CCR: Legea educatiei neconstitutionala!!

CCR: Legea educatiei neconstitutionala!!

0 57

Curtea Constitutionala a admis, miercuri, sesizarea facuta de Partidul National Liberal si a decis ca Legea educatiei contravine Constitutiei. Actul normativ este unul dintre cele trei pe care Guvernul Boc si-a asumat raspunderea in Parlament in septembrie, informeaza NewsIn.

Deputatul PNL Ciprian Dobre a facut o trecere in revista a principalelor aspecte de neconstitutionalitate sesizate de liberali in Legea educatiei. „Primul aspect este legat de directorii si directorii adjuncti ai unitatilor de invatamant, articolul 251 din lege, care spune ca profesorii care detin functia de director sau director adjunct sunt incompatibili cu calitatea de membru al unui partid politic”, a remarcat liberalul, mentionand ca s-ar excede articolul 40 alineatul 3 din Constitutie care arata ca nu pot face parte din partide politice doar judecatorii CCR, avocatii poporului, magistratii, membri activi ai armatei, politistii si alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica.
Un alt element reclamat de liberali se refera la solutionarea starii de incompatibilitate. Potrivit lui Dobre, la articolul 331 din Legea educatiei, se face urmatoarea precizare: directorului sau directorului adjunct care este in stare de incompatibilitate i se desface contractul de munca pe motive disciplinare. „Adica incompatibilitatea se solutioneaza prin intermediul dreptului muncii. O alta aberatie – directorii si directorii adjuncti ai unitatilor de invatamant nu au contract de munca, ci contract de management”, a comentat liberalul.
Deputatul PNL a sustinut si ca in Legea educatiei se introduc discriminari prin prevederea potrivit careia absolventii liceului pot sustine in mod gratuit examenul de bacalaureat de doua ori, ceea ce ar insemna ca cei de la privat o pot face o singura data sau de trei ori, „legea nu distinge si nu le mai spune nimic”.
O alta critica adusa de liberali se refera la prevederea pentru acordarea a 500 de euro pentru fiecare cetatean roman la nasterea acestuia. Ciprian Dobre a punctat ca, in conditiile in care Legea intra in vigoare dupa promulgare, iar normele de aplicare ale legii sunt prevazute pentru zece luni de la intrarea in vigoare, problema care se pune este discriminarea fata de cei nascuti inainte de intrarea in vigoare a textului.
In plus, Dobre a facut referire la incalcarea articolului din Constitutie care garanteaza autonomia universitara.

Parlamentarii PNL au sesizat si incercarea de politizare a sistemului de invatamant preuniversitar si universitar.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.