Consiliul judetean pregateste amplasamentul viitorului aeroport

Consiliul judetean pregateste amplasamentul viitorului aeroport

0 141


Luna viitoare vor incepe lucrarile la Aeroportul International Brasov Ghimbav. Un prim pas il constituie eliberarea amplasamentului Aeroportului. Conform Contractului de concesiune de lucrari incheiat intre Consiliul Judetean Brasov si Intelcan Technosystems Inc., firma ce va realiza obiectivul, amplasamentul trebuie sa fie liber de orice constructii temporare sau permanente la data predarii sale catre Concesionar. De asemenea, concedentul este raspunzator pentru obtinerea si asigurarea relocarii tuturor retelelor de utilitati existente pe Amplasament sau subterane, sau care se afla in zona invecinata a Amplasamentului, astfel incat sa asigure conditiile corespunzatoare pentru realizarea Lucrarilor de Constructie. Aceste conditii contractuale presupun demolarea constructiilor de pe raza viitorului aeroport, evacuarea materialelor rezultate din demolare, desfiintarea drumului existent in incinta Aeroportului (acces zona balastiere) spre localitatea Halchiu.? In privinta desfiintarii drumului, potrivit Consilierului Judetean Iancu Vespasian Augustin, presedintele Comisiei de realizare a Aeroportului, s-au inceput deja demersurile pentru modificarea traseului.


„Am inceput demersuri privind desfiintarea unui drum judetean care traverseaza aeroportul in treimea de nord-est. In aceasta luna vom porni licitatia pentru studiul de fezabilitate si proiectul tehnic. Sunt bani prevazuti in buget pentru modificarea traseului acestui drum si probabil ca intr-o luna si jumatate, in procedura de urgenta, vom avea realizate conditiile pentru inchiderea drumului si construirea altuia. Va fi o artera care va porni din drumul ce leaga Ghimbavul de IAR si care va ocoli aeroportul, traversand axul lui pe la sud-vest, urmand un traseu paralel cu aeroportul si legandu-se de traseul vechi al drumului in zona de nord-est, a explicat Iancu Vespasian.


In privinta constructiilor de pe Amplasament, se impune de urgenta demolarea stanii – gospodariei situate pe locul viitoarei piste a aeroportului, alcatuita din


constructie (S+P+M) casa fermier, doua saivane, platforma betonata, drum, teren agricol si pasune.


Pentru aceasta, trebuie mai intai ca proprietarului sa i se ofere un teren la schimb si sa i se construiasca o gospodarie similara, lucrare pentru care s-au alocat deja fonduri.


“Suntem in discutii si in proceduri pentru mutarea stanei, prin realizarea unui schimb de teren. Consiliul Judetean are deja o propunere de amplasament pentru proprietar si studiem posibilitatea obtinerii unui teren in intravilanul localitatii Ghimbav, pentru a putea muta si casa”, a mai spus Iancu Vespasian


?


Bianca Sorescu


?


?

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.