De marți, pe o judecată pe lege și fapte, Liviu Dragnea...

De marți, pe o judecată pe lege și fapte, Liviu Dragnea are șanse să fi eliber!

0 154

Instanța supremă judecă marți recursul în casație și contestația în anulare depuse de fostul lider PSD Liviu Dragnea, pentru a scăpa de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Teleorman în care a primit o condamnare de 3 ani și jumătate.
Fostul lider al PSD Liviu Dragnea, încarcerat din luna mai la Penitenciarul Rahova, a contestat printr-o cale extraordinară de atac decizia definitivă a instanței supreme. În luna octombrie, Dragnea a formulat recurs în casaţie, dar şi o contestaţie în anulare în acelaşi dosar.

Termenul stabilit de instanța supremă pentru judecarea ambelor căi extraordinare de atac este marți, 10 decembrie. Fostul lider al PSD a fost scos din penitenciar în 12 noiembrie și dus la instanța supremă pentru judecarea contestației în anulare. Nu au fost puțini cei care au comentat atunci că acțiunea a fost una electorală, să nu uite alegatorul că Dragnea e după gratii. El a solicitat atunci instanței amânarea judecării pe motiv că are nevoie de timp pentru a-și angaja un avocat.
Potrivit legii, odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia, instanţa poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii supuse revizuirii.

Surse din dosar au explicat că avocații fostului lider al PSD contestă modalitatea de constituire a completului de 5 judecători de la instanța supremă care l-a condamnat pe Liviu Dragnea. Mai exact, se invocă faptul că acest complet a fost constituit prin hotărâri ale Consiliului Superior al Magistraturii și ale colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție care nu au fost făcute publice, nefiind publicate în Monitorul Oficial.
Este folosit practic același tip de argumente juridice invocate de judecătoarea Camelia Bogdan (cea care l-a „înfundat” pe varanul Voiculescu) la Curtea de Apel București, unde aceasta a obținut anularea hotărârii din 2018 a Secţiei pentru judecători a CSM privind componenţa completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a hotărârilor colegiului de conducere al instanței supreme privind numărul şi tragerea la sorţi a completurilor de 5 judecători pentru anul 2019. Decizia Curții de Apel București nu este însă definitivă.

Cu destul de mare întârziere. la începutul lunii octombrie, Înalta Curte a publicat motivarea deciziei de condamnare în acest dosar, magistrații arătând că Liviu Dragnea a conceput întreaga activitate infracţională în legătură cu angajările fictive de la DGASPC Teleorman şi a dat declaraţii nesincere în instanţă.
Concluzia judecătorilor este că Liviu Dragnea avea un interes în menţinerea celor două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Stoica, în cadrul DGASPC Teleorman, pentru a putea fi remunerate de această instituţie, în condiţiile în care ele nu erau plătite pentru activitatea prestată la PSD Teleorman. Magistrații mai spun în motivare că este suficient cuantumul pedepsei de 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru fostul lider PSD, fiind proporțional în raport cu circumstanţele reale şi personale, asigurând realizarea scopurilor pedepsei, de coerciţie, prevenţie şi cel educativ și dându-i posibilitatea unei schimbări de atitudine.
Documentul instanţei supreme are aproape 700 de pagini, fiind foarte greu de citit, deoarece iniţialele inculpaţilor au fost înlocuite cu alte litere din alfabet. Decizia de a cenzura motivarea a fost luată în acord cu dispoziţiile din noul ghid pentru relaţia cu mass-media, elaborat de CSM.
Fostul lider al PSD mai are o condamnare (politică) definitivă de doi ani de închisoare cu suspendare, primită în aprilie 2016 în dosarul Referendumului.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.