BERD investeste 6 milioane euro…

BERD investeste 6 milioane euro…

0 299

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare va realiza prima investitie intr-o societate comerciala cu capital romanesc privat – Pehart Tec, investitia ridicandu-se la sase milioane euro, a declarat vineri, la semnarea acordului intre cele doua parti, directorul BERD pentru Romania, Claudia Pendred.
”Investitia de sase milioane euro va sprijini planurile Pehart Tec de a-si mari productia de hartie igienica si produse derivate, societatea urmand sa foloseasca aceste fonduri pentru a-si creste exportul in regiune, productia, si pentru a introduce o noua gama de produse”, a declarat aceasta.
De asemenea, fondurile BERD vor fi folosite si pentru finantarea introducerii unor masuri de eficienta energetica, compania urmand sa-si asigure 80 la suta din necesarul de energie electrica si sa-si reduca costurile totale cu energia cu pana la 1,5 milioane euro anual.
BERD este interesata sa participe la capitalul social al mai multor companii romanesti din domeniu agro-alimentar, telecom, industrie si media, potrivit oficialilor bancii.
Pana in prezent, BERD a investit peste 4,2 miliarde euro, in aproximativ 250 de proiecte in Romania, in sectoarele corporatist, financiar, energetic si infrastructura. Claudia Pendred a a anuntat, de asemenea, ca in doua saptamani BERD va semna un acord de imprumut cu o companie importanta din sectorul energetic.
Compania Pehart Tec este membra a grupului MG Tec, care are sediul in localitatea Petresti, judetul Alba.
”Am ales aceasta companie pentru ca este profitabila, are o crestere rapida, putem colabora cu actionariatul societatii, iar compania avea nevoie de capital”, a declarat specialistul BERD, Peter Stredder.
MG Tec a investit 26 milioane de euro intr-o prima masina automatizata pentru producerea hartiei igienice si produselor derivate, 20 la suta din investitii fiind asigurate din resurse proprii, iar restul dintr-un credit BCR.
”In anul 2008 nu am avut un profit spectaculos, in patru ani de activitate insa am avut o dezvoltare dinamica iar politica noastra este de a reinvesti profitul obtinut. Cifra de afaceri a Pehart Tec este de 1,8 – 2 milioane euro lunar, iar dupa realizarea investitiei de 26 milioane euro acesta va fi de 4-5 milioane euro lunar. Nu am fost afectati de criza in ultimul an, avand o crestere de 6-7 la suta a vanzarilor de hartie in Romania”, a afirmat presedintele MG Tec Group, Ioan Tecar.
Romania este al cincilea mare consumator de hartie igienica si produse derivate din Europa de Est si importa peste 30 la suta din cantitatea de hartie consumata, in timp ce un sfert din productia interna este destinata exportului.
Tranzactia BERD – MG Tec Group urmeaza sa fie realizata pana la finalul acestei luni.

Sursa: AGERPRES

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.