Cardul inactiv – un obiect scump
Un card inactiv, uitat undeva într-un sertar, se poate dovedi mult mai costisitor decât unul activ.
Multe banci, pentru a distrage atentia clientilor de la costurile pe care le implica cardurile pe care ele le ofera cadou si pentru care nu percep taxa de emitere si nici comisioane de administrare in primul an, au grija dupa aceea sa-l mai jupoaie pe client, caruia, ca si la imprumuturi, primesc in fata un teanc de hartii-formular, cu scrisul in litere tip paduchi, pe care omul nu are timp sa le citeasca, angajatul bancii dandu-si importanta prin framantari in scaun care dau de inteles ca este foarte ocupat si trebuie ca actele sa fie cat mai repede incheiate, semnate si parafate, caci mai sunt si alti clienti care asteapta. Respectivul angajat iti turuie cam ce si cum contine contractul, aratandu-ti, in general, avantajele, restul ramanand ca un gunoi sub pres.
Fara sa aiba grija unor astfel de costuri – taxa de emitere si comisioane de administrare – pe timp de un an de zile, putini sunt cei care mai realizeaza in timp ca detin un card inactiv, dar purtator de taxe si comisioane.
Astfel, comisionul de administrare a unui cont de card inactiv – nefolosit timp de 3 sau 6 luni – poate ajunge la 10 lei pe luna, de aproape 10 ori mai mult decat pentru un card activ. Si asta se petrece intr-un cadru legal.
Nu conteaza ca nu mai ai in contul respectiv decat o suma insignifianta sau chiar nimic, dai bani inainte si banca oricul nu are interesul sa te traga de maneca si sa te atentioneze asupra faptului, ca sa-i ajungi cat mai mult datornic. Iar cand ai nevoie iarasi de banca, te pomenesti dator din greu.
Oare bancile nu pot fi cu mai mult bun simt si sa anuleze (sau cum se numeste procedeul), conform logicii, cu de la sine initiativa, aceste conturi si aceste carduri, eventual anuntandu-si clientul aflat intr-o astfel de situatie?
Dan Bota
