Boboteaza – 6 ianuarie
Boboteaza este una dintre marile sarbatori crestine de peste an. Cu ea se incheie acest ciclu al Sfintelor Sarbatori de iarna. De aceea, in traditia crestina romaneasca Boboteaza este marcata si prin ziua de Ajunul Bobotezei. Este o zi de asceza, o zi de post, o zi de purificare dar si de inaltare spirituala.
Botezul Domnului este un praznic dumnezeiesc care ne aminteste an de an de momentul unic, inaltator, cand Domnul Iisus a iesit in lume si S-a infatisat inaintea marelui Prooroc Ioan Botezatorul, cel care boteza la Iordan cu botezul pocaintei, pregatind prin predica sa tocmai venirea Mantuitorului.
In aceste zile preotii merg pe la casele oamenilor pentru a le binecuvanta prin stropirea cu apa sfintita (aghiasma). Se stropesc cu aghiasma toti membrii familiei, casa, acareturile si chiar animalele din curte, ca toate sa primeasca binecuvantarea lui Dumnezeu acum, la inceput de an.
Ultima zi a ciclului sarbatorilor de iarna, Boboteaza, sarbatorita pe data de 6 ianuarie, cuprinde motive specifice tuturor zilelor de renovare ale anului, inclusiv ospetele si manifestarile orgiastice.
Marele etnolog, profesorul Ion Ghinoiu spune in lucrarea sa „Sarbatorile la romani”:
„Practica specifica zilei de 6 ianuarie se leaga de alungarea spiritelor rele in lacasurile lor subpamantene, purificarea vazduhului prin zgomote, stropitul cu aghiazma a vitelor, caselor, constructiilor anexe, incurarea cailor. Spiritele mortilor care au salasluit printre cei vii in timpul celor 12 zile, ospatate si venerate pentru a le castiga bunavointa in prorocirile si pronosticurile de Anul Nou, trebuiau alungate prin toate mijloacele posibile.
Aparitia si raspandirea crestinismului a complicat si mai mult ceremonialul inceputului de an. Scenariul ritualului de An nou a fost schitat, in principal, pe baza informatiilor etnografice si a unor surse documentare privind desfasurarea acestuia in lumea romana. Au fost introduse in scenariu si unele elemente grecesti si orientale care se presupune ca au influentat cultura populara a sud-estului Europei prin contact direct sau prin intermediul Imperiului Roman. Paralelismul facut cu sarbatorile de iarna romane, in special cu sarbatoarea Anului nou, se justifica daca avem in vedere ca acestea au existat si in Dacia romana. Cu siguranta ca multe din elementele ritualului de renovare a timpului prezentate in paginile anterioare sunt „universale culturale”, specifice deci si geto-dacilor. A atribui originea sarbatorilor de iarna „exclusiv unei mosteniri comune ce s-a raspandit dintr-un anumit centru in toata Europa si de aici in alte continente, in coloniile europene, este o greseala. Nu trebuie uitata contributia mare ce au adus-o neindoios la transformarea acelor datini comune suprapunerea lor peste datinile si traditiile specifice ale fiecarui popor, datini ce ofereau o mai mare sau mai mica analogie cu cele ce veneau din centrul comun”.”
