Catedrala Patriarhala va fi resfintita

Catedrala Patriarhala va fi resfintita

0 276

Hramul Catedralei Patriarhale, de sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucurestilor, va fi marcat, in acest an, prin resfintirea lacasului si aducerea moastelor Sfantului Pavel din Grecia, la care se adauga proclamarea solemna a canonizarii primului mitropolit al Tarii Romanesti – Iachint de Vicina, a domnitorului Neagoe Basarab si a Cuviosului Dionisie cel Smerit.
Sarbatoarea Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou – pe 27 octombrie -, ale carui moaste se pastreaza in Catedrala patriarhala, reprezinta, de secole, un ales popas duhovnicesc pentru credinciosii din Bucuresti si imprejurimi, ca si pentru sute de mii de pelerini din intreaga tara, se arata intr-un comunicat transmis AGERPRES de Patriarhia Romana.
Cu acest prilej, moastele Sfantului Apostol Pavel vor fi aduse din Grecia joi, 23 octombrie, si vor fi depuse intr-un baldachin pe Dealul Mitropoliei. Aducerea moastelor in Romania, in acest an, se inscrie in seria manifestarilor prilejuite de Anul jubiliar 2008 – Anul Sfintei Scripturi si al Sfintei Liturghii si de aniversarea a 2000 de ani de la nasterea Sfantului Apostol Pavel.
Joi dimineata va incepe o procesiune cu moastele Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou si ale Sfintilor Imparati Constantin si Elena, de la biserica Sfantul Spiridon Nou pana la Catedrala Patriarhala, pe traseul str. Serban Voda, str. Bibescu Voda, str. Dealul Mitropoliei. Participantii la procesiune vor intampina racla cu moastele Sfantului Apostol Pavel in dreptul Sfintei Cruci de la baza Dealului Patriarhiei.
La ora 12,00, va avea loc conferinta cu tema „Sfantul Apostol Pavel, autor de scrieri biblice citite in Sfanta Liturghie”, in Aula Magna a Palatului Patriarhiei, la care vor participa Preafericitul Daniel, patriarhul BOR, si alti ierarhi ai Sfantului Sinod, episcopi si profesori de teologie.
Pe 26 octombrie, de sarbatoarea Sfantului Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de mir, va avea loc slujba de resfintire a Catedralei Patriarhale, dupa ample lucrari de restaurare si multiple dotari cu instalatii noi, executate in ultimele cinci luni. La ceremonie vor participa ierarhi ai Sfantului Sinod, reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale, preoti, monahi si pelerini. Patriarhia Antiohiei va fi reprezentata de Preasfintitul Ghattas Hazim, intrucat la sfintirea acestei biserici voievodale, in anul 1658, a participat si Patriarhul Macarie al Antiohiei.
Sfanta Liturghie va fi oficiata de Patriarhul Daniel, alaturi de Preasfintitul Ghattas Hazim. La finalul Sfintei Liturghii, va avea loc proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Ierarh Iachint de Vicina, primul Mitropolit al Tarii Romanesti – 1359-1372 – (cu ziua de praznuire la 28 octombrie), a Sfantului Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit), parintele erei crestine si al dreptului bisericesc (1 septembrie) si a domnitorului Tarii Romanesti, Sfantului Neagoe Basarab, om de cultura isihasta si „print al pacii” (26 septembrie).
Luni, 27 octombrie, credinciosii vor praznui Sfantul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor, si hramul Catedralei Patriarhale.
A doua zi, marti, de la ora 10,00, se va desfasura sedinta solemna a Sfantului Sinod, cu tema „Anul 2008, An jubiliar al Sfintei Scripturi si al Sfintei Liturghii”, in cadrul careia vor fi evaluate cele mai importante manifestari cu caracter religios-duhovnicesc, cultural-editorial si mediatic desfasurate de eparhiile Patriarhiei Romane din tara si din strainatate in cursul acestui an. Dupa sedinta solemna va avea loc vernisajul expozitiei de carte bisericeasca „Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie in viata poporului roman”, care este o retrospectiva a tiparului bisericesc romanesc pe parcursul a 500 de ani. Expozitia va fi deschisa pana in data de 10 noiembrie 2008.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.