Circul moastelor

Circul moastelor

0 155

Au fost aduse din Grecia, probabil cu mari sacrificii materiale, si la Brasov moastele sf. Gheorghe si, ca anexa, cele ale nu stiu caror doctori fara arginti. Cazarea s-a facut la biserica de pe Aurel Vlaicu, aceea inconjurata de o curte imensa, asa ca spectacolul putea incepe.
Si cum indemnurile clerului au lipici la prostime, multimi putand fi banuite de nu stiu ce disperare au dat buzna nu sa ia bucatele de colaci si coliva, ci SA CUMPERE aceste recuzite ale evenimentului.
In plus, profitand de gloata, niste tarabe ad-hoc, privegheate de calugarite si calugari, dar si mireni, comercializau tot felul de facaturi si fleacuri pe post de talismane sfinte. Si gloata cumpara.
Se intelege ca s-au aratat pe acolo si basbuzucii locali, deschizandu-si prin zambete strepezite calea spre obiect. Ca da bine la imagine.
Ca or fi facand minuni moastele, ca sunt doar povesti – este drept, povesti palpabile si dadatoare de sperante pentru o lume deznadajduita si fara alt sprijin – ramane la aprecierea fiecaruia. In plus, fiecare face cu banii sai si cu timpul liber ce vrea.
Dar mai multa decenta in credinta cred ca l-ar apropia pe Dumnezeu mult mai mult de credinciosi – multi fiind doar cu gardul vopsit in geanta existentei – iar Biserica ar parasi aspectul hraparet al piscinei in care-si balaceste orgoliul pe post de chiloti de baie, intrand in sfera adevaratei meniri.
Nu am inteles niciodata de ce ii este mai placut lui Dumnezeu sa te dai cu capul de zidul bisericii si ar fi detestat de El daca iti faci cucuiele de stalpii portii casei tale, caci Dumnezeu este peste tot.
Iar Iisus a spus sa nu se faca nici un fel de comert cu Spiritul Sau si al Tatalui Sau – si al nostru al tuturor – in scopul imbogatirii.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.