Cristian Preda …continua!

Cristian Preda …continua!

0 131

Preda afirma, transant: “Sunt foarte multi in PD-L si PSD care s-au imbogatit din contracte pleasca cu statul”, la aceasta afirmatie punandu-si propriul partid, impreuna cu oamenii vizati, pe primul loc.
Iar europarlamentarul trebuie ca stie el ceva, caci acuzele sale sunt destul de grave si, fara temei, l-ar putea trimite putintel in focul gheenei.
Europarlamentarul democrat-liberal a mai spus, zambind abia mijit, ca premierul ar fi fost o varianta de candidat mai buna decat Honorius Prigoana pentru locul de deputat vacant din Colegiul 1. Apoi, devenind iar serios, Preda a afirmat ca sunt multi in PD-L care au strambat din nas atunci cand Emil Boc a fost numit din nou premier.
„Decizia de a sustine o candidatura este luata in functie de resursele financiare, or o democratie nu se poate construi asa. O solutie foarte buna ar fi fost ca Emil Boc sa candideze in sectorul 1. Sunt unii care stramba din nas, inclusiv in PD-L, dar n-au curajul s-o spuna, ca Boc a fost desemnat din nou premier”, a declarat Cristian Preda, intr-o emisiune.

Preda l-a atacat si pe fiul lui Silviu Prigoana
„Prigoana jr. spune ca el in colegiul lui acolo modernizeaza statul. Asta inseamna sa nu intelegi cadrul problemei. Sa nu cumva sa plateasca societatea pentru astfel de mofturi, mofturi de a candida in momentul in care nu vezi nici macar deosebirea intre ceea ce inseamna colegiul in care candidezi si proiectul reformarii statului”, a spus Cristian Preda.

Eurodeputatul democrat-liberal s-a declarat revoltat de faptul ca in PD-L se simte agresat de puterea oamenilor cu bani.
„Este absolut inacceptabila aroganta acestor exponenti ai unor clase de afaceri care de altfel s-a imbogatit de pe urma contractelor pleasca date de la stat sau pacalind statul. Sunt foarte multi si in PD-L, si in PSD, eu personal ma simt agresat in decenta cea mai elementara atunci cand ii vad pe acesti oameni care sunt in mod fundamental dezarticulati dand lectii doar pentru ca, pe baza banilor pe care i-au castigat, ocupa pozitii de autoritate in partide intai, si isi permit sa viseze sa colonizeze statul”, a mai spus Preda.

Curajos baiatul, insa sunt curios sa vad cine-si va rupe mai intai dintii, pedelistii cu bani garla sau el, proletarul ciudat portocaliu.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.