Cum a făcut Ciolacu astfel încât băncile să iasă pe plus? Pe...

Cum a făcut Ciolacu astfel încât băncile să iasă pe plus? Pe un MARE PLUS!

1 192

Există și o perspectivă ceva mai prozaică legată de limitarea tranzacțiior cash operată de Guvernul României. Toată lumea se gândește la control însă, până la activarea lui Big Brother, e bine să înțelegem că se câștigă bani frumoși din tranzacționarea românilor.
Ceea ce veți citi în continuare este un mod de acțiune aproape fraudulos prin intermediul căruia românii sunt storși lună de lună fără să înțeleagă cum.
Nu suntem singuri în acest „joc al foamei”. La fel se întâmplă peste tot în lume. Dar, pentru a înțelege cum stau treburile, trebuie să înțelegeți câteva noțiuni din lumea bancară.
Vi se spune deseori că trebuie să folosiți „metode moderne de plată”, că acestea ne aduc confort și că sunt incredibil de ieftine. De fapt, după cum veți vedea în continuare, realitatea este la polul opus. 
Lumea cardurilor este fundamentată de două tipuri de business: cel de emitere și cel de acceptare. Emiterea se referă la capacitatea de a elibera carduri sub una dintre siglele cunoscute la nivel mondial(VISA sau Mastercard în România). Acceptarea se referă la capacitatea de a instala echipamente care permit utilizarea cardurilor. E vorba de ATM-uri, POS-uri sau partea de plăți electronice.
Pentru fiecare din aceste activități operatorul trebuie să primească acceptanță din partea organizațiilor de carduri, iar asta vine la pachet cu niște costuri destul de piperate. E vorba de costuri de licențiere de zeci de mii de euro, de personal specializat care e scump și de echipamente și softuri care, de asemenea, au costuri mari.
Cele două linii de business sunt destul de debalansate; cele mai multe bănci preferă să-și activeze doar partea de emitere de card, renunțând la businessul de acceptare.  

Probabil intuiți că e ceva la mijloc. De ce ar fi mai interesante băncile să emită carduri – care, la urma urmelor, facilitează „fuga” banilor din conturile lor – în loc să investească în acceptare care le aduce bani în conturi?
Secretul pe care marea majoritate a populației nu-l cunoaște are un nume: „interchange”. Ce este acesta?
E un comision pe care banca emitentă a cardului îl primește pentru fiecare tranzacție efectuată cu cardul său.
Cu alte cuvinte, când mergeți și plătiți „modern” la magazin, o parte din suma pe care o plătiți merge la banca emitentă a cardului.
Cât e această sumă?
În România avem 0.2% pentru cardurile debit(e o structură puțin mai complicată care duce costurile mai sus, dar nu insist acum ca să nu complic; voi rămâne la acest comision care e minimal). Cu alte cuvinte, insistența băncii de a vă furniza un card ține de dorința lor de a încasa bani de pe urma cumpărăturilor voastre. 
Se spune în mod fals că un client „nu simte nimic” atunci când folosește cardul. De fapt simte, dar nu direct.
E cât se poate de clar că din toată ecuația nu pierde comerciantul, care face în așa fel încât să compenseze taxa prin creșterea adaosului comercial. Așadar, în final, tot clientul e cel care simte. 
Nu mai vorbesc de faptul că fiecare card are o taxă de emitere, iar contul bancar vine la pachet cu tot felul de comisioane de întreținere. În plus, în relația cu Banca trebuie să îndeplinești anumite condiții – cum ar fi actualizarea datelor personale – ceea ce se traduce în timp pierdut, adică în și mai mulți bani pe care-i cheltuiești. 
Punând cap la cap toate acestea, ne rezultă limpede că „devierea” banilor prin bancă vine la pachet cu costuri destul de mari din care pierde, în mod evident, clientul. Așadar, în ciuda publicității, banii electronici sunt extrem de scumpi

Un șablon utilizat în prezent este acela că Guvernul a luat inițiativa limitării plăților cash deoarece luptă împotriva evaziunii fiscale. E fals!
Cea mai mare parte a tranzacțiilor se fac cu bani din venituri salariale, adică venituri fiscalizate. Ce evaziune poate face cetățeanul salariat?
Desigur, e o șarlatanie la mijloc. 
Culmea, o inițiativă legislativă care prin primăvară a intrat în circuitul parlamentar vorbea desopre obligativitatea plății salariilor prin carduri. Oups! Păi ce relevanță are? Dacă vrei să lupți cu evaziunea mergi acolo unde unde se face.
De exemplu, poți lua inițiativa obligativității plății exclusive prin bancă în tranzacțiile B2B. Asta nu se face deoarece mafioții își protejează teritoriul. În schimb, toate inițiativele au ca țintă persoana fizică.
Ciudat, nu-i așa?
Ceea ce trebuie să înțelegem este că plafonarea Ciolacului nu are legătură nici cu evaziunea și nici cu dorința Guwernerului de a face rost de mai mulți bani. E pur și simplu o schemă de fraudare a omului simplu.

Ajunși aici ne întrebăm, totuși, de câți bani este vorba?
Cum BNR a început să ascundă cifrele statisticilor(în special cele legate de carduri) a trebuit să fac calculele apelând la date indirecte venite de prin instituțiile statului sau de la firmele de carduri.
Ca idee generală, bătălia are ca target încasarea unei hălci de 220 miliarde lei în tranzacții cu cardul. Asta ar conduce la încasări ale băncilor de cel puțin 440 milioane lei, adică aproape 100 milioane EUR.
Bani frumoși, încasați din „vânt”. Nu-i așa că e bine să fii monopolist pe „piața liberă”?
Cu alte cuvinte, Ciolacu face cadou băncilor o sumă de aproximativ 100 milioane EUR!

Probabil acum, unii cârcotași vor spune că eu mint deoarece Ciolacu tocmai ce-a anunțat că taxează băncile cu 2% din cifra de afaceri. Nebunie! Revoluție curată, frățioare! Prostimea a înlemnit în fața curajului „haiducului Ciolacu”.
De partea cealaltă, din instinct, tefelimea a început să critice. Toată lumea are câte o opinie, doar băncile stau liniștite. De ce se întâmplă asta?
Pentru că avem o țară de proști!
Oricine are habar de un gram de contabilitate și înțelege specificul activității bancare se prinde că „goanga lui Ciolacu” e doar o goangă. Dacă veți avea curiozitatea să „investigați” cifra de afaceri a băncilor autohtone(pe site-ul Ministerului de Finanțe) veți constata că aceasta este zero sau aproape de zero!
Trebuie să fii extrem de cretin ca politician pentru a lua o asemenea măsură. Așadar, taxa „haiducilor” de pripas Ciolacu&Boloș – recunoscuți după sintagma „unu’ mai prost ca celălalt” – nu are absolut niciun efect pentru bănci. Pur și simplu nu există.
Iată încă o faptă măreață comisă de prostovanii analfabeți pe mâna cărora a intrat România. Prostia nu doar că ne sărăcește, dar ne și transformă în robi. Pas cu pas!

Autor: Dan Diaconu
Sursa: trenduri.blogspot.com

COMENTARII

  1. 100milioane€ sunt 7€ pe an de român.
    Păi băncile mulg de multe ori cu ținerea contului pe lună atâta.
    Ciolacu nu-i ca noi? E reptilian? El sau tu tot un drac

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.