Boc impotriva pensiilor speciale

Boc impotriva pensiilor speciale

0 244

Pe premierul Emil Boc l-a tras cineva de coada ca sa-i aminteasca de Saptamana Mare, de bunatate, dreptate si adevar, facandu-l sa deschida gura in acest sens. Iar cel mai la indemana subiect a fost cel al pensiilorspeciale, asta pentru ca, in ultima vreme, s-a tot vorbit despre nedreptatea creata prin plata acestora, mai ales a celor cerute de fostii parlamentari, incluzand niste sume imense pentru o munca nedepusa.
Astfel, premierul a grait:
„Fac o recomandare conducerii Parlamentului sa nu dea curs cererii de acordare a pensiilor de parlamentar pentru cei 350 (peste 550, potrivit datelor oficiale obtinute si oferite la solicitarea NewsIn de la Parlament, au solicitat adeverinte pentru pensii, n.a.) care au solicitat pensiile speciale, pentru ca ar fi un semn de total dispret fata de populatia acestei tari care trece printr-o situaþie dificila”, a precizat premierul, joi, la postul public de televiziune.

Boc a spus ca i se pare anormal ca demnitarii sa profite de aceasta situatie de criza si sa isi mai acorde niste pensii speciale si si-a exprimat speranta ca forurile de conducere ale Parlamentului vor gasi solutia legala pentru a putea opri pensiile speciale.
„Daca ar fi acordate, ne-ar pune intr-o situatie delicata pe noi, cei din Guvern, care vorbim de austeritate bugetara. Cred ca se va intelege acest efort de solidaritate, pentru ca nu putem sa tratam cu doua unitati de masura”, a subliniat Emil Boc.

Primul ministru a continuat aratand ca doreste sa anuleze Legea pensiilor speciale, in baza careia „350 (peste 550, n.a.) de fosti si actuali parlamentari cer pensia speciala care merge pana la 80% din valoarea indemnizatiei de parlamentar”
Se stie ca parlamentarii si-au acordat, mai mult pe blatescu, asa ca sa nu stie „plebea”, o serie intreaga de facilitati, inutil sa mai fie insirate acuma, dar mari cat roata carului.

Peste 550 de fosti parlamentari au solicitat pensii speciale, in baza Statutului senatorilor si deputaþilor din 2006, dupa ce fie nu au candidat, fie au ratat un nou mandat la alegerile uninominale din noiembrie trecut, dar initiativa PD-L de renuntare la pensiile speciale nu a fost încã dezbatuta.
S-ar putea ca premierul Boc sa mai aiba si ceva bun prin suflet si sa profite ca are voie sa vorbeasca si despre aceasta tema, Din pacate, si daca aceasta ar fi cauza, iesirea pe faleza a premierului are tenta electorala si de zurba, asa cum ne-au demonstrat si obisnuit pedelistii de cand s-au infiintat si mai ales dupa ce s-au plasat in zodia guvizilor.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.