De Ziua Frantei: Un Mare roman de pe malurile Senei !
Carol Davila, părintele învăţământului medical universitar românesc, a fost fiul (nerecunoscut!) al celebrului compozitor Franz Liszt.Daca ar fi banuit austriacul sau tata – si mai celebru! – ce fiu exceptional a refuzat sa-l recunoasca…
Numele primit la naştere de cel pe care românii îl cunosc drept Carol Davila a fost Carlo Antonio Francesco d’Avila. Cel mai vestit medic şi farmacist roman (de origine franceză), care avea să capete ulterior cetăţenie română s-a născut la Palermo, în Italia, în 1828. Deşi faptul nu s-a putut demonstra cu documente pentru ca tatăl nu şi-a asumat niciodată paternitatea, se spune că medicul ar fi fost fiul celebrului compozitor Franz Liszt. Compozitorul a avut mulţi ani o relaţie cu scriitoarea franceză, contesa Marie d’Agoult, o femeie frumoasă şi cultă. De pe urma relaţiei celor doi au rezultat patru copii. Primii trei au fost recunoscuţi de tatăl lor şi crescuţi… chiar de mama lui Liszt. Al patrulea nu a beneficiat însă de recunoaşterea parentală, din motive necunoscute.
Despre copilăria lui Carlo Antonio Francesco d’Avila, cel de-al patrulea copil al scriitoarei, devenit ulterior Carol Davila, nu s-au păstrat informaţii. Potrivit unei ipoteze agreate de unii istorici, copilul – care semana izbitor cu marele Liszt – a fost adoptat de familia unui medic ce i-a insuflat pasiunea pentru acest domeniu. Carol Davila a urmat Facultatea de Medicină din Paris, pe care a absolvit-o,stralucit, în februarie 1853.
La 21 de ani a ajuns în România în urma unei întâmplări.
În anul absolvirii sale, la Facultatea de Medicină din Paris existau două cereri de medici. Una venea din Persia, din partea şahului care ruga Guvernul francez să-i trimită un absolvent pentru a îi servi drept medic personal. Cealaltă venea din partea domnitorului Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei. Venirea în Ţara Românească a lui Carol Davila s-a datorat faptului ca a acceptat să vină în România,socotita o sora francofona a Frantei .
Tânărul medic cu doctoratul susţinut la Paris intenţiona să rămână în Ţara Românească doar trei ani. A rămas însă pe pământ românesc până la finalul vieţii. Odată ajuns în ţară, a primit din partea lui Barbu Ştirbei gradul de maior si numit medic-şef la Spitalul Militar, iar domnitorul i-a dat mână liberă să reformeze unitatea şi sistemul. Davila a realizat că pentru a schimba ceva în sistemul sanitar românesc are nevoie de medici şi a pus bazele primei şcoli de medicină românească.
După fuga lui Barbu Ştirbei, la un an de la sosirea lui Davila în ţară, considerat apropiat al fostului domn, medicul a fost demis din funcţia de şef de la spitalul militar. 1854 a fost şi anul în care Davila s-a îmbolnăvit de reumatism poliarticular, boală care va lăsa sechele pentru tot restul vieţii. Medicul a rămas de atunci cu cotul drept anchilozat, motiv pentru care îşi va folosi mai mult mâna stângă. După revenirea lui Barbu Ştirbei în ţară, Davila a fost repus în funcţie şi a putut să-şi demareze proiectele. A reorganizat spitalul miliar pe secţii, a îmbunătăţit îngrijirea medicală acordată bolnavilor şi a reuşit să realizeze, în 1855, prima transfuzie de sânge din România.
A fost creatorul Facultăţii de Medicină ,a pus bazele Şcolii de Mică Chirugie după modelul şcolii din Angers, unde îşi începuse studiile medicale. Un an mai târziu, în 1856, în această şcoală crează secţia de farmaceutică, prima înfiinţată în România. După trei ani de la înfiinţare, Davila reuşeşte să transforme Şcoala de Mică Chirurgie în Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Un an mai târziu, pe lângă această unitate, Davila crează o nouă secţie: Medicină Veterinară. La şcoala sa, Davila a predat încă din 1856 cursul de chimie. Tot el a fost iniţiatorul unor conferinţe publice având drept subiect chimia. Şcoala creată în 1855 a devenit în 1869 Facultate de Medicina, Chirurgie şi Farmacie.
Davila şi-a văzut astfel îndeplinit visul pe care îl avusese de la venirea în Ţara Românească, acela de a face din sistemul de învăţământ medical românesc unul egal cu cel din ţări care aveau centre universitare cu tradiţie. A înfiinţat si primul azil pentru orfani Prima soţie a lui Davila, Maria Marsille, a murit la un an de la căsătorie. Dupa moartea soţiei, Davila s-a concentrat pe un proiect care viza copiii orfani. A luat singur în întreţinere 40 de fetiţe orfane, găsite în diferite mahalale ale Bucureştiului. Le-a ţinut în casa lui, le-a îngrijit şi a înfiinţat primul azil de fete din România, în 1861. A înfiinţat apoi un orfelinat pentru patruzeci de băieţi. Tot prin grija lui s-a înfiinţat în cartierul Pantelimon din Bucureşti prima scoala de surdo-muţi din România.
„Era un om plăcut, deştept, activ, bun organizator, d
ar ambiţios şi, se zicea,cand avea nevoie,chiar… linguşitor. El fusese adus de Ştirbei, dar se avu bine pe rând nu numai cu toţi domnitorii: indeosebi cu Al.I.Cuza si Carol I, ci cu fiecare ministru, lucru rău văzut pe vremurile acelea de lupte politice pasionate, neţinându-se socoteală că era străin şi avea un scop special, nu personal, în activitatea lui.
Atunci a marturisit că este fiul natural al lui Franz Liszt şi al contesei d’Agout; semăna mult cu cel dintâi, dar nu e menţionat în nici o biografie a marelui muzicant. El spunea că numele îi vine de la un oraş în Spania (Avila)”, scria despre medicul reformator Davila d-na Sabina Cantacuzino. A solicitat si a primit cetăţenie română chiar in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza,cand Carol Davila a fost ridicat la rangul de colonel si a fost numit medicul şef al armatei române.De atunci Davila s-a implicat total în reorganizarea serviciului sanitar militar.
Pentru meritele sale, Cuza l-a ridicat în 1860 la gradul de general şi i-a dat funcţia de inspector general al serviciului sanitar medical. Alexandru Ioan Cuza a fost cel care i-a recunoscut lui Davila cetăţenia română de onoare! Naturalizarea generalului doctor Carol Davila a fost votată în anul 1864, în unanimitate de Adunarea Generală.
Culme a ghinionului si nesansei a doua soţie i-a murit din cauza unei erori medicale! Davila fiind recăsătorit pe 30 aprilie 1861 cu Anica Racovita,o femeie deosebita care îi va dărui doi copii, pe Alexandru şi Elena. Soţia sa a preluat în grijă azilul de fete şi l-a sprijinit pe Davila în multe dintre proiectele sale. Căsnicia medicului s-a sfârşit tragic. În 1874, la doar 40 ani, Ana a murit otrăvită cu stricnină, chiar în timpul unei conferinţe a soţului său. Confuzia a fost făcută de un ucenic al lui Carol Davila care i-a dat soţiei sale stricnină în loc de chinină !! Medic până în ultima clipă a vietii,Carol Davila a murit pe 24 august 1884, la vârsta de numai 56 de ani. Se spune că celebrul medic şi-a urmărit singur progresul bolii, şi-a luat pulsul şi-a adminstrat medicamente, şi-a monitorizat starea de sănătate până în ultimul ceas. ”S-a sfârsit… Plec pentru marea călătorie!” au fost ultime cuvinte ale lui Davila in ziua decesului.
Numele primit la naştere de cel pe care românii îl cunosc drept Carol Davila a fost Carlo Antonio Francesco d’Avila. Cel mai vestit medic şi farmacist roman (de origine franceză), care avea să capete ulterior cetăţenie română s-a născut la Palermo, în Italia, în 1828. Deşi faptul nu s-a putut demonstra cu documente pentru ca tatăl nu şi-a asumat niciodată paternitatea, se spune că medicul ar fi fost fiul celebrului compozitor Franz Liszt. Compozitorul a avut mulţi ani o relaţie cu scriitoarea franceză, contesa Marie d’Agoult, o femeie frumoasă şi cultă. De pe urma relaţiei celor doi au rezultat patru copii. Primii trei au fost recunoscuţi de tatăl lor şi crescuţi… chiar de mama lui Liszt. Al patrulea nu a beneficiat însă de recunoaşterea parentală, din motive necunoscute.
Despre copilăria lui Carlo Antonio Francesco d’Avila, cel de-al patrulea copil al scriitoarei, devenit ulterior Carol Davila, nu s-au păstrat informaţii. Potrivit unei ipoteze agreate de unii istorici, copilul – care semana izbitor cu marele Liszt – a fost adoptat de familia unui medic ce i-a insuflat pasiunea pentru acest domeniu. Carol Davila a urmat Facultatea de Medicină din Paris, pe care a absolvit-o,stralucit, în februarie 1853.
La 21 de ani a ajuns în România în urma unei întâmplări.
În anul absolvirii sale, la Facultatea de Medicină din Paris existau două cereri de medici. Una venea din Persia, din partea şahului care ruga Guvernul francez să-i trimită un absolvent pentru a îi servi drept medic personal. Cealaltă venea din partea domnitorului Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei. Venirea în Ţara Românească a lui Carol Davila s-a datorat faptului ca a acceptat să vină în România,socotita o sora francofona a Frantei .
Tânărul medic cu doctoratul susţinut la Paris intenţiona să rămână în Ţara Românească doar trei ani. A rămas însă pe pământ românesc până la finalul vieţii. Odată ajuns în ţară, a primit din partea lui Barbu Ştirbei gradul de maior si numit medic-şef la Spitalul Militar, iar domnitorul i-a dat mână liberă să reformeze unitatea şi sistemul. Davila a realizat că pentru a schimba ceva în sistemul sanitar românesc are nevoie de medici şi a pus bazele primei şcoli de medicină românească.
După fuga lui Barbu Ştirbei, la un an de la sosirea lui Davila în ţară, considerat apropiat al fostului domn, medicul a fost demis din funcţia de şef de la spitalul militar. 1854 a fost şi anul în care Davila s-a îmbolnăvit de reumatism poliarticular, boală care va lăsa sechele pentru tot restul vieţii. Medicul a rămas de atunci cu cotul drept anchilozat, motiv pentru care îşi va folosi mai mult mâna stângă. După revenirea lui Barbu Ştirbei în ţară, Davila a fost repus în funcţie şi a putut să-şi demareze proiectele. A reorganizat spitalul miliar pe secţii, a îmbunătăţit îngrijirea medicală acordată bolnavilor şi a reuşit să realizeze, în 1855, prima transfuzie de sânge din România.
A fost creatorul Facultăţii de Medicină ,a pus bazele Şcolii de Mică Chirugie după modelul şcolii din Angers, unde îşi începuse studiile medicale. Un an mai târziu, în 1856, în această şcoală crează secţia de farmaceutică, prima înfiinţată în România. După trei ani de la înfiinţare, Davila reuşeşte să transforme Şcoala de Mică Chirurgie în Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Un an mai târziu, pe lângă această unitate, Davila crează o nouă secţie: Medicină Veterinară. La şcoala sa, Davila a predat încă din 1856 cursul de chimie. Tot el a fost iniţiatorul unor conferinţe publice având drept subiect chimia. Şcoala creată în 1855 a devenit în 1869 Facultate de Medicina, Chirurgie şi Farmacie.
Davila şi-a văzut astfel îndeplinit visul pe care îl avusese de la venirea în Ţara Românească, acela de a face din sistemul de învăţământ medical românesc unul egal cu cel din ţări care aveau centre universitare cu tradiţie. A înfiinţat si primul azil pentru orfani Prima soţie a lui Davila, Maria Marsille, a murit la un an de la căsătorie. Dupa moartea soţiei, Davila s-a concentrat pe un proiect care viza copiii orfani. A luat singur în întreţinere 40 de fetiţe orfane, găsite în diferite mahalale ale Bucureştiului. Le-a ţinut în casa lui, le-a îngrijit şi a înfiinţat primul azil de fete din România, în 1861. A înfiinţat apoi un orfelinat pentru patruzeci de băieţi. Tot prin grija lui s-a înfiinţat în cartierul Pantelimon din Bucureşti prima scoala de surdo-muţi din România.
„Era un om plăcut, deştept, activ, bun organizator, d
ar ambiţios şi, se zicea,cand avea nevoie,chiar… linguşitor. El fusese adus de Ştirbei, dar se avu bine pe rând nu numai cu toţi domnitorii: indeosebi cu Al.I.Cuza si Carol I, ci cu fiecare ministru, lucru rău văzut pe vremurile acelea de lupte politice pasionate, neţinându-se socoteală că era străin şi avea un scop special, nu personal, în activitatea lui.Atunci a marturisit că este fiul natural al lui Franz Liszt şi al contesei d’Agout; semăna mult cu cel dintâi, dar nu e menţionat în nici o biografie a marelui muzicant. El spunea că numele îi vine de la un oraş în Spania (Avila)”, scria despre medicul reformator Davila d-na Sabina Cantacuzino. A solicitat si a primit cetăţenie română chiar in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza,cand Carol Davila a fost ridicat la rangul de colonel si a fost numit medicul şef al armatei române.De atunci Davila s-a implicat total în reorganizarea serviciului sanitar militar.
Pentru meritele sale, Cuza l-a ridicat în 1860 la gradul de general şi i-a dat funcţia de inspector general al serviciului sanitar medical. Alexandru Ioan Cuza a fost cel care i-a recunoscut lui Davila cetăţenia română de onoare! Naturalizarea generalului doctor Carol Davila a fost votată în anul 1864, în unanimitate de Adunarea Generală.
Culme a ghinionului si nesansei a doua soţie i-a murit din cauza unei erori medicale! Davila fiind recăsătorit pe 30 aprilie 1861 cu Anica Racovita,o femeie deosebita care îi va dărui doi copii, pe Alexandru şi Elena. Soţia sa a preluat în grijă azilul de fete şi l-a sprijinit pe Davila în multe dintre proiectele sale. Căsnicia medicului s-a sfârşit tragic. În 1874, la doar 40 ani, Ana a murit otrăvită cu stricnină, chiar în timpul unei conferinţe a soţului său. Confuzia a fost făcută de un ucenic al lui Carol Davila care i-a dat soţiei sale stricnină în loc de chinină !! Medic până în ultima clipă a vietii,Carol Davila a murit pe 24 august 1884, la vârsta de numai 56 de ani. Se spune că celebrul medic şi-a urmărit singur progresul bolii, şi-a luat pulsul şi-a adminstrat medicamente, şi-a monitorizat starea de sănătate până în ultimul ceas. ”S-a sfârsit… Plec pentru marea călătorie!” au fost ultime cuvinte ale lui Davila in ziua decesului.
