Bihor: Protest pentru apararea profesiei de avocat

Bihor: Protest pentru apararea profesiei de avocat

0 248

Un grup de aproape 50 de avocati au protestat, marti, legal, in parcul din fata Tribunalului Bihor si a Prefecturii pentru apararea profesiei de avocat, ca urmare a situatiei avocatului Mircea Tiba, retinut de DNA si arestat pentru trafic de influenta.
“Consideram ca suntem vizati in mod direct avand in vedere arestarea colegului nostru Mircea Tiba si pentru aceasta am considerat ca este obligatoriu sa luam pozitie pentru ca aceasta profesie sa se bucure de garantiile de care trebuie sa se bucure. Noi suntem in contact direct cu clientii, care pot fi multumiti sau nemultumiti. Este inadmisibil ca un client nemultumit sa poata da nastere unui astfel de tavalug si sa poata crea o asemenea situatie”, a declarat, pentru AGERPRES, Anca Toda, avocat in cadrul Baroului Bihor si presedinta Asociatiei Tinerilor Avocati (ATA) din Bihor.
Potrivit avocatului, clientii nemultumiti pot face sesizari la Barou, se poate ajunge la suspendare pe motive disciplinare, dar privarea de libertate a unui om pornind de la nemultumirea unui client este de neconceput, in opinia sa si a protestatarilor.
“Ne-au deranjat motivele pentru care s-a luat decizia arestarii si o spun cat se poate de sincer si franc unul dintre motivele arestarii este acela ca Tiba este avocat. Este incheierea oficiala a Curtii de Apel Timisoara. Mie mi-e frica, in acest moment, ca avocat, daca simpla mea calitate de avocat poate constitui motiv de arestare am toate motivele sa-mi fie groaznic de frica”, a declarat avocatul Lucian Chisalita.
Pe de alta parte, judecatorul Ioan Banciu sustine ca avocatii sunt nemultumiti de atitudinea instantelor si a Parchetelor, de modul in care sunt tratati avocatii, protestul acestora fiind o sustinere pentru Tiba Mircea, a carui arestare este nejustificata. “Avocatul isi face treaba, depune diligente din toate punctele de vedere si de multe ori poti sa cazi intr-un joc de interese in cauza raportat la alte plati, alte persoane. Nu este justificata arestarea unui avocat intr-o asemenea situatie. Ei trebuiau sa cerceteze mai aprofundat sa vada daca nu intr-adevar a excedat cadrului profesional. Sa il arestezi si apoi sa cercetezi daca s-a intamplat acest lucru…. Ajungem in anul 1500, iti pune X-ul pe usa, te ia, te spanzura”, a spus Banciu.
Protestul se adreseaza, in primul rand, colegilor avocati din tara, Barourilor din Romania, celorlalte Asociatii ale Tinerilor Avocati de la nivelul Barourilor din tara, deoarece, spune Anca Toda, “avocatii ar trebui sa fie un stalp al justitiei pentru ca acest lucru este garantat de legea de organizare a profesiei”, fapt ce trebuie sa fie respectat de toata lumea.
Tanarul avocat Dan Trif afirma ca desi arestarea este o masura preventiva, nefiind o pedeapsa, in situatia colegului lor, aceasta este o pedeapsa. “Vrem sa luam o pozitie ferma, este inceputul si de aici incolo ne vom gandi si la altfel de modalitati de actiune de a determina pe cei interesati care vor sa faca ceva in tara asta efectiv sa o si faca”, a spus Trif.
Avocatul oradean Mircea Tiba si comisarul sef Viorel Renu, de la Politia Timisoara, sunt acuzati de DNA ca au primit bani pentru a interveni in mutarea procesului unui detinut, in scopul eliberarii sale. Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis pe 17 decembrie sa mentina masura arestarii lui Tiba si Renu pe 29 de zile, asa cum au hotarat anterior magistratii Curtii de Apel Timisoara. Cei doi au fost retinuti de catre procurorii anticoruptie, fiind acuzati de complicitate la trafic de influenta si cumparare de influenta.
Potrivit procurorilor, Renu si Tiba ar fi urmat sa intermedieze stramutarea unui proces de la Timisoara la Oradea in dosarul respectiv fiind anchetat un tanar acuzat de trafic de carne vie.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.