Clubul de la Roma: cum este folosită isteria climatică pentru a crea guvernare globală
La începutul anilor ’70, SUA și mare parte a lumii occidentale se confruntau cu o criză economică de stagflație. În 1971, Nixon a eliminat complet etalonul aur pentru dolar cu ajutorul Rezervei Federale (sau poate sub conducerea acesteia), ceea ce a dus în cele din urmă la o presiune inflaționistă. Boom-ul postbelic al Europei a luat sfârșit brusc, în timp ce prețurile bunurilor (și ale petrolului/benzinei) în SUA au crescut în mod semnificativ până în 1981-1982, când Rezerva Federală a majorat ratele dobânzilor până la aproximativ 20% și a provocat o recesiune deliberată.
Interesant este că FMI a creat sistemul SDR în 1969, chiar înainte de eliminarea standardului de aur (același SDR pe care FMI intenționează să-l utilizeze ca fundație a unui mecanism global de monedă digitală). În plus, Forumul Economic Mondial a fost fondat în 1971.
Perioada este adesea prezentată în filme ca fiind o epocă fericită, cu droguri, hippie, disco și rock’n’roll, dar realitatea este că începutul anilor ’70 a fost începutul sfârșitului pentru Occident – a fost momentul în care fundamentele noastre economice au fost sabotate și bunăstarea clasei de mijloc a fost furată încet, dar sigur, de inflație.
În mijlocul acestei „maladii” economice, pe care Jimmy Carter a numit-o mai târziu o „criză de încredere”, Organizația Națiunilor Unite și grupurile asociate de gândire globalistă lucrau din greu pentru a dezvolta un plan de a convinge populația să accepte centralizarea globală a puterii. Obiectivele lor erau destul de clare. Ei doreau:
- Un fundament justificativ pentru controlul guvernamental al numărului populației umane.
- Puterea de a limita industria.
- Puterea de a controla producția de energie și de a dicta sursele de energie.
- Puterea de a controla sau limita producția de alimente și agricultura.
- Capacitatea de a gestiona viețile individuale în numele unui „bine mai mare” definit ulterior.
- O societate socializată în care dreptul individual asupra proprietății este abandonat.
- Un sistem economic mondial pe care ei să îl administreze.
- Un sistem monetar mondial unic.
- Un guvern mondial care să administreze câteva regiuni separate.
Unul dintre cele mai relevante citate privind agenda provine de la adjunctul secretarului de stat din administrația Bill Clinton, Strobe Talbot, care a declarat atunci în revista Time: „În secolul următor, națiunile așa cum le cunoaștem vor fi învechite; toate statele vor recunoaște o singură autoritate globală… Suveranitatea națională nu a fost o idee atât de grozavă în cele din urmă”.
Pentru a înțelege cum funcționează această agendă, voi cita dintr-un articol al membrului globalist al Consiliului pentru Relații Externe, Richard Gardner, publicat în revista Foreign Affairs în 1974, intitulat „Drumul dificil către ordinea mondială”: „Pe scurt, «casa ordinii mondiale» va trebui construită de jos în sus, și nu de sus în jos. Va părea o «confuzie zgomotoasă și înfloritoare», pentru a folosi descrierea celebră a realității oferită de William James, dar ocolind suveranitatea națională, subminând-o bucățică cu bucățică, se va realiza mult mai mult decât atacul frontal de modă veche”.
Cu alte cuvinte, globaliștii știau că doar printr-un progres treptat vor putea atinge o structură de putere mondială care să guverneze în mod deschis, în loc să ascundă dominația elitelor în spatele organizațiilor clandestine și politicienilor marionete.
Ei doresc un imperiu global în care să devină „Regii Filozofi” descriși în Republica lui Platon. Egoismul lor narcisist nu poate decât să își dorească adorația maselor pe care le urăsc în secret.
Dar chiar și cu ajutorul progresului treptat, ei știu că în cele din urmă publicul va descoperi planul și va căuta să reziste pe măsură ce libertățile noastre sunt erodate. Înființarea unui imperiu este un lucru, dar menținerea lui este altceva.
Cum ar putea globaliștii să iasă din dulapul autoritar al lor, să elimine libertățile individuale și să conducă lumea fără o rebeliune care în cele din urmă să-i distrugă?
Singurul mod în care un astfel de plan ar funcționa este dacă oamenii, ”țăranii” din acest imperiu, îmbrățișează propria lor sclavie.
Publicul ar trebui să vadă sclavia ca pe o datorie solemnă și o modalitate de supraviețuire, nu doar pentru ei înșiși, ci pentru întreaga specie.
Astfel, dacă cineva s-ar răzvrăti, ar fi văzut ca un monstru de către colectivitate. Ar pune în pericol întreaga colectivitate prin sfidarea structurii de putere.
Astfel, globaliștii câștigă. Nu doar astăzi, ci pentru totdeauna, pentru că nu va mai rămâne nimeni care să li se opună.
Am avut parte de o probă serioasă a acestei forme de război psihologic în timpul pandemiei, în care ni s-a spus tuturor că un virus cu o rată infecțioasă de 0,23% este suficient pentru a anula o mare parte dintre drepturile noastre de oameni. Din fericire, un număr suficient de mare de oameni s-au ridicat și s-au opus măsurilor și pașapoartelor. Cu toate acestea, există o agendă mult mai mare a „binele comun” care este jucată în spate, pe care globaliștii planifică să o exploateze, și anume așa-numita „criză climatică”.
Pentru a fi clar, nu există NICIUN fel de dovezi privind o criză climatică cauzată de emisiile de carbon generate de om sau de emisiile de gaze cu efect de seră. Nu există evenimente meteorologice care să iasă în evidență în ceea ce privește cronologia climatică istorică a Pământului. Nu există dovezi care să susțină teoriile despre „punctele de răsturnare” ale temperaturilor. Și temperaturile Pământului au crescut cu mai puțin de 1°C în ultimii 100 de ani. Înregistrările oficiale ale temperaturii merg doar până în anii 1880, iar acest interval restrâns de timp este folosit de către oamenii de știință în domeniul climatic finanțați de ONU și guverne drept punct de referință pentru afirmațiile lor.
Explic în articolul meu „The Gas Stove Scare Is A Fraud Created By Climate Change Authoritarians” de ce aceasta este o știință frauduloasă. Punctul principal este că ONU a promovat isterie în jurul unor scenarii fictive de apocalipsă climatică, la fel cum Forumul Economic Mondial și Organizația Mondială a Sănătății au promovat isterie și teamă în jurul unei amenințări inexistente cauzate de Covid. Și totul a început în anii 1970, cu un grup legat de ONU, numit Clubul de la Roma.
Globaliștii au planificat să utilizeze ecologismul ca scuză pentru centralizare încă din 1972, când Clubul de la Roma a publicat un tratat intitulat „Limitele creșterii”. Finanțând o studiere limitată a industriei și resurselor într-un proiect comun cu MIT, concluziile păreau a fi deja pregătite în prealabil – sfârșitul planetei era aproape dacă națiunile și indivizii nu își sacrificau suveranitatea. Cât de convenabil pentru globaliștii care finanțau studiul…
Douăzeci de ani mai târziu, aceștia vor publica o carte intitulată „Prima revoluție globală”, în care promovează conceptul de guvernare globală.
Ei spun: „În scurt timp, toate țările vor recunoaște că o nouă lume se naște și vor coopera în stabilirea unei noi ordini mondiale. Vechea societate se va prăbuși; despărțirile sociale și culturale care au existat vreodată vor dispărea; trecutul nu se va mai repeta niciodată.”
Este clar că această isterie climatică nu este despre protejarea mediului, ci despre consolidarea controlului asupra resurselor și a vieții noastre de către elitele globaliste. Este o scuză pentru a ne subjuga în fața guvernării mondiale și pentru a ne controla tot ceea ce facem, folosind frica și alarmismul pentru a obține consimțământul nostru.
Trebuie să fim vigilenți și să rămânem critici în fața acestor agende ascunse. Trebuie să ne informăm și să ne ridicăm împotriva manipulării și controlului. Libertatea noastră este în joc, iar încrederea noastră trebuie să se bazeze pe adevăr, nu pe propaganda orchestrată de globaliști.
Autor: Brandon Smith
Preluare: alt-market.us
Sursa: reacționarii.home.globe
