Drapel coborât de paraşutist, paradă şi concerte de 1 Decembrie
Brașovenii sunt invitați să participe la evenimentele organizate în centrul orașului de 1 Decembrie. Va fi paradă militară, al cărei punct culminant va fi coborârea unui drapel de către un parașutist, o ceremonie de depunere de coroane, spectacole folclorice, concerte, foc de artificii și se vor aprinde luminițele de sărbătoare.… citeste mai mult
Peste 900 de drapele pentru Ziua Naţională la Braşov
Pe clădirea Primăriei au fost arborate două steaguri de mari dimensiuni, iar alte 10 urmează să fie instalate pe alte clădiri şi în punctul din care va pleca și își va încheia traseul parada de 1 Decembrie. Este modul în care municipalitatea s-a pregătit pentru a marca cei 100 de… citeste mai mult
Sabia lui Ștefan cel Mare va ajunge azi la Brașov!!
O copie a sabiei lui Ștefan cel Mare a fost adusă în țară joi din Turcia, urmând să fie dusă la Sibiu, la inițiativa Jandarmeriei Române. Delegația care a adus în țară replica sabiei a fost întâmpinată la Giurgiu de Sebastian Cucoș, șef al Jandarmeriei în timpul protestelor din 10… citeste mai mult
Scrisul domnului Iorga, pentru sufletul românesc de pretutindenea!
Doar dacă-i vom parcurge cartea autobiografică, O viață de om, așa cum a fost, vom remarca că genialul român și-a confundat însăși exis­tența cu împlinirea aspirației către unire din bătrâne veleaturi a poporului român. Anul Marii Uniri l-a găsit pe înflăcăratul patriot Iorga militând prin numeroase conferințe şi luări de poziție pentru victoria… citeste mai mult
Istoria UM 0110, celebra unitate a SECURITĂȚII, documente inedite și mărturii
UM 0110 sau Unitatea Anti-KGB, este una din legendele care însoțesc istoria Securității, fiind devoalată pentru prima dată cu documente în primul număr al revistei Evenimentul Istoric. O unitate despre care s-a spus puține lucruri, dar despre care se șoptea că deține secretul fostei și actualei puteri din România.  Când a apărut această… citeste mai mult
„Mărită nație română!” Cuvantarea istorica a Mitropolitului Miron Cristea la Marea Adunare de la Alba Iulia
Sunt aproape două mii de ani, de când împăratul Traian a sădit, a altoit nobila viță română în tulpina vânjoasă a rezistentului neam dacic, dând astfel naștere poporului nostru român.Ca o sentinelă neadormită și credincioasă a organizației și civilizației române, a răspândit acest popor lumina culturii latine, făcând aceste plaiuri… citeste mai mult
Cum a rezistat SRI la subiectul „rezist”
În martie 2017, prezent la bilanțul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, declara textual: „Vom continua să utilizăm eficient și responsabil această armă (informația-n.n.) , pentru a vă pune (către MAI-n.n.) la dispoziție informații utile, pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățenilor României”. Nu… citeste mai mult
Declic vrea isterie națională de 1 Decembrie
Circulă pe net un mesaj semnat Declic, redactat de cîțiva  juni. Nu știu dacă sunt zăltați pe cont propriu sau plătiți de cineva. Nu știu cine îi susține și cine îi impinge în acest comportament antiromânesc. Poate numai ceața din subconștientul lor vînturat. Ei confundă anticorupția cu anti-România. Nu știu… citeste mai mult
Moment istoric – Congresul General al Bucovinei – unirea românilor!
Delegaţiunea desemnată de Congresul General al Bucovinei pentru a prezenta Regelui Ferdinand la Iaşi moţiunea de unire a Congresului a fost primită în audienţă solemnă de Majestatea Sa în ziua de 29 Noemvrie 1918. Prezentănd actul unirii, preşedintele Iancu Flondor rosti următoarea cuvântare:  Majestate, Aducem Majestăţii Voastre Rege al tuturor… citeste mai mult
Un nou documentar prezintă în premieră imagini color cu Regina Maria și primul război mondial
Publicul larg din România va avea ocazia, pe 1 decembrie, să vadă în premieră imagini color din timpul primului război mondial, incluse într-un film documentar despre Regina Maria, ce va fi difuzat de Pro TV. Ce nu va vedea același public vor fi imagini colorate provenind din Arhivele Naționale care… citeste mai mult
Trei nătărăi remarcați prin prostiile și răutățile debitate…
"Mașina pe care a folosit-o Patriarhiul Daniel la evenimentul de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului nu este a Bisericii Ortodoxe Române, ci a Serviciului de Protecție și Pază (SPP) și a fost impusă de protocol, în condițiile în care Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, are rang de șef de stat,… citeste mai mult
Expoziţia istorico-documentară ”Din armata austro-ungară în slujba României Mari: Legiunea Română din Italia (1916 – 1919)” (Trento, Italia)
Galeriile Piedicastello (Piaţa Piedicastello) ale Muzeului de Istorie din Trento, Italia gazduieste expoziția istorico-documentară ”Din armata austro-ungară în slujba României Mari: Legiunea Română din Italia (1916–1919), deschisă joi, 15 noiembrie 2018 de Ambasadorul României în Republica Italiană. Au susținut alocuţiuni prof. univ. dr. Giuseppe Ferrandi (Directorul Fondazione Museo Storico del Trentino), Maurizio Passerotti (Consulul General Onorific al României în Trentino Alto Adige), prof.… citeste mai mult
Monumentele eroilor braşoveni, la Muzeul Casa Mureşenilor
Judeţul Braşov are 144 de monumente sau cruci memoriale dedicate eroilor care şi-au dat viaţa în Primul Război Mondial. Monumentele au fost fotografiate şi reunite pe mai multe panouri expoziţionale, dar şi pe o hartă, care va fi distribuită liceenilor braşoveni. De 1 Decembrie, expoziţia va putea fi văzută la… citeste mai mult
Programul complet al evenimentelor organizate la Brașov de 1 DECEMBRIE 2018 – Ziua Naţională a României
Autoritățile vin în fața brașovenilor cu o bogată ofertă de evenimente organizate de 1 DECEMBRIE 2018 – Ziua Naţională a României. B-DUL. EROILOR ora 10.30 - Ceremonial militar şi religios; PIAŢA UNIRII ora 12.00 - Depunere de coroane la Monumentul Soldatului Necunoscut PIAŢA SFATULUI ora 12.30 - Spectacol folcloric dedicat Zilei… citeste mai mult
Dan Dungaciu – Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”!
Lipsa unor dezbateri serioase în ceea ce privește soarta românilor din Ucraina în contextul crizei bisericești m-a determinat să iau legătura cu profesorul Dan Dungaciu pentru a încerca să vedem ce (mai) poate fi făcut pentru această comunitate, și-așa oropsită. A ieșit un dialog amplu, în care criza ucraineană dar… citeste mai mult
Numarul: 7316 | Data: 2024-04-29


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT