în SUA (liderul NATO). Încălcându-şi obligațiile contractuale, nu investește nimic, dezmembrează utilajele și le vinde, falimentează firma și fuge cu toate invențiile produse acolo.
În 1999 Viorel Lis cedează ICAB-ul către firma „Les eaux Vivendi” (sau „Vivendi waters”), cum se numea atunci, din Franța (stat membru al NATO și UE). Ca și Pantiș, ne-a asigurat că tarifele vor scădea – dar cine cumpără o firmă ca să-i scadă profitul?! Și aici tarifele au explodat (se vede asta în acțiunea noastră).

Mai mult decât atât – încălcându-şi obligațiile asumate pentru investiții, au introdus taxe noi pe instalațiile lui Ceaușescu: taxă de canalizare și taxă pentru apa pluvială, pe care o plătim chiar dacă nu plouă.
1999 – Gavazzi Steel (grup din Italia, stat membru NATO și UE) cumpără combinatul siderurgic Oțelul Roșu. Nu își îndeplinesc obligațiile asumate, îl falimentează, pleacă din țară și tot ei amenință statul român că îl dau în judecată la Curtea de arbitraj de la Washington.
Companiile de utilități au fost cedate vestului. Energia electrică a fost preluată de italieni (Enel) și cehi (CEZ), gazele de nemți (E.ON) și francezi (fosta Gaz de France).
Nemții de la Heidelberg și francezii de la Lafarge au pus mâna pe importanta industrie a cimentului – toți, membri NATO și UE.
Austria a pus mâna pe BCR, Petrom și pe pădurile noastre.
Sub Adrian Năstase a fost distrusă definitiv siderurgia României. Cel mai mare combinat siderurgic al României, Sidex – Galați, mai există, dar nu mai este al nostru. Năstase l-a vândut unui indian, care de fapt este cetățean al Regatului Unit (stat membru NATO și, pe atunci, al UE) și foarte bun contributor la campania electorală a lui Tony Blair. Sidex a fost cumpărat în anul 2001 (cu construcții, utilaje și teren) cu 70 mil.$, la jumătate din prețul cu care Lakshmi Mittal și-a cumpărat vila din Londra!

Unii vor spune că la distrugerea siderurgiei noastre au contribuit sub Năstase și rușii. Da, aceștia erau cetățeni ruși, dar de origine evreiască.
Începând cu anul 2002, firma rusească Mechel a cumpărat combinatele siderurgice din Târgoviște, Câmpia Turzii, Oțelul Roșu, Brăila și Buzău. Le-au falimentat.
Când Putin a trecut la arestarea evreilor corupți, și-au schimbat denumirea în Conares Holding și au fugit în Elveția, în Baar. Gard în gard cu sediul corporației lui Mark Rich (cine nu știe cine a fost Mark Rich, să caute pe internet).
Tot sub Adrian Năstase, ALRO – Slatina, cea mai mare producătoare de aluminiu din Europa centrală și de est, a fost vândută fraudulos firmei rusești Marco Group (actual Vimetco), controlată de Mark Rich. ALRO – Slatina este condusă de evreul Vitali Matsiski. Degeaba s-a luptat ani de zile în instanțe Nica Leon ca să dovedească privatizarea frauduloasă a ALRO – Slatina.

V-am dat câteva exemple ca să înțelegeți de ce, vorba lui Brâncuşi (dacă nu m-a lăsat memoria), suntem tot mai proști și mai săraci.

Autor: Av. Dan Cristian Ionescu

Share on Facebook

Tweet

Follow us