Recrutare rezerviști voluntari – MApN a repartizat locurile, pentru Brașov 96 posturi!
Peste 2.200 de locuri din etapa de recrutare, desfășurată în perioada 10 iulie - 18 august, a soldaților și gradaților rezerviști voluntari ai Armatei României au fost repartizate în județe și municipiul București. Potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN) transmis miercuri AGERPRES, posturile au fost repartizate astfel: Alba… citeste mai mult
O ploșniță provoacă Boala Chagas. Nu e glumă! Luaţi lucrurile în serios!
În regiunea Tolna (Ungaria) deja au fost văzute asemenea insecte. Din păcate, odată cu schimbările climatice, mai apar şi asemenea "migranţi", şi nu numai la casele cu grădini. E bine să ştim dacă ne apar în case astfel de insecte, deosebit de periculoase.​ Dacă vedeţi vreuna, părăsiţi imediat zona! Cum… citeste mai mult
CJ şi Primăria îşi dispută proprietatea asupra fortificaţiilor Braşovului
Până la soluţionarea situaţiei juridice incerte în care se află monumentele, ambele instituţii refuză să intervină în vreun fel pentru a face vreo reparaţie. În perioada 2005 - 2012, Consiliul Judeţean a investit din plin în fortificaţii, în bastioane şi turnuri, fără să îşi pună în vreun fel problema dacă… citeste mai mult
Contractul social de la Viscri – model de bune practici în Europa
Anunţul a fost făcut de consilierul judeţean Carolina Fernolend, care este şi expert la Consiliul Europei pentru Convenţia de la Faro-Portugalia. Modelul de la Viscri a fost prezentat în luna mai în la Consiliul Europei, iar recent, a fost testat într-o localitate spaniolă. Odată asumat, contractul social este respectat de… citeste mai mult
Campanie pro-vaccinare – atenție, refuzul vaccinării trebuie dat în scris!
Ministerul Sănătăţii, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI), începe o campanie pro-vaccinare ROR prin care, la nivelul fiecărui judeţ, se va înfiinţa o echipă care va raporta, în timp real, situaţia cazurilor de pacienţi cu rujeolă. Raportările autorităţilor privind imunizarea copiilor se vor face la două săptămâni. Ministrul Sănătăţii,… citeste mai mult
Îngrozitor: Un bărbat din Basarabia a fost ucis de un roi de albine. Avea 600 de înțepături, deși era imbrăcat …
Un bărbat de 48 de ani, tată a nouă copii, a murit după ce a fost înțepat de sute de albine în timp ce se deplasa pe lângă un câmp de floarea soareluifura hrana si au raspuns ca atare. Desi fosrte rare, asemenea atacuri al roiurilor de albine s-au mai… citeste mai mult
Cutremur de 7,8 grade în Marea Bering, între SUA şi Rusia
O alertă de tsunami a fost emisă, pentru scurt timp, vizând insulele Aleutine din Alaska după ce un cutremur puternic cu magnitudinea de 7,8 grade s-a declanşat în Marea Bering, între SUA şi Rusia. Cutremurul a avut loc între marginea Insulelor Aleutine și peninsula Kamchatkta marţi la ora 1:34, ora… citeste mai mult
Examenul de Titularizare, Braşov iulie 2017, un singur 10! Felicitari!
Din cei aproape 700 de profesori care s-au înscris la examenul de titularizare la Braşov, 596 s-au prezentat la examen, dar 52 dintre ei au ieşit din sală când au văzut subiectele. De asemenea, un dascăl a fost eliminat din examen pentru că a încercat să fraudeze. La Braşov, doar… citeste mai mult
Consultare publică pentru ridicarea maşinilor la Braşov
Timp de 30 de zile, braşovenii vor putea depune amendamente pentru îmbunătăţirea Proiectul regulamentului, după ce acesta va fi publicat pe site-ul primăriei în cursul acestei săptămâni. Ridicările auto au fost suspendate timp de un an şi jumătate, după ce s-a constatat că se făceau în baza unui regulament local… citeste mai mult
Doua facultăţi de la Transilvania şi-au anunţat deja înscrişii
Deși erau anunțate pentru data de 20 iulie, primele rezultate ale admiterii au fost deja publicate la două dintre cele 18 facultăți ale Universității Transilvania. Este vorba despre Inginerie Tehnologică și Management Industrial și Știința și Ingineria Materialelor. În schimb, la Medicină abia ieri a fost susţinută proba scrisă iar… citeste mai mult
Șoferii cu un comportament adecvat primesc un discount de 50 % la RCA; cei cu risc ridicat vor plăti până la 180%
Cei care au comportament adecvat în trafic vor primi un bonus la RCA de 50%, iar persoanele care au un comportament inadecvat vor plăti până la 180%, a declarat vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Cornel Coca Constantinescu. "Nu sunt modificări semnificative față de proiectul publicat pe site. Numai în… citeste mai mult
Aplicaţie realizată de o firmă braşoveană a fost premiată de Facebook
O aplicaţie creata de ATi Studios, un startup fondat de doi braşoveni, fraţii Alexandru şi Tudor Iliescu, a câştigat premiul “Aplicaţia regională a anului”, în cadrul unei competiţii organizate de Facebook. Mondly este o platformă care foloseşte tehnologii precum realitatea virtuală şi chatboţii pentru a-i ajuta pe utilizatori să înveţe… citeste mai mult
România a câștigat două medalii de aur și două de argint la Olimpiada Internațională de Chimie
Două medalii de aur și două de argint a câștigat echipa României la Olimpiada Internațională de Chimie 2017, a informat, luni, Ministerul Educației Naționale (MEN). Potrivit MEN, elevii medaliați cu aur sunt Alexandra Dima — Liceul Internațional de Informatică din București, câștigătoare a medaliei de argint la ediția precedentă, și… citeste mai mult
Lenea e cucoană mare… Disertatie despre LENE!
LENEA în viziunea unui general de armată Helmuth Karl Bernhard Graf von Moltke(1800 – 1891) a fost un general prusac, Șeful Statului Major General (Großer Generalstab) al armatei prusace și un mare strateg.Imediat după numirea în funcție, a trecut la reforme, între care și modul de instruire și promovare a… citeste mai mult
Ilie Nastase avea dreptate: mamă albă, tatăl negru, copii …cafea cu lapte !
Căsătoriile mixte-etnic au fost dintotdeauna considerate un important indicator al integrării imigranţilor, ca şi un potenţial factor de schimbări socio-culturale. Acest tip de uniuni conjugale era estimat în Europa, la nivelul anului 2010, la circa 13% din totalul căsătoriilor, variind între un cuplu mixt din cinci în Elveţia şi puţin… citeste mai mult
Numarul: 7314 | Data: 2024-04-27


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT