Ciolacu (se) pleacã la Înalta Poartă

Ciolacu (se) pleacã la Înalta Poartă

0 200

Marcel Ciolacu, premierul de la „Bioterra” sau „Ecologică”, sau cum se numește clădirea care i-a eliberat hârtia pe care a fost tipărită diploma de licență, a mers la Comisia Europeană. Cu jalbă, cu băț, cu năframă ăi tot ce îi mai trebuie unui român care se duce să se roage ca cei mari, să îi permităș lui să facă pipi în curte pentru că baia are ceva defecțiuni.
În ultimele săptămâni Ciolacu și amicul său de la Transporturi și-au luat covorașe și au tot exersat la plecăciuni în oglindă. Au exersat și capul în pãmânt cu extensia cu capul de tot în sol, precum struțul, să nu mai vezi pericolul sau cum își bat austriecii joc de poporul român, în problema Schengen.
Ce pretenții putem să avem de la un ins care nu ne poate spune la ce vârstă a tinereții a finalizat Examenul de Bacalaureat și la ce vârstã a primit diploma de licențã. Adică un nene ca acesta să se ducă la madame Van Basten sau cum o cheamă, aia cu vaccinurile obligatorii de cumpărat și de făcut, să îl lase la pipiloancă prelungită peste buget.
Ciolacu a mai spus recent că nu mai vrea să rămânã simplu om politic. Dorește să treacã de la statutul de ocupant al unui post la stat și în administrație la cel de om de stat. Adică el crede că poți sã faci prinț dintr-un broscoi mai mult sau mai puțin râios. Mai ales că este vorba de un absolvent de „Ecologică”, despre care nu poate să bage nimeni mâna în foc în legătură cu faptul că a pus mâna pe cărți de bibliotecă sau mai mult pe cărți de joc.
În cel mai bun caz, Ciolacu ar putea aspira la statutul de om de stat degeaba. Și a făcut treaba asta cât i-a plătit tata facturile. Apoi a tot lucrat la stat și e obișnuit cu lipsa de obiective și de performanță. Că la stat viața este altfel și în ultimii 33 de ani nu a cerut nimeni multe chestii. Se vede cum arată țara aceasta.
Suntem tot chinuiți cu lipsa drumurilor și cu nivelul de trai sub demnitatea unui european și cu perspectiva de a fi cetățean european de mâna a doua și de a fi mereu umilit și batjocorit.

Ciolacu Slava Ursula-2023

Ciolacu a scăldat-o și a ajuns premier cu un C.V. penibil și crede că poate merge cu fruntea sus la Bruxelles. Mintea nu vine tot timpul după post…, fie omul cât de prost.
Umilința este în A.D.N. și subdemnitatea, indiferent câte milioane de euro are Ciolacu și familia la șosetă și câte rugăciuni a făcut, precum că e bogat și nu trebuie să se simtã inferior față de regalitãțile de la Bruxelles.

Premierul nostru nu mers la Comisia Europeană să dea cu pumnul în masă, ci să ceară voie la un deficit mai mare și să afle care vor fi condițiile să fie posibil acest lucru. În mod sigur s-a întors în țară cu o listã de tăieri și de alte constrângeri pentru toată lumea. La ce se tot strofocă jurnaliștii să îi sufle în coadă lui Ciolacu.
În mod normal, chiar dacă nu are diplome decât de carton, ar putea să fie băiat de cartier și să facă pe șmecherul pe la Bruxelles, așa cum fac alții precum Orban de la unguri. Dar pentru asta îți trebuie creier, abilități, diplomație, machiavelism, tact, oportunism (abilități admirabile pe care – vorba lui Nae Cațavencu – Ciolacu „le are, dar îi lipsesc cu desăvârșire” – n.r.).

Ciolacu ar fi trebuit să dea de pământ până acum cu Austria sau să găseascã butoanele potrivite pe care să apese pentru ca țara noastră să fie admisă în Schengen.
Nu doar pentru că merităm, ci pentru că aproape toți sunt acolo. România trebuie să fie în Schengen pentru că are acest drept, dacă ar avea politicieni abili.
Cel mai probabil nu este cazul lui Marcel Ciolacu de la „Ecologică”.
România a avut și politicieni cu 4 clase, dar aveau ceva de preț: demnitate și inteligență (Facem din nou apel la Nae Cațavencu: „le are, „dar îi lipsesc cu desăvârșire!” – n.r.).

Autor: Ștefan Băeșiu
Aranjament grafic – I.M.
Sursa: art-emis.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.