Cum se trezeau cu numele maghiarizat elevii români care urmau şcoli...

Cum se trezeau cu numele maghiarizat elevii români care urmau şcoli …romano-maghiare !!

1 343

„Tehnica“ se folosea cu precadere  pentru a fi „inregistrati” recruţii  care intrau în armată (cea Austro- ungara,care  era obligatorie!) cu un nume… şi se lăsau la vatră cu altul. Revenirea la vechiul nume impunea parcurgerea unui calvar birocratic… în limba maghiara, aprope imposibil de parcurs… 

În 1897, Parlamentul din Budapesta a votat si  legeamaghiarizării numelor oraşelor şi satelor româneşti din Transilvania. Multe localităţi cu sufixul „u” au rămas fără el… Vă prezentăm câteva exemple din zona Munţilor Apuseni: Albacu a devenit Albac şi pe urmă Fehervölgy, Buciumu a devenit Bucium apoi Bucsóny, Câmpeniu a devenit Cîmpeni apoi TopánfalvaPonorelu a devenit Ponarel, Sohodolu a devenit Sohodol, apoi Aranzosszohodol, Peleşu a devenit Peleş apoi PelesCărpinişiu a devenit Abrudkarpenyes, Lăpuşu  a devenit Lepus; Mogoşu a devenit Mogos.
Eliminarea elementelor caracteristice numelor româneşti se evidentiaza  un an mai târziu. Astfel, în 1898,  a apărut lucrarea lui Simon Telekes:
intitulata „Cum să maghiarizăm(corect!) numele de familie”.
În baza acestei lucrări s-au găsit cele mai perfide căi de maghiarizare a numelor româneşti, a căror consecinţe le trăim şi astăzi. Elevii care urmau şcoli maghiare se trezeau cu numele maghiarizat: Avram Iancu deja devinise deja Iank Abraham.
În armată, de exemplu, recrutul intra cu nume românesc şi la lăsarea la vatră îl avea maghiarizat: Furduiu Dumitru a devenit Fúrduy Demeter, Furduiu Ioan a devenit Fúrduy Ianoş, sau Furduiu Nicolae a devenit Fúrduy Miklos.
După cum se vede, tehnica era sa fie  eliminat sufixul „u” cu accent pe prima silabă a numelui de familie. Documentele de arhivă cercetate de profesorul Ilie Furduiu pentru studiul „Momente din lupta românilor împotriva maghiarizării înainte de 1918“ , ne ajută să aflăm cum au fost maghiarizate numele românilor din Ardeal.
În prezent întâlnim atât numele românesc cât şi cel maghiarizat: Ancău – Anca, Ardeleanu – Ardelean, Albu – Alb, Abrudeanu – Abrudean, Aiudeanu – Aiudean , Baicu – Bajc, Balosu – Balosz, Barbu – Barb, Beldeanu – Beldean, Beleiu – Belei, Bârluţiu – Bârluţ, Bârzu – Bârz, Boariu – Boar,  Breazu – Breaz, Briciu – Brici, Bugnariu – Bugnar,  Boieriu – Boer, 
Boncuţiu – Boncuţ, Buzgariu – Buzgar, Boancăşiu – Boancăş, Bobariu – Bobar, Barţiu – Bariţ, Cadariu – kadar, Ciorogariu Ciorogar, Cipariu – Cipar,  Ciurariu – Ciurar, Cârnaţiu – Cârnaţ,  Coşeriu – Coşer, Covaciu – kovaci, Creţiu – Creţz, , Curuţiu – Curuţ, Coroiu – Coroi, Ciobaniu – Cioban, Corlaciu – Corlaci,  Danciu – Danci,  Dogariu – Dogar, Doţiu – Doţ, Fleşeru – Fleşer, Furduiu – Furdui, Fiţiu – Fiţ, Fişteriu –Fişter, Fărcaşiu – Farcaş, Fodoru – Fodor, Grosu – Gros, Gomboşiu – Gomboş,  Giurgiu – Giurgi, Glodariu – Glodar,, Hanganu – Hangan,  Iancu – Ianc (Iank), Ilieşiu – Ilieş, Huţiu – Huţ, Ienciu – Ienci, Indreiu – Indrey, Leahu – Leah, Lucaciu – Lucaci,  Leheneanu – Leheni, , Lupuţiu – Lup, Miheţiu – Miheţ,  Morariu – Morar,  Marcu – Marc,  Mihu – Mih, Neagu – Neag, Novăceanu – Novăcean, Neamţu – Neamţ, Nemeşiu – Nemeş, Olariu – Olar, Oniciu – Onici, Opincariu – Opincar, Oţoiu – Oţoi, Păcurariu – Păcurar,  Puşcaşiu – Puşcaş, Podariu –Podar, Purcelu – Purcel, Puşcariu – Puşcar, Plicul – Plic, Râsteiu – Râstei, Rusu – Rus, Radu – Rad, Raţiu- Raţ, Roşianu – Roşian, Rotariu – Rotar, Raiu – Rai, Sârbu – Sârb, Salcău – Salcă,  Sasu – Sas, Sitaru – Sitar, Surdu – Surd, Suciu – Sucs, Ştefănuţiu – Ştefănuţ,, Fătu – Făt,Târnoveanu – Târnovan,  Tătaru – Tatar, Voicu – Voik, Văcariu – Văcar, Vlaicu – Vlaic, etc. 

Din exemplele de mai sus constatăm că autorităţile vremii nu doar ca au suprimat sufixul iu sau „u”, care era caracteristic numelor româneşti.
În 1907Anton Husza-Herskovitz a tipărit, pentru guvernul maghiar, cartea „Românii din Ungaria”.
În lucrare  se dau sfaturi guvernanţilor cum să-i maghiarizeze pe români (…nu și pe evrei!) folosind cele mai draconice metode… lingvistice şi restricţii pentru: biserici, şcoli, presă. (sinteza scrisa pe baza documentarii dl. NICU NEAG)

In foto un MANUAL DE MAGHIARIZARE A NUMELOR ROMÂNESTI DIN 1898

COMENTARII

  1. Tehnica“ se folosea cu precadere pentru a fi „inregistrati” recruţii care intrau în armată (cea Austro- ungara,care era obligatorie!) cu un nume… şi se lăsau la vatră cu altul.
    Probabi,acesta trebuia sa fie titlul mai potrivit: ca titlul exact trebuia sa fie

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.