De la Pulitzer la Pipitzer
In ajunul aniversarii a noua ani de la lansarea pe piata brasoveana, cotidianul „Monitorul Expres” expune la Centrul cultural „Reduta” cateva din cele mai reusite instantanee surprinse de-a lungul vremii de fotoreporterii sai. Cititorii fideli ai ziarului au putut aprecia in timp, direct din paginile ziarului la care sunt abonati, calitatea si incarcatura semantica a imaginilor care au insotit textele scrise de colegii celor doi. Curiosii, insa, le pot admira acum etalate nu pe hartie de ziar ci pe pereti, pentru a se convinge inca o data de impactul pe care il are fotografia in general, si cea de presa in particular.
Exprimarea de mai sus, cu fotografia care insoteste textul, nu trebuie luata ad litteram. In lumea presei, dar si a cititorilor avizati, imaginea potenteaza cuvantul scris mai eficient decat o colectie intreaga de metafore si de artificii lingvistice. Exista fotografii care fac ca vorbele caligrafiate in jurul lor sa fie de prisos. Am vazut explicatii foto mult sub nivelul de penetrare al unei poze, care se poate dispensa oricand de comentarii. Imaginea, in specia ei jurnalistica, seduce, convinge, oripileaza, incanta, acuza, poate face de una singura tot ceea ce pare rezervat cuvantului.
Acesta ar putea fi si motivul pentru care fotografii ce lucreaza in redactii se numesc fotoreporteri. La prima vedere, meseria aduce a exagerare si compliment gratuit adresat „pozarilor”. De regula, ei nu scriu nici un rand si nu scot nici un cuvant. Se multumesc sa se afle in spatele aparatului foto sau al camerei de filmat. Ceea ce pare o lejera uzurpare de calitati si competente, nu este decat recunoasterea meritelor pe care le are un profesionist al imaginii. O fotografie bine incadrata face cat o pagina de vorbe mestesugite. La succesul unei poze concura experienta fotografului, priceperea pozitionarii, inspiratia sau, pur si simplu, sansa de a se gasi in locul potrivit la momentul potrivit.
Expozitia foto organizata de ziaristii de la „Monitorul” va fi, cu siguranta, o retrospectiva a imaginilor care au ilustrat, sustinut sau pus in valoare articole de presa aparut pe parcursul mai multor ani in paginile ziarului. Printre piesele expuse s-ar putea gasi si fotografii „artistice”, cele care nu trec de obicei de rigorile redactorului-sef sau ale responsabilului de pagina. Ori, pur si simplu, cele pe care autorii lor le rezerva concursurilor si expozitiilor intre profesionisti, dupa o selectie stric estetica.
Gaselnita expozitiei imi inspira o idee despre un alt fel de exhibitie foto la Brasov. Una care ar putea sa concureze un muzeu al ororilor de celuloid. Care sa ilustreze, insa, si caracterul unora dintre imbogatitii media locali. Unul din patronii de carton ai presei brasovene, Ionica Anutoiu, iesit recent dintr-un proces pentru omor, avea gusturi morbide pe vremea cand le comanda fotografilor de la publicatiile pe care le-a condus. Patronul Ionica le cerea insistent sa-i surprinda pe oamenii publici cu care nu era in cardasie in ipostaze jenante. In conceptia Anutoiu, o fotografie se chema „de presa” cand protagonistul se scarpina in nas, in ureche, la ochi, cand avea limba scoasa sau casca. Cand nu le publica, le stoca. Niciodata nu se stie la ce sunt bune niste poze compromitatoare. Pot chiar sa fie vandute, asa cum un infect gazetar local? – mai degraba combinator politic cu veleitati scriitoricesti – a vandut urma cu niste ani saptamanalului „Brasoveanul” pe o suma frumusica niste instantanee lascive cu un prefect de avarie al urbei, in postura de mare crai nud.
Diferenta dintre fotografiile din debut si incropelile din final acopera astazi, la nivel planetar, distanta – o sa va mirati – dintre Vietnam si Los Angeles. Ca sa intelegem mai bine, trebuie sa ne transportam in ziua de 8 iunie 1972, cand fotograful Nick Ut surprindea ?n Vietnam instantaneul atroce botezat „Napalm girl”, care avea sa-i aduca Premiul Pulitzer. Fotografia cu fetita urland de durere, arsa pe jumatate de corp, a facut inconjurul lumii si i-a adus celebritate autorului ei, la varsta de doar 21 de ani. La 56 cat are astazi, Nick continua sa lucreze pentru Associated Press, dar in Los Angeles. A renuntat la fotoreportaje de front pentru desanturi in lumea VIP-urilor, din care decupeaza cu camera fragmente de viata intima. Nu mai infrunta gloante, ci persecutia bodyguarzilor. Ultima lui realizare concureaza in celebritate poza din ’73. A fost singurul care a surprins-o pe Paris Hilton plangand in hohote, in momentul cand politistii o ridicau de la domiciliu pentru a reconduce in puscarie.
Cam trista decaderea de la Pulitzer la fotograf de pipi?e. Un fel de Pipitzer.
Vifor Rotar
