CIND SI CUM DEVINE INCOMPATIBILA DUBLA CETATENIE!!

CIND SI CUM DEVINE INCOMPATIBILA DUBLA CETATENIE!!

0 745

Deputatul Bogdan Diaconu, președinte al Partidului România Unită,lanseaza public o inițiativă de mult necesara si absolut legala, anunțată   în direct, în emisiunea lui Victor Ciutacu, „Ediția de seară”, de la România TV.  Cu aceasta ocazie noi o propunem sa fie dezbatuta in apropiatul CONGRES UDMR !!

Astăzi în emisiunea lui Victor Ciutacu am anunțat că voi cere modificarea Constituției în sensul interzicerii dublei cetățenii pentru toti demnitarii, fie ei numiți sau aleși.

IN MOMENTUL CAND AI JURAT PE CONSTITUTIA ROMANIEI, NU POTI SA JURI CREDINTA si ALTUI STAT!.

Pentru ca tradezi ori intr-o parte, ori in cealalta!

dir RO-HU

Ai dreptul la dubla cetatenie, ca simplu cetatean, nu ca demnitar sau functionar de stat. Aceasta regula functioneaza in mai multe state europene. In Slovaciaacest aspect estye reglementat printr-o LEGE speciala ! Altfel ne vom trezi și cu alte cazuri ca cel al deputatului fugar de la UDMR Marko Attila care, când a fost prins cu mâța în sac, a fugit  repede în Ungaria pentru că avea cetățenia maghiară.

Cum poti,de exemplu, sa ocupi functia de politist,militar,primar,ministru sau magistrat in Romania,dar sa ai si cetatenia altui stat? Toți demnitarii statului român,fie pe plan central , fie local, au datoria să dovedeasca deplina fidelitate statului român, nu să aibă dublă comandă!”, a scris Bogdan Diaconu, pe pagina sa de Facebook.

Impartasim intru totul aceasta cerinta!

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.