Carne de tun
E interesantă propaganda de război. Îți arată clar cât de buni sunt oamenii de PR din fiecare tabără. Cum poți transforma o minciună într-o lozincă numai bună de purtat pe piept.
Să luăm de pildă lozinca „Nu trebuie să mori pentru Putin”. Cum ar veni, de ce să fii carne de tun? Mai bine fugi cu primul avion. Așa cum au făcut milioane de ucraineni. Mulți cu valize pline de bani, la bagajul de mână.
Carne de tun sunt și ucrainenii, și rușii.
În egală măsură. Plus mercenarii racolați din diverse țări-satelit. Cui îi face plăcere să meargă la război? Trebuie să fii cel puțin nebun, în condițiile unui conflict cu armament sofisticat. Orice dronă aflată la mii de metri înălțime, orice rachetă hipersonică te poate băga în mormânt într-o clipită. Oricât de bun soldat ai fi. Oricât de inteligent. E o chestiune pur si simplu de loterie dacă te întorci viu sau mort de pe front.
Până și Rambo ar muri ca prostul, fără să știe de la ce i s-a tras.
Să nu ne amăgim că undeva în lume populația moare de nerăbdare să meargă pe front. Doar politicienii freamătă de emoție. Și aici intervine punctul cel mai important: motivația! Mass-media susține că ucrainenii sunt extrem de motivați, întrucât Putin le-a atacat țara. Iar rușii ar fi acolo doar din obligație, forțați s-o facă sub amenințarea puștii.
Așa cum Putin nu trebuie confundat cu întreaga Rusie, la fel Zelensky nu trebuie confundat cu întreaga Ucraina.
Sau cu întregul Occindent, aflat în culise. Lucrurile sunt nuanțate. Însă ceea ce-i însuflețește pe soldații ruși, respectiv ucraineni, contează foarte mult în economia războiului. Pentru că reprezintă cheia de boltă a propagandei.
* Ucraina. Soldații fideli lui Zelensky au convingerea că luptă pentru o cauză dreaptă. Își apără țara de invadatori. Ei refuză să vadă contextul, să analizeze CUM și DE CE s-a ajuns la război. Pentru ei, totul începe în ziua de 24 februarie 2022. Nu contează ce-a fost înainte.
Nu contează poziția de până atunci a lui Zelensky și nici avertismentele repetate venite din parte Rusiei. Nici atitudinea față de minorități sau nerespectarea acordurilor de la Minsk. ici interesele NATO în zonă, în contradicție flagrantă cu garanțiile de securitate cerute de Kremlin. Nu își pun întrebări legate de implicarea profundă a Occidentului în „războiul de apărare”.
Sunt convinși că Joe Biden o face din altruism. Din respect. Din simpatie și obligație morală. Nu au niciun moment sentimentul că sunt folosiți drept carne de tun. Așa li s-a spus. Asta aud non-stop la televizor.
* Rusia. Soldații fideli lui Putin cred, la rându-le, că luptă pentru o cauză dreaptă. Chiar dacă „inamicul” nu a atacat Rusia în mod direct, Kremlinul a considerat că NATO a depășit linia roșie. Așa că a lovit preventiv. Cât să nu fie prea târziu.
Evoluția ulterioară a arătat că Occidentul fusese pregătit să sprijine masiv regimul Zelensky. Suportul cu arme, bani și mercenari a crescut treptat, până la suma colosală de 125 miliarde dolari în doar 7 luni. Suficient cât rușii să susțină că duc un război cu „Occidentul colectiv”.
Și că securitatea lor este din ce în ce mai amenințată. Motiv îndeajuns ca să mobilizeze încă 300 de mii de soldați.
Și să poată argumenta că au avut dreptate, iar ucrainenii nu reprezintă decât o unealtă bună de sacrificat. Un mijloc prin care Occidentul condus de Biden încearcă să spulbere Rusia.
Rușii spun că și cauza lor este dreaptă, pentru că duc un război de apărare.
În cazul de față, Putin a considerat că atacul reprezintă cea mai bună apărare. Și a procedat în consecință, având ca pretext protejarea minorității ruse din Ucraina și amenințările lui Zelensky.
Așadar, în partida ruso-americană de pe tabla de șah pusă la dispoziție de Ucraina, mii de soldați ruși și ucraineni devin carne de tun. Iar ambele tabere sunt acum foarte motivate.
Noi, europenii, am picat la mijloc, ca de obicei. Tragem ponoasele. Iar mass-media are pretenția ca Putin să fie politicianul cerebral, gata să oprească ostilitățile. Deși e zugrăvit ca un dictator feroce cu care nu te poți înțelege nicicum.
Nimeni nu-i trage de mânecă pe politicienii noștri de la Bruxelles și din alte capitale europene. Nimeni nu-i întreabă de ce aruncă gaz pe foc. De ce întrețin războiul. Ce au de câștigat din această afacere. Ni se spune doar că-i vorba despre „păstrarea ordinii mondiale liberale”. Chiar dacă numeroase țări s-au săturat ca de mere pădurețe de „regulile” impuse de imperiul Soros, prin grupul de la Davos.
Toți așteaptă minunea. Așteaptă ca Putin să depună armele și să-și ceară scuze. Nu se va întâmpla. Ce-i atât de greu de înțeles?
E doar „care pe care”. Iar de-aici nu are cum să rezulte altceva decât și mai mult sânge nevinovat.
Autor: Adrian Onciu
Sursa. facebook.com & Anonimus
