Bugetarii ies in strada

Bugetarii ies in strada

0 226

Nemultumiti de taierea unor sporuri, masura ce se suprapune peste plafonarile salariale asteptate ca urmare a acordului cu FNI si peste devalorizarea leului, bugetarii protesteaza.
Federatiile sindicale din sectorul bugetar afiliate la CNS “Cartel ALFA” au decis declansarea de actiuni de strada la nivel national, incepand de luni, 23 martie.
In cadrul intalnirii extraordinare pe care reprezentantii federatiilor sindicale din sectorul bugetar, afiliate la CNS “Cartel ALFA”, au avut-o cu membrii Biroului Executiv al confederatiei, s-a stabilit declansarea unui program de actiuni de protest la nivel national. Astfel, luni, 23 martie, intre orele 11.00 si 13.00 vor fi pichetate prefecturile din toate judetele tarii, iar in intervalul orar 12.00-14.00 actiunile de protest se vor desfasura in fata sediilor din Bucuresti ale PD-L, PSD si Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
Delegatiile sindicale vor depune un protest oficial la fiecare dintre institutiile pichetate si vor avea intalniri cu reprezentantii statului.
“Decizia de a declansa actiuni de strada, luata in urma intalnirii de astazi (marti – nr.r), este cauzata de faptul ca CNS “Cartel ALFA” si federatiile sindicale din sectorul bugetar, afiliate la confederatie, considera inacceptabile propunerile guvernamentale referitoare la diminuarea veniturilor salariale ale lucratorilor bugetari. Concret, unele dintre masurile propuse de Guvern diminueaza salariile de incadrare ale anumitor categorii de bugetari iar altele au in vedere desfiintarea sistemului de apreciere si departajare prin salarii de merit si premii anuale”, sustine Luca Octavian, vicepresedinte al CNS Cartel ALFA.
CNS “Cartel ALFA” si federatiile afiliate din sectorul bugetar considera ca exista suficiente legi pentru reglementarea oricarui fel de abateri cu privire la performantele personalului si ca o ordonanta de Guvern speciala care sa dea puteri sporite conducerii institutiilor bugetare nu este de dorit.
“Suntem de parere ca insistenta cu care reprezentantii guvernului Boc vor sa aplice reduceri de drepturi salariale si indemnizatii neconvenite in cadrul negocierilor tripartite accentueaza ideea conditionarii imprumutului dorit de catre guvern de la FMI, de aceleasi idei ale FMI de reducere a salariilor, ca forma de iesire din criza”, precizeaza acelasi lider sindical.
CNS “Cartel ALFA” isi exprima speranta ca intalnirile de luni, 23 martie, (ce vor urma pichetarilor) cu reprezentantii prefecturilor, ai Ministerului Muncii si cei ai PD-L si PSD vor avea ca urmare abandonarea initiativei guvernului de a diminua veniturile salariale ale lucratorilor bugetari si inceperea negocierilor pentru elaborarea legii de salarizare unitara in sistemul bugetar.
In functie de rezultatul si concluziile acestor intalniri, Cartel ALFA si federatiile sindicale din sectorul bugetar, afiliate la confederatie, vor decide marti, 24 martie, etapele urmatoare ale actiunilor de protest. (sursa:AGERPRES)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.