Handbalistele de la Corona Braşov se aliniază astăzi la startul optimilor de finală ale Cupei EHF. Este egalarea performanţei din sezonul trecut, când echipa braşoveană a fost eliminată în această fază a cupelor europene de echipa rusă Astrakhanochka. Corona Braşov evoluează de 33 de ani în competiţiile europene intrercluburi. Prima prezenţă a fost la cel mai înalt nivel competiţional, adică în ,,Cupa Campionilor”, competiţie echivalentă cu Champions League, în sezonul 1981/82, când era campioana ţării. Din start, ,,rulmentistele” au avut o evoluţie deosebită, ajungând până în semifinală, unde au fost învinse de viitoarea câştigătoare a competiţiei europene, Radnicki Belgrad, la golaveraj. Au urmat meciuri în celelalte competiţii europene. De-a lungul timpului, echipa braşoveană Rulmentul şi apoi, Corona, a disputat 68 meciuri în Europa, obţinând 38 victorii, 3 egaluri şi 27 înfrângeri (golaveraj :1874-1650). Formaţia de sub Tâmpa a câştigat de două ori Challenge Cup, în sezonul 1997-1998 şi în 2006 şi a fost finalista Cupei Cupelor, în 2008, când a disputant ultimul act împotriva mult mai galonatei echipe norvegiene Larvik, care, dealtfel, a şi câştigat trofeul. În afara semifinalei din Cupa Campionilor amintită,  echipa braşoveană a mai disputat o semifinală a Cupei EHF, în 2009. Printre învinsele cu nume ale echipei braşovene de-a lungul timpului, se numără cunoscuta formaţie Krim Ljublijana, în sferturile de finală ale Cupei Cupelor. Pentru ,,rulmentiste” a fost o perioadă foarte bună, când timp de 5 ani, între sezoanele 2005/06 şi 2009/10, echipa braşoveană devenise un nume în Europa.

Acum, Corona Braşov se află în faţa posibilităţii de a accede în sferturile de finală ale Cupei EHF. Condiţia este să depăşească HCM Roman, în dubla manşă, cu meciurile programate în 10 ianuarie (ora 11,30, la Roman) şi în 17 ianuarie (ora 14,30, la Braşov). În turul al treilea al Cupei EHF, formaţia pregătită de Bogdan Burcea şi Dumitru Berbece a trecut, după două manşe, ambele disputate în deplasare, de echipa poloneză Pogon Szczecin (24-24 şi 24-20). Meciurile cu Roman sunt o bună ocazie de a continua tradiţia europeană la Poalele Tâmpei, când sala sporturilor devenise neîncăpătoare, pentru fanii handbalului…

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.