Degetul inelar – secretul succesului financiar

Degetul inelar – secretul succesului financiar

0 216

Lungimea degetului inelar poate prezice succesul financiar al unui barbat, conform unei echipe de cercetatori de la Universitatea Cambridge, Marea Britanie, care sustin ca barbatii care au inelarul mai lung decat aratatorul se descurca mult mai bine in tranzactiile bursiere, informeaza Associated Press.
Influenta pe care astfel de factori biologi o pot avea asupra succesului financiar este aproximativ echivalenta cu influenta unei bogate experiente in domeniul de munca, adunata dupa ani buni de activitate in acel domeniu, sustine echipa de cercetatori coorodnata de fiziologul John M. Coates intr-un material publicat in numarul de luni al revistei Proceedings of the National Academy of Sciences.
Acelasi raport intre degetul inelar si cel aratator a mai fost asociat in alte studii si cu succesul in sporturi de echipa, precum fotbalul sau baschetul.
Raportul de lungime dintre aceste doua degete este determinat in perioada de dezvoltare intrauterina, iar un deget inelar relativ mai mare decat aratatorul indica prezenta intr-o concentratie mai mare in organism a hormonilor masculini androgeni.
Alte studii au indicat de asemenea ca o concentratie mai mare de hormoni androgeni duce la o crestere a increderii in fortele proprii, a capacitatii de asumare a riscurilor, a perseverentei in atingerea scopurilor fixate, un grad mai ridicat de atentie si timpi de reactie mai buni.
Intr-un alt studiu realizat in urma cu an, prof. Coates si colegii sai au evidentiat faptul ca hormonii care coordoneaza gradul de agresivitate al barbatilor si comportamentul sexual al acestora, poate facilita obtinerea de castiguri financiare pe termen scurt. Cercetatorii britanici au realizat acest studiu pe baza unui grup de voluntari care lucreaza in domeniul bursier la Londra. Ei au prelevat mostre de saliva dimineata si seara de la acesti voluntari si au observat ca aceia care aveau un nivel mai ridicat al testosteronului dimineata, aveau sanse mai mari de a realiza un profit mai important in cursul respectivei zile de tranzactii financiare.
Testosteronul, cunoscut drept hormonul sexual masculin, influenteaza comportamentul agresiv, increderea in sine si capacitatea de asumare a riscurilor.
In noul studiu, cercetatorii au masurat dimensiunea degetelor de la mana dreapta la un grup de 44 de barbati care lucreaza in domeniul tranzactiilor cu actiuni pe bursa, domeniu ce implica o capacitate dezvoltata de a lua decizii rapide. Intr-un interval de timp de 20 de luni, cei care avea degetele inelare mai mari au reusit sa castige de 11 ori mai multi bani decat cei cu degetele inelare mai scurte. In acelasi timp, cei mai experimentati speculanti la bursa au reusit sa castige de 9 ori mai multi bani decat cei mai putin experimentati.
Atunci cand au fost luati in considerare doar agentii bursieri cu experienta, cei care aveau degetul inelar mai lung au castigat de 5 ori mai multi bani decat ceilalti la fel de experimentati, dar cu degetul inelar mai scurt.
Un alt studiu, ce a urmarit raportul de marime dintre cele doua degete pe studentii diverselor departamente si facultati dintr-o universitate, a descoperit faptul ca studentii de la stiinte exacte, matematica, fizica si inginerie, tind sa aiba degetul aratator mai mare decat inelarul.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.