Cititul si boncaluitul ca forme de protest

Cititul si boncaluitul ca forme de protest

0 249

Ungerea relativ recenta de catre PSD a lui Alexandru Sassu in fruntea TVR, dupa marasmul financiar in care fosta echipa manageriala adusese institutia, se voia o masura reparatorie. La cat negociase partidul lui Geoana sa puna mana pe sefia televiziunii nationale, parea ca proaspatul manager avea deja in buzunar planurile de redresare a institutiei. Pe care astepta doar sa le puna in practica odata cu inscaunarea.


Brasovenii aveau motive dintre cele mai intemeiate atunci sa spere ca noua orientare din televiziune avea sa le aduca inapoi Cerbul de Aur, ratacit pe sub maldarele de proiecte avortate din TVR. Mai ales ca junele guraliv Titus Corlatean, imbrancit in fata de Constantin Nita, boncaluia insistent de cate ori avea ocazia despre lobby-ul pe care il face el la televiziune pentru reinvierea festivalului.


Primele masuri luate de Sassu pentru punerea de proptele colosului de lut care este TVR a fost scuturarea din grila a vreo doua emisiuni culturale, care goleau pasamite vistieria televiziunii publice. Una din ele este „Lumea citeste”, animata de academicianul catavenc Ioan T. Morar. Formatul jucaus, captivant si instructiv al emisiunii, care gazduia o data pe saptamana intalnirea dintre un critic literar si o figura vizibila din show-bizul de la noi in jurul catorva carti bune era chiar un moment ce merita urmarit. Nici disecare plicticoasa si specioasa a textului, nici fandoseala ieftina de cititor de duzina, emisiunea lui Morar se strecura ghidus printre cele doua optiuni de lectura.


Chiar p-asta a gasit de cuviinta Sassu s-o extirpe din grila atinsa de gigantism a televiziunii. Pe motiv ca este scumpa si greveaza bugetul. Protestul cititorilor mai mult sau mai putin profesionisti nu s-a lasat astepat. Un grup de cetateni, printre care colegi de redactie ai lui Morar, au ocupat treptele din fata TVR, unde s-au asternut pe citit fragmente din diverse carti. O reiterare a metaforei din celebrul roman SF a lui Ray Bradbury – „Fahrenheit 451”, in care oamenii invatau carti pe dinafara ca sa le salveze de la incendiere.


Putin probabil ca protestul livresc al cititorilor sa inmoaie inima incremenita de calcule contabile a celor din televiziune. Daca, prin absurd, lectura cu voce tare de pe treptele TVR a oamenilor-carti va da roade, noi, brasovenii, am face bine sa luam aminte la evolutia formelor de protest. Desi, dupa stiinta mea, n-a scris nimeni inca un roman despre oamenii-cerbi, parca tot as da iama in padurile Brasovului sa capturez o turma de tapi si s-o debarc in fata televiziunii, sa boncaluie sub ferestrele noii conduceri.


Poate luam si noi anul viitor cerbul de coarne si rezolvam cu Festivalul.


Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.