Cronica de la,,5 Șeptari”

Cronica de la,,5 Șeptari”

0 217

Putin, Xi Jinping și Erdogan nu s-au înghesuit să îl felicite pe Biden pentru victoria în alegeri. În altă ordine de idei apar voci care speculează faptul că Biden nu prea este președinte până nu se mai întâmplă o serie de lucruri, cum ar fi întâlnirea electorilor, rezolvarea plângerilor depuse de către Trump pe la Curtea Supremă unde majoritatea judecătorilor ar fi republicani. Un fel de ,,stai așa că nu e așa”. În orice caz, capitalismul așa cum îl cunoaștem noi, va dispărea odată cu Trump. De asta sunt sigur! Probabil va fi o evoluție a omenirii. Sau poate un regres. Iar: vom vedea.

    La nivel național este fierbere mare pe fondul campaniei electorale. Închidem piața, nu mai închidem piața a fost refrenul zilei de luni. De râsul curcilor cum am văzut pe la știri când niște oameni demontau pereți ai piețelor, ferestre, sau mutau vitrinele speciale pentru brânzeturi din piețe în afara lor. Oamenii, vânzătorii din piețe vor să-și continue activitatea. Se dovedește a nu știu câta oară, că este suficient să ajungi pe la guvernare un pic, ca să dai decizi bazate pe orice, mai puțin pe logică. Ce să mai povestim, stăm și ne crucim!

    Allen Coliban a ieșit la începutul săptămânii în presă cu o nouă achiziție, sub forma unui fost ofițer de poliție care va prelua frâiele Poliției Locale în Brașov. Domnul Radu Dascălu a condus serviciile de criminalistică ale inspectoratelor județene de Poliție Brașov și Sibiu, fiind cunoscut și drept socrul lui Marian Godină, personaj care nu are nevoie de alte prezentări. Marian Godină, polițist de profesie și scriitor de vocație este finul Prefectului de București Traian Berbeceanu ( asta am scris-o gratuit de al naibii ). Am observat că presa n-a prea sărit în sus având în vedere asocierea de nume. Ceea ce este foarte, foarte bine, nu are nimeni nimic de reproșat nimănui pe această temă.   

    În schimb ce să mai vedem, fierbere mare pentru că, din câte am înțeles eu, la prima facultate, Allen Coliban nu ar fi intrat cu nota 10 așa cum a declarat în CV, ci cu nota 9 și ceva. Da, grav de tot, ce să mai povestim. Minciuni peste minciuni! Repet ce am mai scris și în alte articole. Băi băieți, ceva mai tare, mai siropos, mai pe șpagă-combinație nu aveți despre Allen? Pe bune? A zis că a luat 10 la admitere și de fapt a luat 9 și ceva? Păi asta e o veste atât de subțire încât frizează penibilul. La fel cum frizează penibilul și discuțiile cu a doua facultate. Că a absolvit, că n-a absolvit, că a fost exmatriculat. Băieții, alo, atenție, neinteresant. Să învățăm să valorizăm condițiile de fond, nu de formă.

    Și după cum am promis ieri, să facem și o analiză la nivel local a concurenței de care are parte USR +, utilizând cele trei criterii ale ,,succesului”, respectiv să fi organizat, să ai resurse și să ai capacitatea de a încurca concurența.

    Sunt oamenii ăștia organizați? Sunt. Foarte organizați. Și dau un singur exemplu, cel al fostului primar Scripcaru care în 16 ani de mandat a reușit să creeze o rețea excepțională în tot ceea ce înseamnă administrație locală, deconcertate și companii cliente ale bugetului primăriei. Cred că o echipă de investigatori buni ar avea de lucru câțiva ani ca să clarifice cine, de ce și cum. Și atenție, dacă această încrengătură de oameni, fapte, situații și sume, ar fi fost folosite în conformitate cu interesele cetățeanului din Brașov, eram primul oraș din țară la extrem de multe capitole. Îndrăznesc să spun că depășeam Clujul, și sigur eram cu mult în fața unor orașe ca Sibiu sau Oradea sau Iași. Aveam acum și spital regional și aeroprtul gata și autostradă.

 Sunt atât de organizați încât au avut totul în mână, plecând de la bugete ale administrației, trecând pe la complianța anumitor instituții cu atribuții de cercetare și control, până la muțenia din presă. Au oamenii ăștia resurse? Indiscutabil! Nici nu ne imaginăm. Bănuiesc că extrem de multe.

Au acești oameni capacitatea de a încurca concurența? Oh, da. Și prin intermediul presei, și al instituțiilor de forță, și prin organizarea de partid. Putem să ne așteptăm să facă orice, alegerea fostului primar în funcția de președinte de comisie este doar vârful iceberg-ului. Pot să provoace inclusiv proteste de stradă cu violențe. Mașinăria de partid este monstruoasă!

Putem face ceva? Da! Ne putem implica civic pentru a sprijini actuala administrație. Prin idei bune pe care să le trimitem către instituția primăriei prin voluntariat, prin activism.

Dan Vaju

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.