Crin Antonescu

Crin Antonescu

0 349

Fostul presedinte al PNL Crin Antonescu a declarat intr-o emisiune difuzata sambata seara de B1 TV, referitor la propunerile legislative de modificare a Codului penal, ca „nu va putea fi evitata” asumarea unui rol de catre presedintele Klaus Iohannis in aceasta tema, „pentru ca n-are cine sa o faca”.

„Pana la urma, procurorii au viziunea lor, interesul lor, misiunea lor, iar politicienii au unghiul lor de vedere, instinctele lor de conservare. Singura persoana care are in spate opinia publica si care are dreptul de a vorbi in numele ei este presedintele si cred ca acest lucru nu va putea fi evitat”, a afirmat senatorul liberal.

Declaratiile lui Crin Antonescu:
•PNL in acest moment, si nu cred ca problema fuziunii e cea mai mare provocare, e confruntat cu cateva lucruri: miscari de genul celor fiscale pe care Ponta si Teodorovici le iau. Astea nu sunt de joaca. Vreau sa va spun totusi ca anumite pasaje din rostirea ministrului de Finante, eu, ca liberal, le astept de 20 de ani. Deci nu pot, in momentul in care el macar le spune, eu sa sar sa-i dau in cap. A, poti sa fii ochii in patru, ia sa vedem daca te tii de cuvant… O masura daca este buna trebuie macar recunoscuta ca atare.
•Ma refer la discursul destul de liberal al acestui ministru si, sigur, este si meritul lui Ponta ca-l sustine.
•In Romania in spatiul public exista un sigur om de stanga, Costi Rogozanu. Ponta n-are nicio treaba cu stanga, sa fim seriosi, nici el si nici cineva din PSD.
•A doua chestiune este tema asta a justitiei, o tema fierbinte, o tema contaminata, o tema delicata.
•Pe vremuri, nu foarte demult, eram inca presedinte al Senatului, am propus la un moment dat o dezbatere pe aceasta tema – starea justitiei in Romania. Au inceput bineinteles in mod mecanic racnetele basistilor, fiindca, nu-i asa, inca o lovitura de stat, cum sa discuti asta in Parlament…
•N-am nimic cu basistii, cu toate ca, in mare masura, basistii au facut mai mult rau Romaniei decat chiar Traian Basescu, dupa parerea mea.
•Apoi, si cei din PSD au inceput sa se fofileze – lasa, mai bine nu vorbim, sa nu se supere nimeni. Cine sa se supere, nu stiu…
•Victor Ponta, dupa parerea mea, greseste si are o atitudine politiceste imorala. Asa cum a vrut sa treaca legea amnistiei cand era la mii de kilometri distanta, asa cum vrea sa modifice Codul Penal punandu-i pe cativa oameni, poate nu cei mai recomandati, sa faca aceste modificari, n-are curajul sa asume si sa spuna clar. Ceea ce eu atunci cand eram in pozitiile respective am facut, chiar daca stiam ca sunt lasat in ofsaid, eu ce-am crezut am spus.
•Este cu totul deplasat scandalul, istericalele care ii cuprind pe unii pentru ca se pune in discutie modificarea unor legi, indiferent care.
•Atitudinea corecta a lui Victor Ponta, a principalului lider politic – cu exceptia presedintelui, seful celui mai mare partid parlamentar si prim-ministru al tarii, ar trebui sa spuna clar: „Eu sunt de acord cu modificarea Codului Penal”, mai ales ca unul care a participat la angajarea raspunderii, era membru in guvern pe acest Cod Penal. Sa spuna „trebuie sa il schimbam, sau nu, nu il schimbam”.
•Fofarlica asta incepe sa-l caracterizeze pe Victor Ponta in momente cheie si cred ca este principalul impediment pentru ca el sa urce o treapta mai sus. Nu poti sa faci politica stand pe valul opiniei publice.
•Marea dificultate este ca noi trebuia sa discutam despre conditiile din arest si puscarii, despre regimul arestarilor preventive, pana sa fie unii dintre noi arestati, pentru ca si atunci in puscarii erau tot oameni.
•In aceste momente este evident ca, oricat de corecte ar fi unele pozitii, si chiar sunt, sunt pledoarii pro domo in fata unei opinii publice care spune ca, desi mai apar erori, e in sine un fapt bun ca politicienilor li se ridica imunitatea si sunt arestati.
•Nu va putea fi evitata asumarea unui rol a presedintelui Iohannis in aceasta tema, pentru ca n-are cine sa o faca. Pentru ca, pana la urma, procurorii au viziunea lor, interesul lor si, in esenta, misiunea lor, iar politicienii au unghiul lor de vedere, instinctele lor de conservare.
•Singura persoana care are in spate opinia publica si care are dreptul de a vorbi in numele ei este presedintele si cred ca acest lucru nu va putea fi evitat.
Crin-antonescu-b1tv 30.05
Antonescu, despre modificarea Constitutiei: N-am inteles de ce PNL se mai gandeste
Crin Antonescu a mai afirmat sambata, la B1 TV, ca nu intelege de ce PNL „se mai gandeste” atunci cand vine vorba de schimbarea Constitutiei.
„Povestea cu numarul de parlamentari. S-a invocat faptul ca prevederile Constitutiei in vigoare nu permit sa facem de mai putin de 400 si…. Asa e, insa Constitutia poate fi schimbata. Aici, ca sa fiu foarte sincer, nu am inteles de ce PNL, cata vreme Ponta si PSD au spus „noi ce-am lucrat pana acum ne mentinem viziunea”, de ce PNL se mai gandeste, la ce se mai gandeste. (…) Pentru aceasta Constitutie si in aceasta privinta se poate face o majoritate”, a spus Antonescu, potrivit Agerpres.

Pe de alta parte, fostul lider liberal s-a referit si la alegerea primarilor din primul tur, calificand mentinerea acestei prevederi drept „criminala”, apreciind ca ea va avea consecinte mult mai grave decat faptul ca nu exista suficienta reprezentativitate.
„Mentinerea actualei structuri de putere are consecinte in organizarea partidelor, oricat s-ar schimba legile de finantare, de functionare. E clar ca voturile de acolo vor continua sa se ia”, a spus Antonescu.
Alte declaratii ale lui Crin Antonescu:

•M-am retras din politica pentru ca anumite lucruri nu au reusit.
•Si Victor Ponta ar fi trebuit sa-si dea demisia dupa pierderea alegerilor prezidentiale.
•Castigarea alegerilor prezidentiale nu s-a datorat masinariei de partid, aia a fost de 30%, cat a fost in primul tur. Alegerile au fost castigate de alegatorii care au facut optiunea pentru un non-politician si, sigur, care au amendat suita de erori a lui Victor Ponta, pe care eu am semnalat-o. Victoria este a lui Klaus Iohannis si a dorintei unor alegatori de a se implica si de a rasturna caruta cu politicieni.
•Eu il consider pe Victor Ponta principalul vinovat pentru marele esec al USL, dar asta nu ma duce la sentimente, in plan uman, rele fata de Victor Ponta. A facut praf un proiect extraordinar. Nu-i port sambetele pentru asta.

•Urmaresc arestarile de dimineata. Traversam o perioada ingrijoratoare. Sunt evidente semnele unei crize. Dar nu avem drama. Acum, in chip ipocrit, toata lumea e de acord cu toata lumea. Toata lumea e de acord cu eliminarea imunitatii parlamentare, desi ea trebuie sa existe – bun, e clar ca se foloseste aceasta imunitate in unele situatii intr-un mod ilegitim, abuziv -, toata lumea este de acord ca justitia trebuie sa taie si sa spanzure, ca trebuie sa fie colaborare intre Cotroceni si Palatul Victoria…
•Eu raman un partizan convins al unui regim in esenta parlamentar, dar nu pot sa nu constat prezidentializarea de facto, cel putin electoral, al regimului democratic din Romania. Nu exista democratie fara un parlament respectat.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.