Din motive inca dubioase vestita „Moma” a fost ridicata in slavi de fostul ambasador american, alunecosul afacerist, Mark Gitenstein, una dintre numeroasele concesii facute de acesta pentru a fi bagat de Basescu in board-ul Fondului Proprietatea…
Monica Macovei, fost ministru al Justitiei (si inca europarlamentar) va ramane insa in „istoria”deplorabila a regimului Basescustampilata cu acuzatia ca mandatul sau a fost marcat de o serie de naucitoare controverse juridice care au dus la incalcarea repetata a Constitutiei pentru adoptarea unor masuri prin care a politizat sistemul judiciar.
Mai mult, de numele ei, dar ca mana forte a Basescului se leaga tentativa de a institui un stat politienesc beton incepand cu interceptarea abuziva a telefoanelor si o„retrocedare”, o reintoarcere a Legilor democratiei catre un regim de mana forte! La o luna de la numirea ei in postul de ministru al Justitiei, Monica Macovei a plasat in capul listei ei de prioritati vanarea oponentilor politici ai fostului presedinte Traian Basescu!.
S-a angajat ulterior intr-o serie de actiuni ilegale, in incercarea ei obsesiva de a obtine cu orice pret condamnarea lui Adrian Nastase. A folosit pentru aceasta toate mijlocele si resursele statului, indiferent de faptul ca nu a existat o dovada concreta care sa il incrimineze. Ajunsa apoi, impinsa de SRI si camarila SOROS ditamai ministru al Justitiei,
Mai mult, Moma refuza sa puna in aplicare noul Cod Penal, construit si bazat pe solicitarile si standardele UE,., desi era adoptat de Parlament in iunie 2004.
In ziua de 7 ianuarie 2005 a promovat o Ordonanta de urgenta ( – care este doar un simplu act guvernamental destinat deciziilor ce trebuie luate in situatii de urgenta si catastrofe nationale reale! –) cu scopul de a putea sa… il trimita in judecata pe Adrian Nastase, fara sa mai ceara acordul Parlamentului. Astfel noul Ministru al Justitiei a ignorat cu buna stiinta faptul ca, inca din 1999, Curtea Constitutionala declarase ca o astfel de modificare este neconstitutionala.
Apoi ‘in iulie 2006, Parlamentul „incalecat” de Basescu
adopta …fara vot „modificarile Macovei la vechiul Cod Penal„. Intre multele amendamente „progresiste” ale lui Macovei se afla si cel prin care
este restrictionat, fara precedent, accesul avocatilor la audierea efectuata de catre procurori.In acest fel,
Moma a netezit calea pentru procurorii ei, nou-numiti pe criterii politice, in
Directia Nationala Anticoruptie, ca acesti
colegi/emuli ai lui Portocala sa poata comite orice abuzuri in spatele usilor inchise, departe de ochii publicului si ai avocatilor.
Curtea Constitutionala declaraneconstitutionala si
Ordonanta prin care
Monica Macovei urmarea sa il trimita in judecata pe parlamentari, fara sa mai ceara acordul Parlamentului. Astfel ,in
20 noiembrie 2007:
din nou, Curtea Constitutionala decide ca
amendamentele si actiunile Monicai Macovei sunt neconstitutionale.
Mai mult. Monica Macovei promoveaza infiintarea Agentiei Nationale de Integritate (ANI),dupa criteriile ei proprii, careia ii permite nu doar sa investigheze, dar si sa condamne pe oricine, fara sa existe vreo autoritate sau alt organism public de control al unor astfel de puteri . O astfel de institutie de inspiratie macovista, nu exista si pe nicaieri, in nici o tara membra a UE. iar auto-necesitatea acesteia …dovedindu-se abia dupa patru ani,cind Curtea Constitutionala a putut declara si aceasta initiativa a Monicai Macovei‘, ca fiind neconstitutionala.…
Azi intrebarea este: se doreste in continuare necesara, edificarea unor alte Legi in functie de ce vrea Strada agitatorilor pe bani?
Acum politica veche a fost preluata tot de o Monica, dar cu numele de Kovesi, in perspectiva reluarii pe alt plan a unui nou „stat politienesc” in stilul Macovei?
S-au implinit 10 ani de cand fostul Ministru al Justitiei, procuroarea pcr-ista Monica Macovei a prezentat Parlamentului
cererea de modificare a Codului de Procedura Penala, cu privire la interceptari. Aceasta modificare
ar fi permis procurorilor sa puna sub urmarire toate telefoanele tarii, internetul si alte mijloace de comunicare ale oricarei persoane, Dar culmea, fara ca procurorii sa mai aiba obligatia elementara a obtinerii unui mandat judecatoresc, asa cum cerea legea la acel moment.
Monica Macovei dorea ca astfel de inregistrari sa fie admise drept probe directe in instante…
Parlamentul a respins atunci initiativa Monicai Macovei si a trimis propunerea spre reexaminare la Comisia juridica.
Monica Macovei aparata de Basescu, a incercat sa-si impuna punctul de vedere, solicitand
adoptarea modificarilor fara dezbatere si a iesit din sala tipand si trantind usa. Ulterior, Parlamentul
a respins modificarile propuse de Macovei. Totodata cele mai importante asociatii pentru apararea drepturilor omului
acuzau instaurarea unui regim politienesc si violarea drepturilor omului.
Urmarind cu incapatanare politizarea sistemului judiciar, Macovei si mai apoi Kovesi reusesc sa impuna o noua „reforma” prin care
procurorul-sef al Romaniei si
procurorul-sef al DNA, urmau sa fie numiti direct de catre presedintele Romaniei, doar cu o „recomandare” a Ministrului Justitiei, luand aceasta
prerogativa din mainile
Consiliului Superior al Magistraturii, ca organism superior si independent.
Astfel, Kovesi a preluat si controlul direct asupra carierelor si conduitei profesionale a procurorilor. a anulat independenta procurorilor si dreptul acestora de a lua decizii obiective si independente,
prin impunerea unei dependente fara precedent a procurorilor-sefi si a procurorilor, in general.
In acest fel a creat un mecanism de acuzare care era complet dependent politic, transformandu-l din organul independent care serveste interesul public in unealta puterii politice.
Dupa ce si-a impus controlul politic asupra sistemului judiciar,
Macovei,secondata de Crengutza Kovesi a coordonat cea mai vasta operatiune de indepartare de la post a procurorilor obiectivi si independenti. Fostul ministru a schimbat mai intai legile, in vreme ce incalca insa cu cinism Constitutia, pentru a-si asuma controlul asupra sistemului judiciar si a-l transforma intr-o unealta politica.
Apoi,binomul Macovei-Kovesi a organizat cea mai ampla operatiune de indepartare de la post a procurorilor „neloiali”, inlocuindu-i cu procurori mai „obedienti”,mai „portocalii” , ori mult mai putin experimentati. Nu putem sa uitam ca Senatul Romaniei a adoptat o motiune simpla impotriva ministrului Monica Macovei, intitulata„Minciuna – adevarul justitiei Macovei”.
Au votat impotriva d.nei Monicai Macovei senatori din intregul spectru politic, inclusiv cei ai partidului caruia aceasta ii apartine.
Parlamentarii au cerut demisia ministrului Justitiei Monica Macovei pentru urmatoarele motive: nepromovarea sau promovarea cu intarziere a unor acte normative care trebuiau elaborate in vederea indeplinirii angajamentelor asumate de Romania, cu ocazia incheierii Tratatului de aderare la Uniunea Europeana; amanarea nejustificata a reformarii legislative a sistemului judiciar privind Codul de Procedura Civila, Codul de Procedura Penala, Codul Comercial, activitatile de lobby etc.; amanarea succesiva, respectiv blocarea intrarii in vigoare a Codului Penal, declansarea si sustinerea unor conflicte sau tensiuni in relatiile cu CSM, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea Constitutionala sau Asociatia Magistratilor, de natura a afecta grav buna functionare a acestora, pozitia lor constitutionala si credibilitatea in societate sau in fata cetatenilor;
incalcarea repetata a independentei judecatorilor si procurorilor prin declaratii cu rol de indicatii, referitor la anchetele penale in curs; ;
ignorarea repetata a indatoririi de a participa si sustine in comisii si in plenul Senatului Romaniei initiativele promovate.(info.bv)